„Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post”

Căderea în păcat a protopărinților noștri a făcut posibilă pătrunderea forțelor întunericului în sufletul omului.

Dacă Dumnezeu ne-ar fi înzestrat cu darul de a vedea lucrurile înfricoșătoare care de multe ori se cuibăresc în inima noastră, ne-am fi îngrozit. Astfel, dacă omul nu poate sau nu vrea să lupte pentru a se curăți de toate lucrurile și influențele rele, în cele din urmă va deveni o jucărie în „mâinile” forțelor malefice, un rob al propriilor patimi. Uneori acel demon, care cu timpul devine stăpân deplin al omului, îl poate forța spre lucruri și fapte sălbatice și de necontrolat. Această stare fiind numită demonizare sau posesie demonică, iar vindecarea demonizatului întâminând mari dificultăți. 

Cu regret, se întâmplă că nici chiar copiii, prin puritatea lor, nu pot fi feriți de la această stare, demonul putând poseda și sufletul unui copil.  Cel mai des cauza acestei stări o reprezintă „păcatele părinților„, când copilul crește de mic într-o atmosferă de necredință și imoralitate a celor mai în vârstă. Așa și se întâmplase și cu acest copil, despre care ne relatează Evanghelia din această duminică, un copil care pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă.  

Tatăl acestui copil nefericit spre deosebire de mulți alții care îi cer ajutor Mântuitorului, nu dă dovadă nici de cea mai mică credință. Desigur, el se adresează inițial apostolilor, iar apoi și lui Hristos Însăși cu rugămintea ca fiul său să fie vindecat, dar de parcă doar pentru a-și face datoria de părinte și pentru ca să fie împăcat cu propria conștiință – „de poti face ceva, ajuta-ne” (Mc. 9, 22) îi spune el Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeului Atotputernic. 

Doar Mântuitorul reușește să alunge demonul ce-l chinuia pe copil. El apelează la tatăl acestuia „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Мc. 9, 23), de parcă trezindu-l la realitate și arătându-i că doar credința sa îi poate salva fiul de la această cumplită suferință. Și inima tatălui nu a putut să nu răspundă la acest îndemn, strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. (Мc. 9, 24)

Duhurile rele sunt mereu în căutrea celor pe care îi pot înrobi și ține în stăpânire printr-o mulțime de patimi și păcate. Și astăzi ele caută punctele slabe ale fiecăruia dintre noi, pentru ca la momentul potrivit să poată stăpâni sufletul împătimit… Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mt. 17, 21).

Rugăciunea și postul! Postul și rugăciunea sunt precum două aripi la o pasăre ce zboară, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Și pe aceste aripi ne putem și noi ridica din păcatele noastre și ne slobozi de puterea celui rău.