Acatistul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, Tămăduitorul cancerului şi al tuturor bolilor şi biruitorul demonilor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Acatistul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, Tămăduitorul cancerului şi al tuturor bolilor şi biruitorul demonilor

Troparul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului

Strălucind asemenea cu îngerii prin viaţă plăcută lui Dumnezeu, marele făcător de minuni, Sfântul Partenie, şi pe mulţi întorcându-i de la idoli la adevăratul Dumnezeu, tămăduind nenumărate boli, aproape de sfârşitul vieţii sale, s-a îmbolnăvit şi chemându-se de Domnul, s-a dus la El în şapte zile ale lunii februarie, odihnindu-se cu pace în bătrâneţe fericite.

Condacul 1

Ca pe un arhipăstor preaîndumnezeit al  Lampsacului și ca pe un făcător de minuni și izvor îmbelșugat, te lăudăm pe tine, Ierarhe insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are îndrăzneală către Domnul, roagă-te să fie izbăviți de tot necazul cei care strigă către tine: Bucură-te, Părinte Partenie!

Icosul 1

Om fiind prin fire, înger prin purtări ai fost văzut, Ierarhe Partenie, și cu darurile îngerești faci să strălucească adunarea Bisericii; de aceea, minunându-ne de viața ta, strigăm cu glas mare:
Bucură-te, cel prin care Hristos este lăudat
Bucură-te, cel prin care dușmanul este alungat
Bucură-te, păstor preaîndumnezeit al Lampsacului
Bucură-te, făclie luminoasă a Helespontului
Bucură-te, culme a smereniei și comoară a dragostei
Bucură-te, adânc al curăției și făcător de minuni
Bucură-te, că te-ai umplut de lumină cerească
Bucură-te, că ai nimicit puterea amăgitorului
Bucură-te, slujitor înflăcărat al lui Hristos
Bucură-te, ocrotitorul și apărătorul nostru
Bucură-te, cel prin care credincioșii se aprind
Bucură-te, cel prin care dușmanii sunt surpați
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 2-lea

Viața curată din tinerețe având, te-ai umplut de darurile cerești și, făcător a multe minuni fiind, te-ai pus mijlocitor pe lângă harul Duhului, Partenie purtătorule de Dumnezeu, uimindu-i pe cei care strigă: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Viața ta a fost cunoscută tuturor și împodobită cu virtuți, și tuturor pildă arătându-te din tinerețe prin fapte sfinte, luminezi sufletele noastre, ale celor care cu dor strigăm către tine:
Bucură-te, vistierie a obiceiurilor fără pată
Bucură-te, icoană a adevărurilor sfinte
Bucură-te, pildă vieții folositoare
Bucură-te, comoară sfântă a liniștii sufletești
Bucură-te, că ai lipsit de lumină pe dușmanul puternic
Bucură-te, că L-ai slăvit pe Hristos, Împăratul tuturor
Bucură-te, omorâtorul patimilor răutății
Bucură-te, cel luminat de Lumina liniștii dumnezeiești
Bucură-te, cel ce ai urmat blândeții lui Hristos
Bucură-te, următorul bunătății Lui
Bucură-te, cel care ai disprețuit orice stăpânire a celor pieritoare
Bucură-te, cel care ai primit lumina de la Dumnezeu
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 3-lea

Primind din înaltul cerului putere în împlinirea faptelor și dumnezeiască voință insuflată de Dumnezeu, ai fost mai puternic decât tot ce este stricăcios prin alipirea de cerescul Duh, fericite Partenie, și strigai către Sfânta Treime: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Dumnezeiescul Filitos a cunoscut harul foarte strălucit al vieții tale, purtătorule de Dumnezeu, și te-a desăvârșit pentru preoție cu uleiul preasfânt al duhului, ca să aduci jertfă nesângeroasă pentru cei care strigă:
Bucură-te, jertfitor dumnezeiesc
Bucură-te, sfânt învățat în tainele Cuvântului
Bucură-te, slujitor al Tainelor dumnezeiești
Bucură-te, podoabă a Sfintei Biserici
Bucură-te, cel care luminezi cu lumină nevinovăția
Bucură-te, cel care ne înveți tainele cu darul Întreitei Lumini
Bucură-te, că ai fost primit preot purtător de Dumnezeu
Bucură-te, că ai strălucit ca preot cu vorbire de la Dumnezeu
Bucură-te, cel care ai tăiat spinul patimilor
Bucură-te, cel care ai curățat ogorul sufletelor
Bucură-te, vas al Luminii Celei cu trei raze
Bucură-te, izvor al sufletelor care s-au pocăit
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 4-lea

Cu înțelepciune dumnezeiască ai fost primit următor al Apostolilor și ai dobândit harul acestora; de atunci, sănătos l-ai făcut, Sfinte, pe cel orbit de taur, mult fiind lăudat tu, Partenie, și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Aauzit de bogăția multelor tale binefaceri femeia care era greu suferindă și, venind la tine cu evlavie, a fost izbăvită de suferința cancerului, vestind harul tău și strigând către tine cu credință:
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi
Bucură-te, vindecarea celor în suferință
Bucură-te, dumnezeiască mângâiere a celor întristați
Bucură-te, însănătoșire grabnică a celor bolnavi
Bucură-te, că ai ucis puterea cancerului
Bucură-te, că ai vindecat-o imediat pe femeie
Bucură-te, cel care ai slujit fără pată Domnului
Bucură-te, cel care ai nimicit puterea lui Veliar
Bucură-te, laudă a preoților evlavioși
Bucură-te, sprijin al multor tulburați
Bucură-te, glas al milostivirii dumnezeiești
Bucură-te, vas al dragostei din belșug
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 5-lea

Vas ales văzându-te preafericitul întâistătător al Cizicului, cu dumnezeiască insuflare, te-a arătat ierarh dumnezeiesc și păstor al Lampsacului; de atunci, Partenie, cu smerenie ai strigat către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu putere dumnezeiască ai fost în stare să dobori și să omori pe dușmanul care a venit împotriva ta ca un câine turbat și cu evlavie ai păstorit turma ta, care cu bucurie strigă către tine, Sfinte arhipăstor:
Bucură-te, arhipăstorule al Lampsacului
Bucură-te, ierarhe îndumnezeit
Bucură-te, izvor nesecat de minuni
Bucură-te, învățător al dogmelor dumnezeiești
Bucură-te, chip preaneîntinat al Bunului Păstor
Bucură-te, oaie blândă a Mântuitorului Hristos
Bucură-te, că pe Veliar ca pe un câine l-ai nimicit
Bucură-te, că ai văzut slava Domnului
Bucură-te, următor al milostivirilor lui Dumnezeu
Bucură-te, chip al vieții fără pată
Bucură-te, cel din cauza căruia plânge Veliar
Bucură-te, cel prin care credincioșii dănțuiesc
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 6-lea

Nimicind, Ierarhe, puterea demonilor și prin aceasta toate vrăjitoriile, și făcând să piară, cu harul care ți-a fost dat, practicile magiei, dăruiești sănătate și izbăvire tuturor celor care strigă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Lampsacul și țara Helespontului se bucură de tine și cântă toată Biserica pentru mulțimea minunilor tale, prin care nu ai încetat să faci bine tuturor, căci lucrurile bune le dăruiești celor care strigă cu credință:
Bucură-te, slava Bisericii
Bucură-te, făclia credinței
Bucură-te, comoară vie a Duhului Sfânt
Bucură-te, mare scăpare a celor bolnavi
Bucură-te, stâlp al faptelor dumnezeiești ale vieții în Duh
Bucură-te, unealtă călăuzită de Dumnezeu a viețuirii minunate
Bucură-te, că poți să stârpești viclenia idolilor
Bucură-te, că faci să strălucească dragostea lui Hristos
Bucură-te, comoară a vieții viitoare
Bucură-te, scânteiere vie a lumii imateriale
Bucură-te, lucrător al multor fapte minunate
Bucură-te, flacără a milostivirilor cerești
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 7-lea

Mare prin fapte minunate, ajuns ierarh, ai izbăvit de rătăcirea idolilor duhovniceasca ta turmă, care ți-a fost încredințată din mâinile lui Dumnezeu și ai hrănit cu dogmele credinței pe cei care strigă: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Vestind legile credinței și harul Evangheliei, purtătorule de Dumnezeu, i-ai întors să slujească lui Hristos pe cei care înainte erau fii ai pierzării și cu minuni îi întărești pe cei care cu evlavie strigă către tine:
Bucură-te, luminător al celor aflați în întuneric
Bucură-te, părinte al celor care s-au luminat
Bucură-te, cel care ai făcut de rușine zădărnicia idolilor
Bucură-te, cel care ai făcut cunoscută mila Mântuitorului
Bucură-te, îndumnezeitule cunoscător al învățăturilor dătătoare de viață
Bucură-te, vestitor al milostivirilor cerești insuflat de Dumnezeu
Bucură-te, că îndrumi spre calea mântuirii
Bucură-te, că risipești întunericul neștiinței
Bucură-te, cel care aprinzi flacăra sufletelor spre dragostea lui Hristos
Bucură-te, cel care rupi săgețile dușmanului
Bucură-te, cel care tai rădăcinile patimilor
Bucură-te, cel care aduci rodul virtuții
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 8-lea

Prin iconomie dumnezeiască ai făcut, Părinte, minuni neobișnuite spre mântuirea altora, ai nimicit puterea demonilor și ai vindecat boli grele, tămăduindu-i cu cuvântul tău, Partenie, pe cei care strigă: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul luminat de Împăratul cel Sfânt, ai venit la Constantin cel vestit, care, cinstindu-ți evlavia, ți-a dăruit o bogată răsplată, pentru care ai slăvit pe Hristos, îndemnându-i pe toți să strige către tine:
Bucură-te, cel mare printre minunați
Bucură-te, cel slăvit printre sfinți
Bucură-te, cel care ai bucurat pe Domnul cel Sfânt
Bucură-te, cel care ai făcut de rușine pe căpetenia întunericului
Bucură-te, prieten adevărat al Atotputernicului Hristos
Bucură-te, armă îndreptată împotriva dușmanului
Bucură-te, cel pe care l-a cinstit Constantin cel Mare
Bucură-te, că ai primit dar dăruit de Dumnezeu
Bucură-te, cel care strălucești cu lumina harului
Bucură-te, nimicitor al dușmanului blestemat
Bucură-te, cel care ai adus pe mulți la Hristos
Bucură-te, cel care ai îndepărtat nebunia dușmanilor
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 9-lea

Vindecând de rătăcire turma ta nestatornică, ai zidit, Sfinte Părinte, o biserică preafrumoasă Mântuitorului, ca templu viu al dumnezeiescului Duh, iar acum, înălțând cântări către Ierusalimul ceresc, cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

La cuvintele rugăciunilor tale, ca din somn s-a trezit în chip minunat Eftihianos și de bogatul tău har, Sfinte, s-a rușinat dușmanul hulitor; iar noi, alergând către tine, cu credință fierbinte îți strigăm:
Bucură-te, vasul Mângâietorului
Bucură-te, cunoscătorule al vieții necunoscute
Bucură-te, cel care ai înviat prin rugăciune pe cel care a murit
Bucură-te, cel care ai ucis pe dușmanul care te vrăjmășea
Bucură-te, că ai vindecat pe foarte mulți care sufereau cumplit
Bucură-te, că armă cu adevărat te-ai arătat prin minuni
Bucură-te, nimicitorul duhurilor necurate
Bucură-te, tâlcuitor al învățăturilor dumnezeiești
Bucură-te, cel prin care sunt alungați demonii
Bucură-te, cel prin care sunt tămăduiți cei foarte nefericiți
Bucură-te, slujitor adevărat al lui Hristos
Bucură-te, biruitor al dușmanului
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 10-lea

Descoperit a fost, Părinte, duhul cel necurat, care se ascundea de mult timp în om; și când i-ai spus să se sălășluiască în tine a plecat gemând, iar cel vindecat, lăudându-te, Îi striga lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Când ai cunoscut, Părinte, boala care se ascundea în inima păstorului Iracliei, imediat pe acesta l-ai arătat milostiv, cu cuvântul tău, Partenie; de aceea, minunându-se de mărinimia ta, toți strigau:
Bucură-te, cunoscătorul celor ascunse
Bucură-te, cunoscătorule al celor care nu se pot spune
Bucură-te, învățător al milostivirii dumnezeiești
Bucură-te, fluviu plin de milă
Bucură-te, cel care urmezi mila Milostivului Dumnezeu
Bucură-te, lăcaș al blândeții și al Luminii care nu poate fi înțeleasă
Bucură-te, că l-ai vindecat pe păstorul Iracliei
Bucură-te, că ți-ai izbăvit turma de rătăcire
Bucură-te, icoană a bunătăților lui Hristos
Bucură-te, pârâu al multor veselii
Bucură-te, apărător al săracilor și smeriților
Bucură-te, cel care contempli Lumina cerească
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 11-lea

Aflând de la tine vindecare, fostul slăbănog L-a lăudat pe Mântuitorul și, îndreptat prin rugăciunea ta, vestea, preafericite Partenie, minunea ta cea mare, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

De harul tău dat de Dumnezeu s-a cutremurat mulțimea demonilor, prin rugăciunile tale cerul a dat ploaie pământului care era însetat, ogorul a dat rod foarte bogat, iar credinciosul arhidiacon ți-a zis cu uimire:
Bucură-te, cel plin de roade dătătoare de viață
Bucură-te, izbăvitor de patimi nevindecate
Bucură-te, cel care îl urmezi pe Ilie Tesviteanul
Bucură-te, cel care faci să sporească dragostea lui Hristos
Bucură-te, râu foarte limpede al milei dumnezeiești
Bucură-te, crin preafrumos mirositor al harului duhovnicesc
Bucură-te, că faci ploaia să coboare peste pământul însetat
Bucură-te, că ne duci la corabia mântuirii
Bucură-te, legătură a credincioșilor aduși lângă tine
Bucură-te, tămăduire a multora care erau bolnavi
Bucură-te, cel datorită căruia se bucură slăbănogul
Bucură-te, cel către care strigă mereu tot credinciosul
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 12-lea

Luminat cu darul proorociei, ai spus dinainte, Părinte, cele ce se vor întâmpla și pe Ipatianos, arhidiaconul Iracliei, l-ai văzut vas al Duhului, iar după ce ai proorocit aceasta, striga și el împreună cu tine către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântându-ți laude de despărțire, Ierarhe, cei care s-au adunat cu credință multă pentru călătoria ta la Dumnezeu au încredințat mormântului trupul tău, Sfinte, iar noi, lăudându-te, strigăm cu evlavie către tine:
Bucură-te, cel împreună cetățean cu îngerii
Bucură-te, sfinte biruitor cu cunună
Bucură-te, temelie de nezdruncinat a Bisericii
Bucură-te, cel plin de strălucirea Luminii necreate
Bucură-te, grădină foarte plăcut mirositoare a darurilor tainice
Bucură-te, zid nesurpat al creștinilor evlavioși
Bucură-te, ocrotitor care suferi împreună cu cei ce te cinstesc
Bucură-te, apărător și sprijinitor al ortodocșilor
Bucură-te, cel prin care voi fi curățit de patimi
Bucură-te, cel prin care voi fi izbăvit de nenorociri
Bucură-te, bucurie a sufletelor credincioase
Bucură-te, apărare adevărată și a mea
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul al 13-lea

O, prealuminate Părinte Partenie, Ierarhe al Domnului, revărsare de minuni uimitoare, primește rugăciunile noastre și, prin solirile tale către Dumnezeu, să primim iertare de greșeli toți care într-un glas Îi strigăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Om fiind prin fire, înger prin purtări ai fost văzut, Ierarhe Partenie, și cu darurile îngerești faci să strălucească adunarea Bisericii; de aceea, minunându-ne de viața ta, strigăm cu glas mare:
Bucură-te, cel prin care Hristos este lăudat
Bucură-te, cel prin care dușmanul este alungat
Bucură-te, păstor preaîndumnezeit al Lampsacului
Bucură-te, făclie luminoasă a Helespontului
Bucură-te, culme a smereniei și comoară a dragostei
Bucură-te, adânc al curăției și făcător de minuni
Bucură-te, că te-ai umplut de lumină cerească
Bucură-te, că ai nimicit puterea amăgitorului
Bucură-te, slujitor înflăcărat al lui Hristos
Bucură-te, ocrotitorul și apărătorul nostru
Bucură-te, cel prin care credincioșii se aprind
Bucură-te, cel prin care dușmanii sunt surpați
Bucură-te, Părinte Partenie!

Condacul 1

Ca pe un arhipăstor preaîndumnezeit al  Lampsacului și ca pe un făcător de minuni și izvor îmbelșugat, te lăudăm pe tine, Ierarhe insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are îndrăzneală către Domnul, roagă-te să fie izbăviți de tot necazul cei care strigă către tine: Bucură-te, Părinte Partenie!

Contact Form Powered By : XYZScripts.com