Arhimandritul Sofian Boghiu a fost comemorat în localitatea sa de baștină Cuconeștii Vechi, la 20 de ani de la cinstita adormire
23:07, miercuri, 14 septembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: Arhimandrit Sofian Boghiu, cuconestii vechi

Marele duhovnic al neamului românesc, Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost comemorat miercuri, 14 septembrie 2022, în localitatea sa de baștină Cuconeștii Vechi, raionul Edineț, la 20 de ani de la cinstita adormire.
Manifestările prilejuite de pomenirea Părintelui Sofian, pe malul pitoresc al Prutului, la Cuconeștii Vechi, au început cu slujba de pomenire oficiată de către ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova și ÎPS Arhiepiscop Nicodim, de Edineț și Briceni, împreună cu un sobor de slujitori.
La Parastas au mai participat primarul comunei Cuconeștii Noi, doamna Irina Chimacovscaia, directorul gimnaziului din Cuconeștii Noi, doamna Natalia Voina și oaspeți veniți să-l comemoreze în rugăciune pe vrednicul de pomenire – Arhimandrit Sofian.
După oficierea slujbei de pomenire, Mitropolitul Vladimir, aflat în acest an pentru prima oară la baștina părintelui Sofian, a adresat celor prezenți un cuvânt ziditor în care a evocat viața, personalitatea și faptele marelui duhovnic basarabean.
A urmat un concert duhovnicesc în memoria Arhimandritului Sofian, la care au evoluat corul „Apostolițele Sf. Spiridon” din Chișinău și corul de copii de la Gimnaziu din s. Cuconeștii Noi, r. Edineț.
La finalul concertului, în fața Casei Memoriale „Arhimandrit Sofian Boghiu”, deschisă la 14 septembrie 2020, cu suportul Asociației cultural-istorice „Noua Galilee” și a Primăriei Cuconeștii Noi, a avut loc masa de pomenire.
Evenimentul comemorativ s-a încheiat cu o excursie pe malul Prutului, la „Scara memoriei”, ruinele bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Cuconești, demolată în vremurile de tristă amitire și cimitirul cuconeștenilor despre care doar pietrele mai vorbesc.
Întâlnirea de suflet a fost organizată pentru al 9-lea an consecutiv de către Asociația cultural-istorică “Noua Galilee“ în colaborare cu Primăria com. Cuconeștii Noi și a Gimnaziului din localitate.
***
Arhimandritul Sofian Boghiu (7 octombrie 1912 – 14 septembrie 2002), cunoscut duhovnic, supranumit de părintele Cleopa Ilie apostolul Bucureștilor, a fost deopotrivă pictor bisericesc și mărturisitor al credinței, pentru care a și fost întemnițat între anii 1958-1964.
Părintele Sofian a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un duhovnic blând, smerit, răbdător și lesne iertător. Apreciat deopotrivă de autoritățile eclesiale cât și de credincioși, părintele Sofian a format zeci de tineri care mai târziu au ajuns oameni de nădejde ai Bisericii și ai societății.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/





































În perioada 11 ianuarie – 04 februarie 2024, Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” din Chișinău găzduiește o expoziție specială organizată de...
Păstor înțelept și grabnic ajutător celor din nevoi, Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912-2002) aduce în lumina mărturisitorilor creștini ai Bisericii...
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie,...
O amintire specială din ultimele luni ale regimului ateu este aceea legată de o vizită pastorală a părintelui Sofian la...
Se împlinesc 110 ani de la naşterea Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu, rămas în memoria românilor ca un duhovnic blând şi...
De 11 ani, de la demontarea gardului de sârmă ghimpată de pe Prut, a început o lucrare de suflet în...
[La Antim] lumea călca în vârful degetelor, așa o sfințenie [era] coborâtă acolo… Punea altfel bazele monahismului Sandu Tudor – prin rugăciunea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău