ANUNȚ! Priveghere în cinstea Sfintei Mucenițe Haritina la Mănăstirea Sireți - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ANUNȚ! Priveghere în cinstea Sfintei Mucenițe Haritina la Mănăstirea Sireți

19:53, luni, 16 octombrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Marți, 17 octombrie 2017, începând cu ora 22 00 la Mănăstirea „Sf M. Mc Iacov Persul” din s. Sireți, r. Strășeni, se va săvârși slujba Privegheri întru cinstea și pomenirea Sfintei  Mucenițe Haritina al cărui cinstit Cap se păstrează cu evlavie în Sfânta Mănăstire Sireți.

***

Sfânta Haritina a viețuit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Rămasă orfană de mică, ea a fost crescută de creștinul Claudiu.

Dometie, dregătorul împărătesc, auzind că Haritina este creștină, a chemat-o la judecată înaintea tribunalului: „Este adevărat, tânără, că fiind creștină tu însăți, îi mai înșeli și pe alții, ademenindu-i la credința ta profană?” Haritina a răspuns cu curaj: „Adevăr este ca sunt creștină, dar minciună este ca i-aș înșela pe alții; dimpotrivă, pe cei înșelați eu îi scot la calea adevărului, aducându-i pe ei la calea Domnului meu Hristos.”

Pentru credința în Hristos a fost supusă la mai multe chinuri. A fost tunsă și i s-au pus cărbuni aprinși pe cap, dar a scăpat nevătămată. A fost aruncată legată în mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman. Pentru că nici o pedeapsă nu a adus moartea asupra ei, împăratul a decis ca niște desfrânați sa o necinstească pe fecioară. Sfânta Haritina s-a rugat ca Dumnezeu să-i ia sufletul înainte ca aceia să-i întineze trupul. Cum stătea îngenuncheată la rugăciune, sufletul ei a ieșit din trup și s-a înălțat in Împărăția Cerurilor.

Sursa: http://www.manastirea-sireti.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com