Header image

Am învățat să ucidem patimile, nu trupul

16:51, miercuri, 28 aprilie, 2021 | Cuvinte-cheie: , ,

Lumea părinților deșer­tului nu este mereu ușor de înțeles. Patericul îți oferă piesele unui puzzle, pe care oricum le-ai întoarce, la final nu ai o imagine foarte clară asupra întregului și se poate întâmpla ca unele întrebări să rămână fără răspuns. Totuși, lectura atentă a unor apoftegme poate să contrazică impresii eronate, născute la o primă privire superficială.

Un reproș rostit adesea la adresa asceților egipteni este că au suferit puternice influențe gnostice, iar nevoința pe care o practică ei este extremă și vizează, într-o manieră deloc creștină, mortificarea, uciderea trupului și nu îmblânzirea ori transfigurarea lui. Un dialog care ar putea foarte ușor să limpezească lucrurile se petrece între avva Isaac și avva Pimen. Avva Isaac era un ascet aspru, foarte aspru, care nu se menaja în vreun fel. Asprimea sa și felul radical de a fi îl fac de multe ori să fie neîndurător cu ceilalți. Acest avvă, așadar, „s-a dus, odată, la avva Pimen și văzând că își aruncă un pic de apă peste picioare l-a întrebat, căci îi putea vorbi pe șleau: «De ce unii sunt atât de aspri și-și chinuiesc trupurile?» Avva Pimen îi zice: «Noi nu am învățat să ne ucidem trupurile, ci patimile»”.

Avva Isaac este probabil contrariat când îl vede pe avva Pimen că își spală picioarele. Este foarte posibil ca Isaac însuși să nu își îngăduie asemenea plăceri și de aceea se miră. Mirarea lui este cea care determină dialogul de mai sus. Când îl citim, trebuie să avem în vedere că asceții din secolul al IV-lea aveau cu totul alte standarde de confort decât europenii sau americanii secolelor XX ori XXI. Ar fi cu totul inadecvat să îi judecăm după măsurile vremurilor noastre. Totuși, chiar dacă viața cotidiană în Orient era dificilă, asceții împingeau mult mai departe constrângerile la care se supuneau. Din experiența zilnică a acestor constrângeri se naște mirarea avvei Isaac. Deși ni se spune că Isaac putea vorbi pe șleau cu Pimen, totuși, în felul în care pune întrebarea putem citi rezervă amestecată cu puțină șire­tenie. Nu îl întreabă direct pe Pimen de ce își îngăduie mici plăceri, ci îl întreabă despre alții de ce sunt aspri și își chinuiesc trupurile. Pimen însă are o luciditate tăioasă, surprinzătoare. Înțelege repede unde bate întrebarea și răspunde direct la ceea ce viza Isaac, nu la ceea ce a exprimat el efectiv. De aceea îi spune că ei (adică întreaga comunitate din care face parte) nu se luptă împotriva trupului, nu au învățat să îl ucidă pe acesta, ci patimile.

În felul acesta ajungem la clarificarea necesară a viziunii ascetice a părinților din deșertul egiptean. Pentru ei exista o distincție clară între trup și patimile care vin prin trup. Scopul ascezei este acela de a face trupul transparent pentru suflet, har și lucrarea lui Dumnezeu, nu de a-l ucide. Distincția aceasta teoretică la început poate să pară vagă sau imprecisă. Poate că este așa, însă în practică este un ghid necesar care orientează discernământul în actele de nevoință pe care le făceau părinții.

Dacă nivelul de tensiune și nevoință în care trăiau vechii părinți nu ne mai este astăzi accesibil, principiul desprins din experiența lor nu și-a pierdut nici un pic actualitatea: întreaga noastră luptă este împotriva patimilor și nu a trupului.

Paul Siladi

Contact Form Powered By : XYZScripts.com