Artemie Iurcenco, preot revenit acasă după 37 de ani de exil!
0:00, vineri, 26 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: exil, gulag, ioan munteanu, siberia

– născut la Chişinău în 1868. În 1941 în timpul războiului a revenit acasă după 37 de ani de exil în străfundurile Rusiei. Apariţia lui a stârnit senzaţie, în primul rând prin felul cum era îmbrăcat. În loc de orice îmbrăcăminte, deşi venise în plină vară, purta o zdreanţă de cojoc, pe cap o căciulă spartă, iar în picioare opinci din coajă de tei.
S-a scris despre el, după felul cum era îmbrăcat, că semăna cu Sfântul Ioan Botezătorul…”Senzaţională” era şi declaraţia lui, cum că ar fi fost de faţă la ultimile zile ale sf. împărat Nicoale al II-lea. Dar nu aceasta i-a impresionat cel mai mult pe basarabeni.
Era după anul de ocupaţie sovietică şi preotul, mulţumindu-I lui Dumnezeu că l-a ajutat să-şi revadă locurile unde a văzut lumina zilei, înainte de a muri a spus: „Rugaţi-vă Domnului, luptaţi până la ultima suflare şi până la ultima picătură de sânge ca să nu vă mai încerce Domnul cu sorbirea unui al doilea păhar al robiei roşii. Şi dacă cineva nu crede să mă privească şi-i va deajuns”.
Bibliografie:
Munteanu Ioan, protodiacon. Înviaţi din Siberii de ghiaţă; pag. 80-81. Editura Lumina lui Hristos, Kiev 2009. Preluat din Raza. Anul XIII. Nr. 690. 5-12 decembrie. Chişinău 1943.


ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia
ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul Mănăstirii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din or. Ceadîr-Lunga
Hramul Orheiului, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie
Invitația Sfintei Mănăstiri Suruceni la Sărbătoarea dedicată celor 240 de ani de la întemeierea mănăstirii și a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii istorice
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană
ÎPS Mitropolit Vladimir a primit vizita ÎPS Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat
În curs de apariție: Calendarul creştin-ortodox pentru anul 2026 – „Vrednicii ostenitori ai Bisericii”