Header image

A trecut la Domnul Arhimandritului Siluan (Cheptene), , parohul bisericii „Înălțarea Domnului”, din s. Bălceana, r. Hînceşti

10:06, luni, 16 mai, 2022 |

Mesaj de condoleanțe al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop PETRU, adresat cu trecerea la cele veșnice a Arhimandritului SILUAN (Cheptene), paroh al bisericii „Înălțarea Domnului”, din s. Bălceana, r. Hînceşti

„…despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă,

ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde”

(1 Tesaloniceni 4, 13)

Îndoliată comunitate religioasă a parohiei Bălceana,

Dragi preoți ai Protopopiatului Hîncești,

Vestea trecerii la cele veșnice a Arhimandritului SILUAN (Cheptene), parohul bisericii „Înălțarea Domnului” din satul Bălceana, a venit asemenea unui fulger, care ne-a uimit, căci deși știam că trece prin clipe de boală grea, aveam nădejdea că se va însănătoși. Dar Dumnezeu, care este „Tatăl nostru Cel Ceresc”, le rânduiește așa cum știe el mai bine pentru mântuirea sufletului nostru.

În asemenea momente e greu de găsit cuvintele potrivite pentru a elogia toate faptele cele bune ale Părintelui Siluan, pe care le-a săvârșit străduitor în decursul a celor nici 48 ani împliniți. Căci în toți ani vieții sale pământești, dar mai ales în cei 28 ani de slujire la Sfântul Prestol, s-a evidențiat nu doar printr-o cumsecădenie deosebită, dar mai ales printr-o bunătate și corectitudine spirituală, de asemenea, foarte rar întâlnită. Or, prin aceasta, Părintele Siluan și-a câștigat mod cinstit, printre creștinii din parohia satului Bălceana, în care a slujit 17 ani, dar și printre slujitori Protopopiatului Hîncești, cât și din întreaga Eparhie, stima și respectul, dar și înalte aprecieri, atât din partea bisericii, cât și a statului, fapt confirmat prin primirea cu merit a distincțiilor, medaliilor și ordinelor bisericești.

Cu siguranță că Părintele Siluan va rămâne în istoria satului Bălceana, dar și în memoria Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, ca un slujitor râvnitor și trăduitor, care a trudit jerfelnic la înălțarea și înfrumusețarea deosebitei biserici din localitate. Această faptă măreață a fost înalt apreciată nu doar de noi, dar și de Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitroplit al Chișinăului și al Întregii Moldove, cu care am și slujit împreună în parohia satului Bălceana,  pe 20 mai 2018.

Îmi sunt memorabile și așa vor rămâne, vizitele pastorale ce le-am înfăptuit în parohia Sfinției Sale, lăsându-mi o impresie foarte bună despre activitatea sa în parohie, pe care o înfăptuia cu mult devotament, fiind prezent cu tinerii și enoriașii parohiei la diversele festivități și activități pe care le înfăptuiam în cadrul episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

Cunoaştem şi faptul că prin cuvintele şi exemplul vieţii sale, Părintele Siluan, a adus pe mulţi la credinţă, a vindecat prin rugăciune durerea sufletească a multora, a sprijinit cu puterea cuvântului său pe mulţi ca să nu alunece în prăpastia deznădăjduirii, a călăuzit spre Dumnezeu prin sfat duhovnicesc copii, tineri şi vârsnici.

De aceea, transmitem condoleanțe și cuvinte de îmbărbătare duhovnicească și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit pe Părintele Siluan, dar mai ales enoriașilor parohiei Înălțarea Domnului din satul Bălceana, raionul Hîncești.

Avem neclintita încredere în Dumnezeu, „Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască” că cel pe care l-a luat la Sine – pe noul-adormit Arhimandritul SILUAN – îl va aşeza „în corturile drepților” şi-l va odihni în veşnica fericire a raiului.

Vă asigurăm că îl vom purta neîntrerupt şi cu dragoste părintească, prin pomenire, în sfintele rugăciuni şi dumnezeieştile Liturghii, pe adormitul întru Domnul, Arhimandritul SILUAN (Cheptene).

Dumnezeu să-l așeze cu drepții! Veșnică lui pomenire!

Cu nădejde întru Hristos Cel înviat din morți,

† Petru,

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni

Sursa: https://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com