Unde-i hulă, acolo-i şi diavolul

Dialehti Gheorgopulos locuitoare din Eghina, povestea în 1983:

„Atunci când fiul meu Gheorghios era de zece ani, i s-au întâmplat cele ce urmează. Era elev la şcoala primară. Într-o zi, întorcându-se acasă, nu i-a plăcut mâncarea. S-a mâniat şi, luând o portocală să mănânce, în acelaşi timp L-a hulit pe Dumnezeu.

N-a apucat să cureţe portocala, că s-a şi prăbuşit la pământ, scoţând spume pe gură şi lovind podeaua cu picioarele. Văzându-mi copilul astfel, l-am chemat pe doctorul Iannaki Spiropulos. După ce l-a examinat, el mi-a zis: „Asta nu e o boală pentru noi. Medicina nu are nici o treabă aici. Să-l duci la un preot!”

Am chemat preotul paroh, care i-a citit mai multe rugăciuni. Apoi copilul s-a liniştit şi atunci a putut să comunice cu cei din jur şi să vorbească. Ne-a istorisit ce se petrecuse:

– În clipa în care curăţam portocala şi, cuprins de mânie, am hulit, am văzut urcând pe scări o arătare neagră şi mică de statură, cu o coadă lungă. M-a lovit cu coada peste faţă şi am căzut jos. Apoi nu-mi mai amintesc nimic. Înainte de a mă lovi, s-a întors către bunica mea, care stătea în spate şi-şi făcea cruce, şi i-a spus: „Pentru tine am să revin, ca să încheiem socotelile. „

Copilul continua să fie neliniştit. Vedea de multe ori arătarea neagră cu coadă lungă. Am mers pe la mai multe locuri sfinte şi ne-am rugat. Asta a ţinut cam jumătate de an! În cele din urmă, am dus copilul la Sfânta Ana. Cât timp se afla în biserică, era liniştit, îi fugea tulburarea.

„Această icoană”, îmi spunea el, arătându-mi icoana Sfintei Ana, „mă uşurează”. De aceea, am mers regulat acolo, vreme îndelungată, până când nu a mai văzut negriciunea cu coadă. De atunci s-a liniştit, s-a făcut cu desăvârşire bine şi până astăzi se bucură de o sănătate extrem de înfloritoare.”

Extras din Familia Ortodoxa, Colecția Anului 2011, Editura OrtodoxPress, 2012 p. 33