A fost sfinţit noul bloc chirurgical de la Spitalul Republican - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A fost sfinţit noul bloc chirurgical de la Spitalul Republican

9:30, joi, 15 mai, 2014 | Cuvinte-cheie:

Recent la inițiativa distinsului profesor și doctor dl Aureliu Bătrînac care a venit cu invitație din numele șefului Spitalului Republican, dl Sergiu Popa, a avut loc binecuvântarea noului bloc chirurgical de la Spitalul Republican din Chişinău.

În prezenţa personalului medical şi a mai multor pacienţi, Arhimandritul Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi a săvârşit sfinţirea noului bloc chirurgical în care vor fi efectuate intervenţii chirurgicale complexe .

După oficierea sfeștaniei, preacuviosul părinte Siluan adresându-se medicilor, le-a amintit despre importanta misiune şi de responsabilitatea lor faţă de oameni, dar mai ales faţă de Atotţiitor.

Părintele stareț, le-a urat răbdare şi perspicacitate în nobila şi deloc uşoara muncă, totodată preacuvioșia sa a transmis mesajul de felicitare al Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir cu ocazia acestui deosebit eveniment.

Domnul doctor Aureliu Bătrînac, a mulţumit părintelui pentru serviciul divin oficiat şi pentru felicitarea şi susţinerea Mitropolitului Vladimir, exprimându-şi speranţa că prin rugăciunile slujitorilor Bisericii şi prin profesionalismul medicilor se va reuşi salvarea a cât mai multor vieţi omeneşti.

Sălile de intervenţii chirurgicale în care vor fi efectuate operaţii complexe sunt dotate cu cel mai performant utilaj, cu dispozitive specifice dedicate exclusiv intervenţiilor cardiochirurgicale pentru copii şi, respectiv, pentru maturi.

Sursa: http://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com