Exemplul Gărzii de Fier

E timpul să nuanţăm nişte lucruri în ceea ce priveşte  Legiunea Arhanghelului Mihail. Nu ca să-i luăm apărarea, ci pentru  a lămuri situaţia ei după  decenii de tratare tendenţioasă şi unilaterală a subiectului.

Mai întâi trebuie spus că avem de a face cu o mișcare românească inconfundabilă.  Liderul ei, Corneliu Zelea Codreanu, s-a afirmat drept o figură  excepţională a perioadei interbelice. Garda a comis și greșeli serioase, desigur, dar a fost apreciată de diferite personalități românești de marcă precum Mircea Eliade, Petre Țuțea, Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, ÎPS Bartolomeu Anania.

Cineva, văzând titlul acestui articol, m-ar putea acuza că fac apologie legionară sau propagandă politică, ceea ce este neadevărat. Mișcarea Legionară, înainte de a fi o mișcare politică, a fost una spirituală. În cadrul acestui articol nu voi dezbate  ideile politice ale Gărzii de Fier, ci voi prezenta Legiunea Arhanghelul Mihail ca mișcarea spirituală.

Legiunea considera că spiritualul trebuie să primeze în toate domeniile vieții, inclusiv în cel politic, că pentru rezolvarea problemelor materiale este nevoie de rezolvarea celor spirituale, după cum ne spune Iisus Hristos: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”

Sfântul Nicolae Velimirovici îl lăuda pe Mahatma Gandhi pentru faptul că folosea arme duhovnicești în lupta politică: postul, tăcerea, rugăciunea. Garda de Fier, de asemenea, a folosit arme duhovnicești. Legionarii țineau post, iar Căpitanul își îndemna camarazii ca în timpul postului să se abțină de la distracții, jocuri, vizite, fumat, discuții contradictorii, pentru a-și folosi tot timpul liber rugându-se. „Legionarii și legionarele trebuie să știe că nu este vrăjmaș care să lupte și să biruiască contra postului și rugăciunii”, zicea Corneliu Codreanu.  „Țara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe. Aceasta este părerea noastră. Nu programe trebuie să creăm, ci oameni, oameni noi. (…) De aceea piatra unghiulară de la care pornește Legiunea este omul, nu programul politic, reforma omului, nu reforma programelor politice. Legiunea Arhanghelul Mihail va fi prin urmare mai mult o școală și o oaste decât un partid politic. Poporul român în aceste zile ale lui nu are nevoie de un mare om politic, așa cum greșit se crede, ci de un mare educator și un conducător, care să biruiască puterile răului și să zdrobească tagma celor răi. Pentru aceasta însă, va trebui să biruiască mai întâi răul din el și din ai lui”. Aici vedem și accentul pe care îl pune ortodoxia pe curățirea sinelui propriu înainte de a-l curăța pe al altuia, căci poți să vindeci un suflet bolnav de păcat când nu ești capabil să-l vindeci pe al tău. Omul nou, despre care vorbește Corneliu Zelea Codreanu, este românul creștin lepădat de sine în numele Domnului și al neamului. „Strigați în toate părțile că răul, mizeria, ruina ne vin de la suflet. Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebuie să se lucreze în momentul de față. Sufletul individului și sufletul mulțimii”. Mentalitate pur creștin-ortodoxă!

„Jertfa este măsura creştinătăţii noastre” (Ion Moța)

Legionarii doreau să meargă pe calea sărăciei și a unei vieți aspre. Munca și ajutorul dat celor suferinzi erau valori pe care se punea accent în cadrul mișcării. Legiunea avea tabere de muncă. Ion Moța, care a murit în Spania pentru creștinism, luptând cot la cot cu cei care încercau să oprească ofensiva kominternului,  zicea: „Jertfa este măsura creștinătății noastre”. Această maximă exprimă spiritul Legiunii.

O modalitate creativă de a educa și a-i ajuta pe cei din jur a fost restaurantul legionar. Când s-a inaugurat pensiunea legionară de la Predeal, Corneliu Codreanu a declarat: „În acest restaurant veți mânca toată lumea la fel, aceleași feluri de mâncare, dar veți plăti după puteri. Între un minimum și un maximum fixat de noi, cel sărac va plăti mai puțin, cei mai bogați vor plăti mai mult, după cum sunt retribuiți, după greutățile familiare etc. Dacă unul va zice: Eu n-am nici un ban – nu va plăti nimic. – Pentru că nu e drept ca cineva să moară de foame, dar ne vom interesa de ce n-are, pentru ca să-l punem la treabă și să-l facem să aibă.”

Pentru a intra în Frăția de Cruce, organizația de tineret a Gărzii de Fier, se făceau verificări ale calităților morale ale tinerilor ce doreau să intre. Aceștia trebuie să fie credincioși, să meargă la biserică,  să fie oameni cinstiți și morali, să aibă rezultate bune la învățătură etc. „Cei admiși întâlneau aici o atmosferă de dragoste, seriozitate și entuziasm foarte potrivită pentru creșterea lor sufletească. Educația pe care o primeau avea mai întâi o latură moral-spirituală, de formare pe linie creștină, îndemnându-i pe tineri să se spovedească, să aibă un program de rugăciune, să postească, să evite păcatele trupești, să fie milostivi, corecți, punctuali, săritori, gata să-i ajute pe alții, ascultători, silitori la învățătură. Cum în educația legionară un rol important îl ocupa munca, se organizau tabere de muncă în care frații de cruce participau, alături de legionari, la construirea sau repararea de biserici, școli, drumuri, poduri, diguri etc. Se muncea într-o atmosferă de entuziasm tineresc, taberele fiind și un prilej de cunoaștere și de întărire a legăturilor sufletești. Întâlnirile lor periodice începeau cu o rugăciune, pomenindu-se cei morți pentru cauza legionară, apoi se citea un text din Noul Testament. De fiecare dată, pe rând, unul din ei prezenta o temă legată de credință, moralitate, istorie națională, cultură, etc.”, ne spune cartea „Sfântul închisorilor”, scrisă de monahul Moise de la mănăstirea Oașa. Acesta mai scrie că după se cântau cântece legionare și se citeau fragmente din scrierile legionare, se luau diferite hotărâri privind faptele bune ce trebuiau  îndeplinite, cum ar fi ajutorarea unui nevoiaș, strângerea de ajutoare pentru familia unui legionar arestat sau altceva în folosul semenilor. Prietenia dintre tinerii din Frăție era impresionantă, plină de dragoste, sinceritate și lipsită de egoism. În cadrul FDC avea loc chiar o „spovedanie” (care nu înlocuia taina bisericească a spovedaniei) prin care fiecare membru își mărturisea greșelile făcute de la ultima întâlnire și fiecare primea un „canon”. ÎPS Bartolomeu Anania zicea: „Mărturisesc însă că în “Frăția de Cruce” din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educație, și că nu am avut de învățat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam și de patrie, corectitudine, disciplină în munca, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.”

„Biruința veșnică și adevărată este biruința născută din martiriu.” (CZC)

Mișcarea Legionară a luptat pentru renașterea duhovnicească a neamului. Ea a dat mulți sfinți în închisorile comuniste, iar mărturiile ne spun că deținuții legionarii aveau un comportament impecabil, plin de discernământ, răbdare și jertfă, prin care se deosebeau de ceilalți deținuți. Îi ajutau cu dragoste pe toți, inclusiv pe evreii din închisoare, în ciuda faptului că Legiunea a fost și este acuzată de antisemitism.

Sperăm ca jertfa și rugăciunile sfinților români din închisori, legionari și nelegionari, vor contribui la renașterea spirituală a poporului nostru. Cineva care va citi faptul că am scris că Garda a dat sfinți, mi-ar putea spune că Legiunea nu este sursă de sfințenie și că mucenicia lor se datorează faptului că erau membri ai Bisericii. Bineînțeles că fără Biserică nu poți fi mucenic, dar Legiunea a fost o „școală spirituală” (CZC) de educație creștină, a cărei membri țineau post, se rugau și cultivau virtuți ca munca, tăcerea, dragostea, ajutorul dezinteresat acordat apropiaților și neamului.

„Mai mult decât oricine, credincios se cuvine a fi omul politic, căci orientând lumea, el împlinește voia lui Dumnezeu și-i revin mari responsabilități”, spune Sfântul mucenic Valeriu Gafencu. Legionarii au fost modele pentru oamenii politici prin faptul că au folosit rugăciunea pentru a-l chema pe Dumnezeu să le fie mijlocitor în acțiuni, că au considerat că inclusiv în problemele politice factorul spiritual primează și trebuie cel mai mult să fie luat în considerare, prin faptul că cel care vrea să-și ajute țara și neamul trebuie să aibă spirit de jertfă. Prin acestea ei sunt modele nu doar pentru politicieni, ci pentru noi toți.

Cu siguranță, poporul nostru are nevoie astăzi de o școală spirituală care să-i unească pe tinerii care au zel pentru Hristos și neam. Astfel, datorită unității și colaborării, credincioșii se vor întări pentru a rezista ispitelor zilelor noastre și viitoarelor prigoane, după cum Legiunea i-a lăsat întăriți pe cei ce au avut de suferit pentru Hristos sub comunism. Iată în ce constă legea legionară a muncii: „Muncește, muncește cu drag. Răsplata muncii să-ți fie nu câștigul, ci mulțumirea că ai pus o cărămidă la înălțarea Legiunii și la înflorirea României.”  Este un îndemn  să lucrăm cu drag pentru Hristos și neam, să fim mulțumiți și bucuroși în primul rând pentru aceasta și abia în al doilea rând pentru câștigul material.  Legea tăcerii nu ne împiedică să comunicăm , ci să vorbim doar când este necesar și să făptuim mai mult decât vorbim. Legea disciplinei ne învață să fim răbdători și corecți în ascultările noastre pământești. Legea educației ne spune că trebuie să fim eroi prin schimbarea în bine a sufletului nostru. Prin această schimbare vom fi utili  familiei, țării și neamului. Legea ajutorului reciproc ne cere să nu fim nesimțiți și indiferenți, iar Legea onoarei ne învață să luptăm doar prin modalități corecte, căci cel care învinge folosind o soluție josnică este întotdeauna pe calea greșită. Fără îndoială, Mișcarea Legionară este un model deosebit pentru neamul nostru.

C.B pentru Moldova Ortodoxă