A trecut la cele veșnice Protoiereul Ghenadie Marian, cleric al Mănăstirii Odaia - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A trecut la cele veșnice Protoiereul Ghenadie Marian, cleric al Mănăstirii Odaia

20:55, miercuri, 1 iulie, 2020 |

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe la trecerea în veşnicie a Protoiereului Ghenadie Marian, cleric al Mănăstirii „Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana”  din cartierul Odaia, s. Miciurin, r. Drochia.

Am primit cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a părintelui Ghenadie Marian, clericul Mănăstirii „Icoana Maicii Domnului Bucură-te Mireasă Pururea Fecioară” din s. Miciurin, r. Drochia.

Transmitem gândul nostru de sincere condoleanţe şi compasiune părintească familiei și credincioșilor întristați, făgăduind că îl vom purta statornic în rugăciunile noastre pe robul lui Dumnezeu Protoiereul Ghenadie.

Avem convingerea că dragostea sa pentru Dumnezeu şi suflet a biruit moartea, iar viața sa mărturisitoare și binefacerile sale îl însoţesc la această Mare Trecere, alături de rugăciunile noastre şi ale celor care l-ați cunoscut.

Acum, în zilele trecerii sale la veşnicia cea nestricăcioasă, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să așeze sufletul Părintelui Ghenadie în ceata drepților Săi, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi! 

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

†  VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Sursa: https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com