Acatistul Sfintei Mucenițe Fotinia
9:39, marți, 2 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: acatist, barbat, cuvantul, dragoste, femeie, mucenici, sat

Rugaciunile incepatoare, apoi:
Condacul 1
Lui Hristos Celui iubit al tău, Care în Samaria, la fântâna lui Iacob ţi S-a descoperit cu sârguinţă I-ai urmat, muceniţă pururea lăudată şi începând din Samaria lumea întreagă ai luminat prin mărturisirea ta cea neînfricată. Deci tu, ca ceea ce ai multă îndrăzneală către Domnul, roagă-te să ne izbăvim din cursele lui Veliar, noi cei ce cu dragoste îţi cântăm: Bucură-te, Fotini preafericită, făclia lui Hristos nestinsă!
Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor mai înainte cunoscând râvna ta cea aprinsă, Sfântă mironosiţă, te-a ale pe tine din cetatea Samariei, din cursele lumeşti slobozindu-te, iar tu te-ai arătat credincioasă mărturisitoare; pentru aceasta, minunându-ne de o aşa purtare de grijă a Domnului pentru tine, cu bucurie ţie îţi cântăm:
Bucură-te, ceea ce a vorbi cu Hristos te-ai învrednicit;
Bucură-te, că venind la fântână pe Domnul L-ai întâlnit;
Bucură-te, că Hristos pe tine mai înainte te aştepta;
Bucură-te, că cerându-ţi apă, S-a smerit înaintea ta;
Bucură-te, că de împotrivirea ta Domnul nu s-a supărat;
Bucură-te, ceea ce cu sinceritatea ta pe Domnul L-ai bucurat;
Bucură-te, că neîncrederea ta, prin darul lui Hristos, nu te-a întunecat;
Bucură-te, că îndrăzneala ta Domnului a plăcut;
Bucură-te, că Hristos de tine S-a lăsat cunoscut;
Bucură-te, că apa cea vie ţi-a făgăduit;
Bucură-te, că tu s-o primeşti n-ai şovăit;
Bucură-te, că de Izvorul vieţii ai fost aprinsă;
Bucură-te, Fotini preafericită, făclia lui Hristos nestinsă!
Condacul 2
De apa cea vie insetand, femeia samarineanca, de la Hristos Insusi a o primi s-a invrednicit si noua tuturor ne-a impartasit-o, celor ce cu dragoste Domnului Ii cantam : Aliluia !
Icosul 2
Mintea omenesca, cugetand nu poate sa priceapa, cum Dumnezeu fiind a zabovit cu o femeie desfranata si tainele vietii cu drag I le-a descoperit, pentru care cu umilinta ai cantam :
Bucura-te, ca Hristos de pacat pe tine te-a vadit ;
Bucura-ta, ca pacatul singura l-ai marturisit ;
Bucura-te, ca Domnulte-a laudat, recunoscand ca n-ai barbat ;l
Bucura-te, ca ai simtit ca este prooroc adevarat ;
Bucura-te, ca unde se cade a ne ruga tie ti-a explicat ;
Bucura-te, ca prin adevarata invatatura te-a luminat ;
Bucura-te, ca Insusi Domnul te-a invatat rugaciunea cea curata ;
Bucura-te, ca prin ea L-ai descoperi de-ndata ;
Bucura-te, ca in inima ta, pe Mesia tainic Il asteptai ;
Bucura-te, ca ti s-a aratat Cel ce-l cautai ;
Bucura-te, ca stiai ca Hristos este Mesia ce vine ;
Bucura-te, ca ti-a zis “Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine” ;
Bucura-te, Fotini prefericita, faclia lui Hristos nestearsa !
Condacul 3
Cine va putea descrie dulceata mierii celor ce n-au gustat-o?Cine va putea spune bucuria cae mai presus de fire si dumnezeiasca ce te-a cuprins atunci cand L-ai cunoscut pe Dumnezeu fata catre fata? Lumineaza cu rugaciunile tale, Sfanta mucenita si inimile noastre, ca astfel cu ravna sa-I cantam pururea : Aliluia !
Icosul 3
Avand lumina cunostintei, data tie de Insusi Hristos Dumnezeu, o preafericita, ai lasat toate cele lumesti si cu ravna si bucurie L-ai vestit in toata cetatea Samariei, cu care si noi te laudam asa :
Bucura-te, ceea ce ai fost ravnita de dragostea lui Hristos ;
Bucura-te, ceea ce tuturor ni l-ai vestit setos ;
Bucura-te, ca galeata la fantana o ai lasat ;
Bucura-te, ca de apa cea pieritoare tu ai uitat ;
Bucura-te, ca nu te-ai temut sa-l arati tuturor ;
Bucura-te, ca si ei Il asteptau cu mult dor ;
Bucura-te, ca samarinenii au primit cuvantul Lui ;
Bucura-te, ca sufletele lor insetau Dumnezeul Cel Viu ;
Bucura-te, ca prin tine multi samarineni in Hristos au crezut ;
Bucura-te, ca in Samaria, Hristos inca doua zile a petrecut ;
Bucura-te, ca pana la sfarsit
Bucura-te, Fotini prefericita, faclia lui Hristos nestearsa !
Acest acatist este incomplet

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod, glasul 1: Pentru...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea: Încununatu-s-a creştetul...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul şi condacul Sfântului Efrem Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antohiei, glasul al 4-lea: Şi...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Vas ales al lui Dumnezeu, şi sfeşnic al Luminii Celei...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1: Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos,...
Sfântul Ierarh Spiridon al trimitundei, Mare făcător de minuni și grabnic ajutător 12/25 decembrie Rugăciuni care se citesc înainte de...
