Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea”
16:42, joi, 8 august, 2019 | Cuvinte-cheie: acatist, Icoana Patimitoarea, maica domnului, otcenaşovca
Celei alese, dintre toate fiicele neamurilor, binecuvîntatei Fecioarei Maria Născătoarei de Dumnezeu, Îi aducem închinare smerită în faţa Preacuratului Ei Chip. Primeşte, O, Preanevinovată şi rugăciunea nevrednicilor robilor Tăi, care cinstesc Patimile ce le-a îndurat pe Cruce Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, şi cu umilinţă strigăm Ţie: Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Icosul I
Îngerii au stat înaintea Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, Care era ţinut braţele Tale, şi i-au arătat semnul Crucii, iar noi cu frică ne închinăm patimilor Fiul Tău şi strigăm:
Bucură-te, Mirarea îngerilor;
Bucură-te, Slujitoarea Tainelor Dumnezeieşti;
Bucură-te, că Duhul Sfînt a pogorît peste Tine şi puterea Celui Preaînalt Te-a umbrit;
Bucură-te, că Cel născut din Tine este Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că sămînţa feciorească a Ta a zdrobit capul diavolului ascuns în şarpe;
Bucură-te, că prin Tine iadul s-a întristat şi moareta s-a omorît.
Bucură-te, Pîntecele dumnezeieştii Întrupări.
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 2-lea
Văzînd, Preanevinovata, că Domnul a venit pe pămînt, din milă, să pătimească pentru păcatele celor care vor crede în El şi vor striga către Dînsul:Aliluia.
Icosul al 2-lea
Înţelegînd, Preacurata, cuvintele dreptului Simeon: prin sufletul Tău va trece sabie, ca să se descopere gîndul multor inimi, de aceea cu umilinţă strigăm Ţie:
Bucură-te, cee ce eşti mai strălucită decît heruvimii;
Bucură-te, ceea ce ai îndurat toate scîrbele de la Irod şi iudei;
Bucură-te, că prin naşterea Ta cea preacurată, ai primit îndoială de la Iosif;
Bucură-te, că în ieslea necuvăntătoarelor, pe Dumnezeu L-ai pus şi L-ai înfăşat.
Bucură-te, că Tu cu Fiul Tău şi Dumnezeu n-aţi avut unde să plecaţi capul;
Bucură-te, că prin Tine omul se face Dumnezeu, ca Dumnezeu pe Adam să-l izbăvească;
Bucură-te, că prin Tine s- a înălţat firea omenească;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 3-lea
Fiind întărită cu putere de sus, ai suferit toată scîrba şi întristarea, cuprinzînd cu dragoste pe Fiul Tău, cu Arhanghelii ai strigat Lui: Aliluia.
Icosul al 3-lea
Avînd sfînta Ta icoană, din lacalitatea Otcenaşovca, numită”Pătimitoarea”, ca pe un crin binemirositor şi ca pe o comoară de mult preţ, noi smeriţi ne închinăm Ţie, strigînd:
Bucură-te, Ocrotitoarea ţinutului Podoliei;
Bucură-te, ceea ce ai binevoit ca icoana Ta să fie pictată şi adusă acolo;
Bucură-te, că ai insuflat blagocestivului ctitor să zugrăvească icoana Ta la Muntele Athos;
Bucură-te, că eşti Zid nesurpat pentru cei credincioşi;
Bucură-te, monahilor Ajutătoare pentru mîntuire;
Bucură-te, Rugătoare pentru toată lumea neobosită;
Bucură-te, Ceea ce ne călăuzeşti spre îndreptare şi pocăinţă;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 4-lea
Fiind înconjuraţi de viforul păcatelor şi cuprinşi de somnul nepăsării, cădem către icoana Ta cea sfîntă, îţi mulţumim că ne-ai vizitat cu milostivire prin icoana Ta, în locul acesta, şi-i cîntăm neîncetat lui Dumnezeu:Aliluia.
Icosul al 4 –lea
Primind dreptmăritorii creştini din Otcenaşovca mare binecuvîntare de la Muntele Athos, au dobîndit prin Icoana „Pătimitoarea” ajutor de la Însăşi Stăpîna Cerului şi a pămîntului. Pentru aceasta, întîmpinînd-o în slăvitul oraşul Odesa, cu bucurie au strigat:
Bucură-te, că ai dăruit binecuvîntarea Ta localităţii Otcenaşovca;
Bucură-te, înţelepţirea binecredincioşilor ctitori;
Bucură-te, glas dumnezeiesc al Sfintei Treimi;
Bucură-te, amintirea Patimilor lui Hristos;
Bucură-te, Ceea ce pe Fiul Tău L-ai îngropat cu suferinţă.
Bucură-te, încredinţarea învierii tuturor.
Bucură-te, Cedru înalt al nemuririi noastre;
Bucură-te, Mireasă Pururi Fecioară!
Condacul al 5-lea
Steaua cea dumnezeiască îţi arata calea Ţie şi Pruncului Tău Preacurat. Iar noi, cu mintea împreună cu Iosif, ne închinăm, cîntînd Domnului Celui Născut şi Ţie:Aliluia.
Icosul al 5-lea
Vezi, Preanevinovată, părerea de rău a noastră faţă de păcat, şi că nu avem altă ajutătoare şi mijlocitoare, afară de Tine, Ceea ce ai primit harul de a te ruga pentru noi, de aceea cu credinţă strigăm:
Bucură-te, bucuria şi mîntuirea noastră;
Bucură-te, Ceea ce cu rugăciunile Tale, ne izbăveşti pe noi de focul gheenei;
Bucură-te, Rugătoare pentru toată lumea la Crucea lui Hristos;
Bucură-te, Ceea ce alungi de la oameni patimile;
Bucură-te, Ceea ce luminezi pe toată lumea cu lumina preacuratului Tău suflet;
Bucură-te, Ceea ce uimeşti pe îngeri prin sfinţenia Ta;
Bucură-te, că demonii se cutremură la auzul Preacuratului Tău nume;
Bucură-te, Mireasă Pururiea Fecioară!
Condacul al 6-lea
Aflîndu-te lîngă Crucea Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, prin sufletul Tău a trecut sabie, văzînd cum pe Golgota L-au răstignit pe Dătătorul de Viaţă între doi tîlhari şi cum ostaşii L-au dezbrăcat de haine iar pentru cămaşa Lui au aruncat sorţi. Atunci cei care au rămas credincioşi au cîntat:Aliluia.
Icosul al 6-lea
Strălucind ca o lumînare lîngă Crucea Fiului Tău, arzînd cu iubirea Ta de mamă, ai zis:”Deşi Te văd suferind pe Cruce, totuşi Te ştiu pe Tine a fi născut mai înainte de luceafăr”. Vezi, Preacurată, cum îţi cîntă Ţie toată făptura:
Bucură-te, că ai fost cu sufletul şi cu trupul lîngă Crucea Fiului şi Făcătorului Tău;
Bucură-te, că nu te-ai despărţit de Domnul pînă în ceasul morţii Lui;
Bucură-te, că aflîndu-te lîngă Cruce ai zis:”tot pămîntul să plîngă amarnic, căci pe Dătătorul de viaţă îl vedem mort”;
Bucură-te Dătătoarea bucuriei noastre veşnice;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Icosul al 7-lea
Celor care doresc să preaslăvească patimile Fiului Tău, ajută-le Stăpînă, şi nu-i lăsa pe toţi care se roagă în faţa icoanei Tale, cîntînd din adîncul sufletului: Aliluia.
Icosul al 7-lea
Ai arătat lumii o nouă milă Stăpînă, că din icoana Ta numită”Pătimitoarea”din localitatea Otcenaşovca izvorăşte mir de mult preţ, prin care se tămăduiesc toţi care se roagă fierbinte, cîntînd Ţie:
Bucură-te, Mijlocitoarea şi Scăparea noastră;
Bucură-te, Ceea ce alungi de la noi toată scîrba şi întristarea;
Bucură-te, binecuvîntarea tuturor marginilor pămîntului;
Bucură-te, că ai purtat în pîntece pe Mîntuitorul celor robiţi;
Bucură-te, îmblînzirea Judecătorului celui drept;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 8-lea
Străină şi preaslăvită minune a milostivirii Tale cele bogate, ne arăţi nouă, nevrednicilor, ce cu dragoste ne închinăm icoanei Tale Sfinte şi strigăm: Aliluia.
Icosul al 8-lea
Toate neamurile Te fericesc, văzîndu-Te pe Tine, cum suferi şi Te rogi în timpul patimilor de pe Cruce a Fiului Tău şi strigi către Dînsul:” Din coasta Ta străpunsă, Dulcele Meu Fiu, izvorăşte nemurirea”. Pentru aceasta cu umilinţă strigăm Ţie:
Bucură-te, Ceea ce dăruieşti robilor Tăi viaţă veşnică;
Bucură-te, că le pregăteşti locuinţe cereşti celor care vieţuiesc binecredincios;
Bucură-te, Dătătoarea bucuriei veşnice celor care Te cinstesc pe Tine;
Bucură-te, mîntuirea şi apărătoarea monahilor, care Ţie se roagă neîncetat;
Bucură-te, Ceea ce acoperi cu harul Tău tot universul;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 9-lea
Suferind lîngă Cruce şi strigînd către Domnul răstignit: ”Te duci de bună voie spre pătimire, Fiul Meu, ca de patimi şi păcate să-l izbăveşti pe Adam şi pe cei născuţi din Adam. Cu cei fărădelege Te-ai socotit, ca pe oameni să-i eliberezi de fărădelege şi să-i mîntuieşti pe toţi cei ce-Ţi cîntă Ţie:Aliluia”
Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult vorbitori nu pot să slăvească patimile Tale lîngă Cruce. Tu, însă, Preacurată, bătîndu-te în piept, ai strigat dureros:”Fiule, primeşte Duhul Meu şi nu mă lăsa de una singură”. Pentru aceasta noi, nevrednicii, cu umilinţă strigăm;Ţie:
Bucură-te, că ajuţi în ceasul morţii pe cei credincioşi;
Bucură-te, că însoţeşti pe creştinii care trec vămile văzduhului;
Bucură-te, că ne eliberezi pe noi de robia diavolească;
Bucură-te, Ocrotitoarea creştinilor la Judecata Înfricoşătoate a Domnului;
Bucură-te, Mijlocitoarea tuturor celor care-şi doresc sfîrşit creştinesc;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 10-lea
Cerîndu-ne nouă mîntuire, Preacurată, Îţi întinzi mîinile către Fiul Tău Celui Multmilostiv zicînd:”Pe cei care cinstesc Patimile Tale, primeşte-i ca pe tîlharul cel credincios, şi-i mîntuieşte pe toţi care-Ţi cîntă Ţie: Aliluia”:
Icosul al 10-lea
Zid nebiruit, lumii Scăpare, Comoară de milostivire, eşti Preacurată. Primeşte rugăciunea robilor Tăi, ce se închină Cinstitului Tău chip şi cu umilinţă strigă Ţie:
Bucură-te sălaşul înţelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Fericită, Care pururea eşti lăudată;
Bucură-te, păcătoşilor şi smeriţilor Scăpare;
Bucură-te, Ocrotitoarea fecioarelor şi a sărmanelor;
Bucură-te, oamenilor puternică Ajutătoare;
Bucură-te, a arhiereilor tainică Înţelepţire;
Bucură-te a preoţilor cucernici Îndrumătoare;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 11-lea
Cîntare de umilinţă şi laudă învredniceşte-ne să aducem înaintea icoanei Tale, Mireasă Dumnezeiască, şi nu-ţi întoarce faţa Ta de la cei care Î-ţi cîntă Ţie şi lui Dumnezeu în veci:Aliluia.
Icosul al 11-lea
Ca un soare luminos a strălucit în biserica din satul Otcenaşovca, Preacurată, icoana Ta”Pătimitoarea”, sfinţindu-i, mîntuind-i şi ferindu-i din toate nevoile, pe cei care cîntă Ţie cu dragoste:
Bucură-te cheia Împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, Ocrotitoarea mănăstirilor;
Bucură-te, Ajutătoare puternică în lupta cu patimile;
Bucură-te, Apărătoarea celor obijduiţi şi întristaţi;
Bucură-te, Bucuria săracilor şi neputincioşilor;
Bucură-te, Întărirea şi Tămăduitoarea celor bolnavi;
Bucură-te, Povăţuitoarea tinerilor;
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 12-lea
Harul Tău trimite-l nouă, Preabinecuvîntată, celor care proslăvim icoana Ta Sfîntă şi ne închinăm Preacuratelor Patimi ale Fiului Tău cîntînd cu credinţă:Aliluia.
Icosul al 12-lea
Cîntînd neîncetat în faţa icoanei Tale Celei Sfinte, ne închinăm cu frică, sărutînd chipul făcător de minuni, şi cu bucurie strigăm:
Bucură-te, Sfîntă care eşti mai mare decît toţi sfinţii;
Bucură-te, veşnica noastră Bucurie;
Bucură-te, Comoara noastră ce ne-ai dăruit învierea;
Bucură-te, că ne eliberezi din adîncul patimilor;
Bucură-te, aflarea celor pierduţi şi a celor fără de minte înţelepţire;
Bucură-te, Ceea ce îndeplineşti rugăciunile credincioşilor;
Bucură-te, că celor ce nădăjduiesc în Tine le dăruieşti iertarea păcatelor.
Bucură-te, Mireasă Pururea Fecioară!
Condacul al 13-lea
O, Preacîntată Maică, primeşte rugăciunea nevrednicilor robilor Tăi, şi caută spre cei care stau în faţa icoanei Tale şi se închină cu sîrguinţă Preacuratelor Patimi ale Fiului Tău, cerînd izbăvire din muncile veşnice şi strigînd Ţie:Aliluia.(de trei ori)
(Acest condac se citeşte de trei ori, apoi se zice iarăşi icosul întîi şi pe urmă condacul întîi).
Sursa: http://pokrov.in.ua/