Ajun de Crăciun. Cum se pregătesc călugării de Sărbătoarea Naşterii Domnului
17:01, duminică, 6 ianuarie, 2013 | Cuvinte-cheie: slujba

Pentru creştinii care marchează sărbătorile pe stil vechi, astăzi este Ajunul Crăciunului. Slujba Naşterii Domnului va începe în majoritatea biserilor la miezul nopţii. De Crăciun se pregătesc şi călugării de la Mănăstirea Ţigăneşti, din raionul Străşeni. Ei fac ordine în biserică şi în chilii, pregătesc masa de sărbătoare, dar spun că nu contenesc să se roage.
După un post care a durat 40 de zile, masa de Crăciun va fi una deosebită şi la Mănăstirea Ţigăneşti.
“Răciturile, peştele prăjit, peştele cu sos, chifteluţe, clătite cu brânză, cu vişină”, a spus părintele Lazăr.
Cu toate acestea, nu bucatele sunt cele mai importante, spun călugării, ci starea duhovnicească. Astfel, potrivit monahilor, creştinii trebuie să fie pregătiţi să-l primească pe Iisus Hristos.
“Ca sărbătoarea să o simtă mai bine, va să zică creştinul, el o face în primul rând, clar că curăţirea sufletului său de tot ceea ce conştiinţa îl mustră, îl deranjează”, a spus părintele Varnava.
La Mănăstirea Ţigăneşti, slujba Naşterii Domnului va începe la miezul nopţii, la fel ca şi în alte biserici din ţară.
Sursa: www.publika.md

O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci la 14/27 septembrie....
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop...
Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut...
Iubiții mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă înțelegeți toți. Dar oare vor exista urechi care să audă? O...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice