Header image

Anul nou ce-n uşă bate…

16:37, sâmbătă, 2 ianuarie, 2016 |

Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit. (2 Cor. 9, 15)

În zilele acestea mulţi întreabă – se cuvine de a sărbători Revelionul sau nu, este or nu este creştineşte. Cred că se cuvine să creştinăm orice împrejurare în care ne aflăm. Trăind printre păgâni, primii creştini erau deseori acuzaţi pentru faptul că nu dau cinste cezarului şi nu cinstesc zeităţile romane. La aceasta întodeauna se răspundea că noi, creştinii, cinstim pe dregători, întrucât avem şi poruncă de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos de a da Cezarului ceea ce este a Cezarului, şi de a da lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu (Matei 22,21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).

Sfântul Apostol Pavel spune: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.” (Romani 13, 1-2). Nu doar atât, ci, dând cinstea cuvenite mai-marilor, trebuie să ne dăm seama că cel mai înalt lucru este dragostea unii faţă de altul: „Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.” (Romani 13, 7-8).

Unicul lucru pe care l-au refuzat creştinii tot timpul a fost idolatria. Niciodată creştinii nu au fost de acord să se închine idolilor păgâni, şi anume pentru acest fapt au fost persecutaţi şi respinşi în toate vremurile – şi continuă a fi respinşi şi astăzi. Dacă am formula în termeni moderni, creştinii au fost mereu acuzaţi că nu au fost trendy, adică, nu au fost la modă. Recent am avut o discuţie, destul de aprinsă, pentru că, spre ruşinea mea, sunt un om impulsiv şi nu pot tăcea când, poate, ar trebui. Deci, am avut o discuţie aprinsă cu o persoană foarte apropiată, pe marginea retrograzilor ortodocşi. Reverenda pe care o port mă obligă şi să acult acuzaţiile la adresa Bisericii retrograde – în opinia interlocutorului meu, şi să înghit tot mucegaiul ce mi se aruncă. Deci, noi, Biserica, eram acuzaţi în discuţia noastră particulară, de faptul că nu ne dăm cu lumea, nu ne modernizăm, suntem prea conservatori. Iar dacă am fi mai flexibili, am accepta calendarul îndreptat, am găsi limbă comună cu romano-catolicii şi cu celelalte confesiuni (doar şi ei sunt creştini, şi ei cred în acelaşi Dumnezeu!), etc.

Am întrebat – în ce anume noi suntem inflexibili? În chestiunea de calendar, înţeleg, în cea de dogmă creştină ortodoxă, şi încă în ce? „Să înţeleg, spuneam, unica problemă neacceptării calendarului este legată de masa de revelion, iar cea cu dogma romano-catolică – de comoditaea în timpul slujbelor, de posibilitatea de a sta aşezat pe scaun şi de a asculta slujba?” Şi a reieşit, că în general aceasta şi este inflexibilitatea noastră, a retrograzilor ortodocşi – nu ne dăm cu lumea… Alte exemple de inflexibilitate nu mi-au fost oferite. Nu pot reda aici întreaga noastră discuţie, dar am explicat că noţiunea calendarului nu ţine doar de astronomie, ci e un subiect teologic foarte delicat, iar trecerea la noul calendar în 1924 a provocat foarte multe controverse în ortodoxia românească, dar şi a oferit un beneficiu direct – înfiinţarea patriarhiei în 1925. Eu personal consider că românii au pierdut mai mult decât au câştigat, dar este tema unei alte discuţii. Noi, basarabenii, am rămas cu calendarul „vechi” nu pentru că am refuzat să ne modernizăm, ci pentru că nu vedem rostul adoptării unui calendar nou, mai defect decât cel vechi. În cele din urmă, Biserica are ritmul ei de slujire, iar calendarul civil nu are nimic de a face cu rânduiala slujbelor bisericeşti, oricând ar hotărî dregătorii să-l schimbe, sau indiferent de data, când ei ar dispune să înceapă noul an. Rezultă că unica problemă a „vechiului” calendar este masa de revelion… De fapt, mai este una, şi mai importantă – adoptarea calendarului nou a fost o precondiţie de unre a Bisericii Ortodoxe cu cea romano-catolică, iar rolul central în această lucrare obscură îi aparţinea… marelui promotor al reformei calendaristice, Patriarhului Ecumenic Meletie Metaxakis, o figură foarte controversată – care după părerea mea personală, a făcut mai mult rău Ortodoxiei decât Patriarhul Nikon al Moscovei (cel care a cauzat schizma în Biserica Rusă).

Ortodocşii întotdeauna au refuzat să se închine idolilor, inclusiv, idolilor vremurilor noastre. Şi inflexibilitatea noastră în privinţa atitudinii faţă de lumea romano-catolică este o parte a gândirii patristice – creştinii ortodocşi nu vor putea niciodată renunţa la curăţia credinţei şi nu vor ceda nimic din tezaurul lăsat de Sfinţii Părinţi. Noi vedem rezultatele flexibilităţii romano-catolice în occident – bisericile devin restaurante, cazinouri, hoteluri, muzee, cluburi de noapte, etc., etc. Atât cât vom păstra credinţa Sfântului Ştefan – Întâiul Mucenic, a Sfântului Ignatie Teoforul, a miilor şi miilor de sfinţi martiri, vom dăinui. Pentru că, parafrazând testamentul Marelui şi Sfântului Voievod Ştefan – Biserica nu este a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri!

Iertaţi-mi abaterea de la subiect, revin.

Inflexibilitatea noastră se arată şi în atitudinea creştinilor dreptmăritori faţă de idolatria anului nou. În fiecare an asistăm la adevărate dezmăţuri ale burţii, însoţite de dănţuiri ritualnice, cu măşti, cu zburdări şi orgii. Cultul maimuţei, tigrului, porcului, cocoşului… Ăsta-i balanţă, cela-i bou, celălalt e ţap, cealaltă e … mi-e ruşine să-i rostesc numele. Numai oameni nu mai vor să fie!
Şi, corect a spus părintele Octavian Moşin. După toate aceste cozi la magazine, mascarade şi ospăţe ţi-e silă de colind, de urătură…

Dacă aceasta înseamnă a fi demodat şi retrograd, prefer să rămân retrograd. Prefer să rămân tradiţionalist şi ortodox, dar să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru anul ce a trecut, şi să-L rog să-mi dea tărie şi înţelepciune pentru a intra în noul an – binecuvântat de Dumnezeu!

Suntem pe ultima sută de metri în ascensiunea noastră spre Naşterea Domnului. Vă doresc, iubiţi creştini, să vă păstraţi liniştea duhovnicească şi să intensificaţi lucrarea rugăciunii. Să ne amintim de Sfântul Ignatie Teoforul, prăznuit astăzi – cât de fierbinte i-a fost rugăciunea, şi cât de tare i-a fost credinţa! Să ne amintim şi de Sfântul Ioan de la Kronştadt pe care tot astăzi îl sărbătorim. Cât de plin i-a fost sufletul de Dumnezeu!

Pr. Constantin Cojocaru

Pastorul

Contact Form Powered By : XYZScripts.com