Acatist de mulţumire – Slavă lui Dumnezeu pentru toate

Dupã obisnuitul inceput se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Împãrate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricãciune, Tu tii in dreapta Ta toate cãrãrile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îti multumim pentru binefacerile Tale cele arãtate si cele ascunse, pentru viata pãmânteascã si pentru cerestile bucurii ale Împãrãtiei Tale. Aratã-ne si de acum mila Ta, celor ce cântãm: Slavã Tie, Dumnezeule în veci!

Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Îngerul pãzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagãnul copilãriei mele. Dragostea Ta strãluceste de atunci peste toate cãrãrile mele, în chip minunat cãlãuzindu-mã cãtre lumina vesniciei. Cu slavã s-a arãtat, din prima zi si pânã acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Îti multumesc si îti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:
Slavã Tie, Celui ce m-ai chemat la viatã,
Slavã Tie, Celui ce mi-ai arãtat frumusetea lumii,
Slavã Tie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul si pãmântul ca pe o carte a vesnicei întelepciuni,
Slavã Tie, pentru vesnicia ce se aratã în lumea cea vremelnicã,
Slavã Tie, pentru milele Tale cele arãtate si cele ascunse,
Slavã Tie, pentru fiecare suspinare în încercãrile mele,
Slavã Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipã de bucurie.
Slavã Tie, Dumnezeule în veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e sã fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine înmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemãrginite în care se rãsfrâng aurul razelor si curgerea linã a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toatã e plinã de mângâiere, pãsãrile si dobitoacele poartã pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pãmântul cu frumusetea cea degrab trecãtoare care desteaptã dorul de vesnicul locas unde întru nestricãcioasã frumusete se aude cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus în viata aceasta ca într-un rai preasfânt. Am vãzut cerul ca un potir albastru si adânc, în azurul cãruia cântã pãsãrile, am ascultat fosnetul linistitor al pãdurii si susurul dulce – glãsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine înmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumatã. Ce bine e la Tine pe pãmânt si câtã bucurie sã fii oaspetele Tau!
Slavã Tie, pentru praznicul vietii;
Slavã Tie, pentru buna mireasmã a lãcrãmioarelor si a trandafirilor;
Slavã Tie, pentru felurimea cea desfãtatã a roadelor si a seminelor;
Slavã Tie, pentru strãlucirea de giuvaer din roua diminetii;
Slavã Tie, pentru surâsul desteptãrii scãldate în luminã;
Slavã Tie, pentru frumusetea zidirii mâinilor Tale;
Slavã Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfântului Duh împrãstie mireasmã orice floare, tainicã adiere de parfum, gingasã alcãtuire de culori, frumusetea Celui Mare întru cele smerite. Laudã si cinste Fãcãtorului de viatã Dumnezeu, Cel Care a încununat tarina cu aurul spicelor si cu azurul albãstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliti-vã si-I cântati Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cât de minunat esti în sãrbãtoarea primãverii, când se trezeste la viatã toatã fãptura si noi strigãm cu bucurie cãtre Tine: Tu esti Izvorul vietii, Tu esti Biruitorul mortii!
Mângâiate de lumina lunii si de cântecele privighetorilor stau vãile si codrii in vesminte de nuntã. Întreaga lume e mireasa Ta si ca pe Mirele ei vesnic te asteaptã. Dacã iarba câmpului astfel o îmbraci, pre noi, oare cum ne vei preschimba în veacul Învierii ce va sã fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor strãluci?
Slavã Tie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pãmântului felurite culori si gusturi si miresme;
Slavã Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogatã în mângâiere;
Slavã Tie, cã ne-ai înconjurat cu mii si mii de fãpturi;
Slavã Tie, pentru adâncul întelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste întreaga lume;
Slavã Tie, cu evlavie sãrutãm urmele pasilor Tãi nevãzuti;
Slavã Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastrã lumina cea strãlucitoare a vietii vesnice;
Slavã Tie, pentru nãdejdea vietii nestricãcioase, nepieritoare, desãvârsite;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 4-lea

Cu câtã dulceatã îi indestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Fãcãtor de viatã este Cuvântul Tãu cel Sfânt! Mai placutã decât untdelemnul si mai dulce decât fagurii este împreunã – grãirea cu Tine. Rugãciunea adusã Tie prinde viatã si se înaripeazã: cu ce cutremur se umple sufletul si cât de mãrete si pline de tâlc par atunci viata si fãptura toatã! Unde nu esti Tu – acolo este pustiu. Unde esti Tu – acolo e bogãtia sufletului, acolo se revarsã, ca un suvoi de apã vie, cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Când se lasã înserarea pe pãmânt si se asterne linistea aducând vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele strãlucitoare închipuite de norii poleiti cu aurul amurgului îmi par a fi cãmara Ta. Foc si porfirã, aur si azur grãiesc proorocind despre frumusetea negrãitã a cerestilor Tale sãlasuri si cu glas de prãznuire strigã:
Slavã Tie, în ceasul tihnit al înserãrii,
Slavã Tie, Celui ce ai revãrsat asupra lumii adâncã pace,
Slavã Tie, pentru raza de rãmas bun a soarelui care apune,
Slavã Tie, pentru darul somnului odihnitor,
Slavã Tie, pentru bunãtatea vãditã în întuneric, prin lumina pe care o tesi în inimile noastre,
Slavã Tie, pentru rugãciunile smerite ale sufletului pãzit de înger,

Cât esti de mãret si de apropiat întru cumplita suflare a furtunii, cum se vãdeste atotputernicia mâinilor Tale în serpuirea fulgerelor orbitoare: minunatã este mãretia Ta. Glasul Domnului peste câmpii si în fosnetul codrilor, glasul Domnului în purcederea tunetelor si ploii, glasul Domnului peste ape multe. Lãudat fii in vuietul muntilor care scuipã foc. Tu scuturi pãmântul ca pe un vesmânt; Tu înalti pânã la cer valurile mãrii. Laudã Tie, Celui ce ai smerit trufia omeneascã, fãcând sã se înalte strigãt de pocaintã: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ca fulgerul când lumineazã cãmãrile ospãtului si dupã el par jalnice toate fãcliile, asa ai strãlucit si tu în sufletul meu, fãrã de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupã lumina ta de fulger, ce palide, întunecate si firave pãreau aceste bucurii… Sufletul meu nãzuieste spre Tine!
Slavã Tie, culme a celor mai înalte visuri omenesti;
Slavã Tie, pentru setea noastrã nepotolitã dupã împãrtãsirea cu Dumenezeu;
Slavã Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decât de cele pãmântesti;
Slavã Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii învesmântandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale;
Slavã Tie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor întunericului si ai sortit tot rãul nimicirii;
Slavã Tie, pentru descoperirile Tale;
Slavã Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 7-lea

In sânul minunatei simfonii care ne infãsoarã cu bogatele ei armonii se face auzitã chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Împãrãtiei ce va sa fie în dulceata cântãrilor, în minunatele acorduri ale suntetelor, în simtirea inaltã din glãsuirea lor, în strãlucirea lucrãrii artistului. Orice adevãratã frumusete ne poartã sufletul spre Tine, ca o puternicã chemare, fãcându-ne sã înãltam cu glas de sãrbãtoare cântarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu pogorîrea Sfântului Duh, Tu luminezi si faci sã rodeascã arta pictorilor, inspiratia poetilor, gândirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus pãtrund ei legile Tale, luminându-le adancul întelepciunii Tale de Ziditor. Lucrãrile lor si fãrã de voie Te mãrturisesc: O, cât de mare esti în operele lor, cât esti de mare în omul pe care Tu l-ai facut!
Slavã Tie, Celui ce Ti-ai arãtat puterea în legile ce cârmuiesc zidirea;
Slavã tie, cã toata fãptura e plinã de legile pe care i le-ai rânduit;
Slavã Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tãu;
Slavã Tie, pentru ceea ce cu întelepciune ne-ai ascuns;
Slavã Tie, pentru geniul mintii omenesti;
Slavã Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
Slavã Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 8-lea

Cât de apropiat esti de noi în ziua bolii! Tu Însuti cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuti te apleci spre patul celui suferind. Si inima lui stã de vorbã cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace în vremuri grele, de pãtimiri si scârbe, Tu trimiti ajutor neasteptat. Tu mângâi, Tu cercetezi cu dragoste si mântui, Tie îti înãltãm cântare: Aliluia!

Icosul al-8 lea

Când, prunc fiind, Te-am chemat cu întelegere pentru prima oarã, mi-ai împlinit rugãciunea si mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tau. Atunci am înteles cã Tu esti bun si fericiti sunt cei care aleargã la Tine. Am început a Te chema din ce in ce mai des, iar acum strig:
Slavã Tie, Celui ce plinesti cererea pentru cele bune,
Slavã Tie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea,
Slavã Tie, Celui ce tãmãduiesti neputintele si scârbele pentru trecerea vindecatoare a timpului,
Slavã Tie, Celui ce sigur stii sã îngadui sã fim prigoniti pe nedrept,
Slavã Tie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neînlocuit si tuturor le dãruiesti viata de veci,
Slavã Tie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel înalt si bun,
Slavã Tie, Celui ce ne-ai fãgãduit reîntâlnirea cea doritã cu cei de aproape ai nostri adormiti intru nãdejdea Invierii,
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 9-lea

De ce zâmbeste tainic toatã fãptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsã în inimã o minunatã usurare, fãrã asemãnare cu cele si însusi vãzduhul devine altar si bisericã purtatoare de luminã? E adierea harului Tãu, e strãlucirea Taborului, cerul si pãmântul cântã atunci laudã: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Când m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminându-mi sufletul cu umilintã, atunci una din razele Tale nenumãrate a cãzut asupra inimii mele, si ea s-a facut purtãtoare de luminã, fier in vãpaie: am privit chipul Tãu tainic si neapropiat.
Slavã Tie, Celui ce ai preschimbat viata noastrã cu faptele bunãtãtii;
Slavã Tie, Celui ce ai pecetluit cu negrãitã dulceatã fiecare din poruncile Tale;
Slavã Tie, Celui ce Te sãlãsluiesti în chip nevãzut acolo unde adie buna mireasmã a milostivirii;
Slavã Tie, Celui ce ne-ai trimis nereusite si scârbe , ca sã ne întoarcem ochii spre suferinta celorlalti;
Slavã Tie, Celui ce ai pus mare rãsplatã în insãsi fapta bunã;
Slavã Tie, Celui ce primesti avântul spre cele înalte;
Slavã Tie, Celui ce învalui cu iubirea mai presus de toate;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru prefãcut în pulbere nu se alcãtuieste iarã din aceasta, dar Tu învii pe cei a caror constiintã s-a stins si întorci la frumusetea cea dintâi sufletele ce o pierduserã fãrã nãdejdea de a o mai dobândi. Cu TINE nimic nu e cu neputintã de îndreptat. Tu esti cu totul DRAGOSTE. Tu esti Cel ce pe toate le zidesti si Cel ce iarãsi dai VIATÃ.
Pe Tine te lãudam cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunosti cãderea îngerului trufas al zorilor, mântuieste-mã cu harul Tãu, nu mã lãsa sã mã îndepãrtez si sã mã indoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca sã aud in toate clipele vietii mele glasul Tãu tainic si sã-ti strig, iubitorule de oameni:
Slavã Tie, pentru minunatele potriviri de intâmplãri pe care le-a rânduit pronia Ta;
Slavã Tie, pentru presimtirile dãruite de har;
Slavã Tie, pentru povetele glasului tainic;
Slavã Tie, pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tãi;
Slavã Tie, Celui ce zãdãrnicesti planurile nefolositoare;
Slavã Tie, Celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor;
Slavã Tie, Celui ce smeresti spre mântuire trufia inimii;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 11-lea

Prin lantul de gheatã al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale si dragostea Ta de oameni. Tu esti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vãd Crucea Ta: ai îndurat-o pentru mine. În pulbere se asterne duhul meu înaintea Sfintei Cruci: aici e biruinta iubirii si a mântuirii, aici nu inceteazã în veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina în Impãrãtia ta, însã Tu m-ai împãrtãsit încã de pe pãmânt cu aceastã fericire, de fiecare datã când mi-ai întins cu dreapta Ta dumnezeiascã Trupul si Sângele Tãu, iar eu, mult pãcãtosul, am primit Sfintele Taine si am simtit iubirea Ta cea negrãitã si mai presus de fire.
Slavã Tie, pentru puterea harului Tãu cel necuprins si de viatã fãcãtor;
Slavã Tie, Celui ce ai inãltat Biserica Ta ca adãpost lumii ostenite;
Slavã Tie, Celui ce ne-ai nãscut a doua oara prin apele cele de viata fãcãtoare ale Botezului;
Slavã Tie, cãci Tu întorci celor ce se pocãiesc neprihãnirea crinilor;
Slavã Tie, adânc nesecat al iertãrii;
Slavã Tie, pentru paharul vietii si pentru pâinea bucuriei vesnice;
Slavã Tie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se rãsfrângea Slava Ta pe chipurile celor rãposati. Cum strãluceau de nepãmânteascã frumusete si bucurie, cat de nematerialnice pãreau trãsãturile lor: cu adevãrat era praznicul fericirii si al odihnei in sfãrsit atinse; tãcerea lor striga spre Tine. În ceasul sfârsitului lumineazã si sufletul meu, cel care striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ce înseamnã laudele mele înaintea Ta ! Eu nu am auzit cântarea heruvimilor – aceasta este partea sufletelor înalte – dar stiu cum te slãveste firea. Am privit iarna cum, sub tãcerea lunii, întreg pãmântul îti aduce tihnitã rugãciune, învesmântat în haina albã, strãlucind de nestematele zãpezii. Am vãzut cum se bucurã de Tine soarele care rãsare si-am auzit corurile pãsãrilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, cântã vânturile si apele susurã cu tainã despre Tine, am auzit cum Te propovãduiesc cetele luminãtorilor prin miscarea pe care le-ai rânduit-o, cu întelepciune pe nesfârsitele întinderi.
Ce e lauda mea ! Firea este ascultãtoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trãiesc si vãd dragostea Ta, râvnesc sã-Ti multumesc, sã mã rog Tie si sã strig:
Slavã Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina,
Slavã Tie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adâncã, nemãsuratã si dumnezeiascã,
Slavã Tie, Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si îngerilor Tãi,
Slavã Tie, Preasfântule Pãrinte, Care ne-ai chemat sã dobândim Împãrãtia Ta,
Slavã Tie, Duhule Sfinte, Soare De-Viata-Fãcãtor al veacului ce va sã vinã;
Slavã Tie, Fiule al lui Dumnezeu, începãturã a mântuirii noastre;
Slavã Tie, pentru toate, Treime Dumnezeiascã si Preabunã;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabunã si De-Viatã-Fãcãtoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arãtã vrednici de binefacerile Tale ca, înmultind talantii care ne-au fost încredintati, sã intrãm în vesnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruintã: Aliluia !

Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice Icosul 1: Venit-am pe lume… si Condacul 1: Împãrate al veacurilor…
Si se face otpustul.