A trecut la Domnul Arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Ivanovo
15:42, joi, 7 mai, 2020 | Cuvinte-cheie: Ambrozie Iurasov, duhovnic, ivanovo

A trecut la Domnul Arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Ivanovo, Federația Rusă.
Arhimandritul Ambrozie Iurasov a fost unul dintre cei mai iubiţi duhovnici din Rusia şi un autor prolific de carte duhovnicească. A publicat până acum zece volume, dintre care trei sunt traduse şi în limba română. El este ctitorul şi duhovnicul Mânăstirii Ivanovo, care are în prezent o obşte de 250 de maici.
Arhimandritul Ambrozie a văzut lumina zilei în anul 1938, în satul Ogni, regiunea Altai.
În perioada anilor 1965-1976 a făcut ascultare în marea lavră a cuviosului Serghie de Radonej din Serghiev Posad, unde concomitent face și studii la seminarul teologic, apoi la academia teologică de aici.
A susținut teza de disertație cu tema” Baptismul în Rusia: coordonațe istorice și analize”.
Începand cu 1976, timp de 5 ani a mărturisit credincioșii în lavra de la Poceaev (Uсraina). din cauza prigoanei este nevoit să ia calea pustiei, astfel, cu binecuvântarea duhovnicului pleacă în munții Caucaz, unde stă mai mulți ani.
A fost întemeietorul și duhovnicul mănăstirii de maici “Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din orașul Ivanovo (Rusia) care funcționează cu statut de mănăstire mai bine de trei decenii.
A fost organizatorul și duhovnicul postului de radio ortodox “Radonej” din Mosсova, în cadrul căruia are lunar emisiuni în direct cu ascultătorii.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi!


Știm că lumea e ocrotită de un înger al lui Hristos, la fel și fiecare țară, oraș sau sat. Sfințind...
Se poate cere ca Domnul să-l aducă la credinţă pe soţ, pe copil sau pe aproapele, să-i înţelepţească, să-i întărească....
Mântuirea începe atunci când voinţa lui Dumnezeu se întâlneşte cu acordul omului. Dacă voia noastră este împotriva voii lui Dumnezeu, atunci...
Arhim. Ambrozie (Iurasov): Există un proverb rusesc care spune că dacă ai pierdut bogăţia înseamnă că, de fapt, nu ai...
Omul mândru nu se va smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu. Drept urmare a acestei înverşunări încep suferinţele, crizele, tristeţea,...
Poate pentru că i-am deschis ușa să plece, așa cum se întâmplă cu căldura din casă. Părinții spun că dacă...
În Serghiev Posad cunosc un pictor care a hotărât să se căsătorească. El s-a rugat Domnului și Maicii Domnului, spunând:...
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău