A luptat în al doilea război, a stat 16 ani în temniţele comuniste, este monah la Petru Vodă şi a fost decorat de Armata Română
21:13, joi, 23 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: manastirea petru voda, monahism, Romania
În vârstă de 94 de ani, Paulin Clapon este acum monah la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. În tinereţe însă, a făcut parte din prima unitate de paraşutişti a Armatei Române, care a luptat în al doilea război mondial.
După război, însă, nu a fost tratat cu respectul cuvenit unui soldat, ci a fost aruncat în temniţă de către noii stăpâni comunişti. În închisoare, părintele Clapon a stat 16 ani până în 1964, atunci când deţinuţii politici au fost eliberaţi de regimul comunist.
Marţi 21 octombrie, Armata Română şi-a adus aminte de vechiul ei slujitor şi l-a decorat pe părintele Clapon pentru meritele sale militare. Evenimentul a avut loc în cadrul unei slujbede mulţumire oficiate de soborul mănăstirii nemţene. Cu acest prilej, au oferit părintelui Paulin Clapon, veteran de război, însemnele onorifice ale paraşutiştilor militari – bereta, insigna şi ecusonul, precum şi o diplomă de excelenţă.
“În tinereţe, părintele Paulin a zburat cu aripi de metal pe înaltul ţării, ca să ofere acestei ţări linişte, pace, independenţă, ca oamenii să aibă parte de Sfânta Biserică, iar familiile să-şi împlinească idealul lor. Acum, părintele se află într-o altă armată – cea a lui Hristos, având chipul îngeresc, tot cu aripi, după rânduiala Sfinţilor Părinţi Vasile cel Mare, Teodosie cel Mare şi Pahomie“, a subliniat protos. Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, citat de ziarul Lumina.
Gheorghe(pe numele de botez) Clapon a fost tuns în monahism în 2005 de către părintele Justin Pârvu, cel care a fost, la rândul său, soldat în trupele de vânători de munte, Divizia a IV-a.
Sursa: http://activenews.ro/