Arhimandritul Patrocl (Porombac), duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Rudi a fost ales episcop de Dondușeni vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Arhimandritul Patrocl (Porombac), duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Rudi a fost ales episcop de Dondușeni vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni

21:34, marți, 12 martie, 2024 | Cuvinte-cheie:

Marți, 12 martie 2024, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost audiat raportul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, privind alegerea în treapta de Episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni, a preacuviosului părinte arhimandrit Patrocl (Porombac), duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Rudi și exarh al mănăstirilor din Eparhia de Edineț și Briceni, (condica nr. 18). 

Mitropolitul Vladimir, în numele Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, s-a adresat Sanctității Sale Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii, Chiril, cu o cerere de a examina candidatura arhimandritului Patrocl (Porombac) pentru a fi ales în funcția de episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. 

Anterior, Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova au susținut unanim candidatura propusă de Înaltpreasfințitul Nicodim, arhiepiscop de Edineț și Briceni și au confirmat că arhimandritul Patrocl îndeplinește cerințele necesare pentru hirotonirea în treapta de episcop. 

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com