ANUNȚ! Icoana cu sfintele moaște a Sf. Prunc Gavriil de Bialystok, va ajunge marți, 21 august, ora 9.00 la Mănăstirea Ciuflea
21:42, duminică, 19 august, 2018 | Cuvinte-cheie: Gavriil de Bialystok, icoana, manastirea ciuflea, polonia
Iubiți frați întru Hristos,
În mai puțin de două zile la Chișinău va ajunge un dar de mare preț din partea Bisericii Ortodoxe din Polonia pentru credincioșii din Republica Moldova – icoana cu sfintele moaște a Sf. Prunc Gavriil de Bialystok, copilul-martir din Polonia, ocrotitor al copiilor și al tinerilor cupluri care își doresc copii, unul din cei mai iubiți și cunoscuți Sfinți din Polonia.
Marți, 21 august, ora 9.00 la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, va avea loc întâmpinarea icoanei Sfântului Prunc Gavriil, de către un sobor de preoți slujitori în frunte cu mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre.
Așteptăm și îndemnăm pe toți cei iubitori de cele sfinte să participe la întâmpinarea, primirea și închinarea la acestă mare sfințenie a Ortodoxiei polone.
* * *
Sfântul Mucenic Gavriil Pruncul s-a născut pe 22 martie 1684 în satul Zvierki, aproape de Bialistok (cel mai mare oraș din nord-estul Poloniei), într-o familie de țărani evlavioși.
Micul Gavriil credea cu căldură în Dumnezeu și iubea Biserica, petrecându-şi toată ziua în biserică sau în preajma acesteia. În acea perioadă aveau loc persecuții și discriminări împotriva Bisericii Ortodoxe din partea papistașilor din Polonia. Pe când Sfântul avea 6 ani, a fost răpit de guvernatorul satului Zvierki și dus în orașul Bialistok unde a fost și martirizat pe data 20 aprilie 1690. După sfârșitul mucenicesc, autoritățile, vrând să ascundă acest fapt, au aruncat corpul neînsuflețit al copilului într-o pădure din împrejurimi.
După descoperirea în chip minunat a trupului său, a fost înmormântat în cimitirul satului. Când creştinii i-au deschis mai apoi mormântul, au găsit sfintele lui moaște nestricate și izvorâtoare de mir. Au fost duse în biserica satului, unde în anul 1746 au fost salvate de foc în chip minunat, iar mai apoi depuse în Sloutak (azi, Bielorusia) la anul 1755. Mai târziu, moaştele i-au fost mutate în orașul Bialistok din Polonia, unde au și rămas până la începutul celui de-al doilea război mondial, când au fost mutate în Rusia, în Biserica Acoperământului Maicii Domnului din Grodno. Canonizarea oficială a Noului Martir Gavriil Pruncul a avut loc în anul 1820.
În luna septembrie a anului 1992, sfintele moaște au fost mutate cu evlavie și cinste în orașul Bialistok, fiind depuse în biserica mitropolitană a Sfântului Nicolae, acolo unde, în fiecare zi, credincioșii se închină și se roagă Sfântului Gavriil. Multe minuni și vindecări au fost făcute prin mijlocirea sfântului, încă și încetarea epidemiei de ciumă.
La sfârșitul secolului al XX-lea, în satul natal al sfântului, a fost întemeiată o mănăstire de maici. Cu multe jertfe din partea monahiilor și a creștinilor ortodocși, s-a construit biserica în numele Sfântului Martir copil, biserică care în viitor va adăposti mica raclă cu sfintele lui moaște.
Sfântul Gavriil este cel mai cunoscut sfânt din Polonia și Bielorusia și este considerat cel mai important mucenic ortodox născut în poporul polonez contemporan. Este cinstit cu deosebire de copiii mici și de tineri, fiind ales protector al școlilor și al organizațiilor ortodoxe de tineret.
Sursa: www.ciuflea.md