Arhimandritul Ermoghen (Adam) – omul rugăciunii
22:05, luni, 27 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ermoghen adam
Acum un deceniu trecea la Domnul vrednicul de pomenire Arhimandrit Ermoghen (Adam), profesor de liturgică și duhovnic la Academia Teologică din Chișinău. Sute de teologi au fost formați de către acest slujitor plin de râvnă și de dragoste pentru Dumnezeu. A fost, în primul rând, un monah trăitor. A slujit în câteva parohii și a făcut diverse ascultări față de arhierei; a dus o viață feciorelnică (fiind ani buni preot celibatar, apoi tuns în călugărie); nu a avut nici casă, nici masă (trăind din gazdă în gazdă) și n-a știut decât drumul spre sfântul locaș și școala duhovnicească.
Mi-a fost bunul îndrumător spiritual, de la care am învățat practic toate legate de slujire, atitudinea față de oameni și ghidarea tinerilor teologi.
Cât am fost student m-a identificat ca tipicar și predicator, iar după hirotonie m-a invitat să fim co-slujitori la capela ”Întâmpinarea Domnului”, USM.
Primii ani de slujire sacerdotală (2001-2007) alături de părintele Ermoghen au constituit un bun fundament pentru ascultările și activitățile pe care le continuăm și astăzi.
Poate mai puțini au cunoscut și au știut de componenta cea mai importantă a acestui dascăl, fiind, mai înainte de toate, omul rugăciunii.
”Chiar dacă nu am trăit în mănăstire, nu am uitat nici pentru o zi că sunt monah”, mi-a mărturist cumva părintele. Zilnic petrecea câteva ore în fața jertfelinicului. Îi plăcea să stea îngenuncheat, făcându-și pravila mai bine de două ore. Apoi scotea un clid de foi și pomelnice, pe care le parcurgea cu mare atenție, rostindu-le în șoaptă.
Eram curios să analizez pomelnicele învechite, probabil de zeci de ani, pe care erau trecute doar nume, fără a fi precizat ”vii” sau ”adormiți”. Iar la întrebarea adresată, ce e cu aceste mii de nume, pe care le parcurge zilnic, mi-a răspuns cam în felul următor: ”Aici sunt toți oamenii pe care îi țin minte și cu care m-am intersectat măcar o dată în viață. Pe toți îi port în rugăciune. Asta am promis Domnului și cred că trebuie s-o fac ca nevoitor. Nu știu dacă mai sunt sau nu în viață, însă la Dumnezeu toți suntem vii, de asta nici nu indic că sunt vii sau adormiți, căci n-am de unde ști dacă sunt sau nu în viață. Nu mi-am uitat în rugăciune părinții, rudele, învățătorii, prietenii, confrații, studenții, fiii duhovnicești, dar și chiar pe cei cu care m-am intersectat măcar pentru câteva clipe și mi-au fost de folos. Spre exemplu, m-am rătăcit prin Leningrad pe când eram student și o femeie m-a ajutat să găsesc locul gazdei. Am întrebat-o dacă e botezată și cum se numește, iar de atunci o pomenesc zilnic”.
Atunci când îi cerea cineva sfinte rugăciuni, lăsa toate și se așeza la rugăciune.
Apoi nu accepta nici un ban pentru slujbe, toți îi preda în biserică, zicând că are salariu de la școala teologică și îi ajunge.
”Rugăciunea n-are preț!”, erau cuvintele pe care le rostea mereu părintele.
Sunt multe de spus și poate mai puține de ascultat despre acest trăitor și dascăl duhovnicesc, pentru care nu ne rămâne decât să ne rugăm și să-i purtăm aleasă prețuire.
Cu smerenie, pr. Octavian Moșin