Adunarea clerului Protopopiatului Strășeni la Mănăstirea Căpriana
8:17, vineri, 27 decembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: straseni

Luni, 23 decembrie 2024, la Mănăstirea Căpriana, a avut loc Adunarea anuală a clerului din Protopopiatul Strășeni, eveniment ce a reunit slujitorii bisericești din această zonă. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.
În cadrul ședinței, s-a realizat o evaluare detaliată a activităților desfășurate pe parcursul anului 2024, fiind abordate subiecte de interes din domeniul liturgic, administrativ, social și misionar. Slujitorii au discutat provocările întâmpinate și au propus soluții pentru o slujire mai eficientă în comunitățile pe care le păstoresc.
Preasfințitul Filaret a subliniat importanța continuării lucrării misionare și a îndemnat pe toți cei prezenți să valorifice perioada rămasă a Postului Nașterii Domnului pentru a se pregăti duhovnicește, astfel încât să întâmpine marea sărbătoare în pace, liniște și bucurie, alături de credincioși și de propriile familii.
Adunarea s-a încheiat cu primirea Tainei Sfintei Mărturisiri de către clericii prezenți.
Protopopiatul Strășeni, www.mitropolia.md













Biserica aduce din negura vremurilor către noi rugăciunile înălțate în interiorul ei, credința pe care strămoșii au mărturisit-o aici, în...
Tradiție, credință și armonie sufletească – acestea au fost reperele celei de-a V-a ediții a „Festivalului Cântecului Pascal de Ziua...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, în dimineața zilei de marți, 8 aprilie 2025, în incinta bisericii cu hramul “Sfântul Ierarh...
Cu binecuvântarea PS Filaret, episcop de Căpriana, protopop al raionului Strășeni, și cu implicarea doamnei Lucia Caciuc, Șefa Direcției Generale...
Sub președinția Preasfințitului Filaret de Căpriana, Protopop al bisericilor din raionul Strășeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și...
Joi, 21 decembrie la Mănăstirea Căpriana a avut loc adunarea preoților din cadrul Protopopiatului Strășeni. Adunarea a fost prezidată de...
Ziua femeii creștine sau ,,Duminica Mironosițelor” sărbătorită la biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Strășeni. Evenimentul a fost...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc