Ascultarea de duhovnic este viaţă…

Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire şi călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşază în vistierie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat in taină. (Sfântul Grigorie Sinaitul)

Printre multele lucruri minunate pe care le aflăm din viaţa Cuviosului Ambrosie de Optina, găsim şi următoarea întâmplare. Un iscusit pictor de icoane a venit la stareţul Ambrosie  şi i-a cerut binecuvântarea pentru a începe lucrul. Pictorul tocmai încheiase o înţelegere să facă un iconostas într-o biserică, primise şi arvuna, şi peste o zi trebuia să înceapă lucrul.

Stareţul l-a binecuvântat, însă l-a mai oprit pentru o zi. Dimineaţa meşterul a venit să ceară binecuvântare pentru a pleca, însă stareţul i-a zis: ,,Mai stai şi deseară la vecernie, apoi poţi pleca.” Meşterul a făcut ascultare, însă în inima sa se simţea nemulţumit şi îngrijorat, pentru că se temea să nu piardă comanda, pe care o considera destul de avantajoasă.

Doar după două zile de rugăciune în mănăstire a plecat pictorul la locul său de muncă, unde spre bucuria lui,  întârzierea lui de două zile nici n-a fost observată.

De la această întâmplare au trecut câţiva  ani  şi într-o seară, pe când pictorul, fiind acasă, se pregătea du culcare, în uşă a bătut un băieţel şi a zis: ,,Tatăl meu e pe patul de moarte şi te roagă să vii până la el!”

Pictorul s-a îmbrăcat în grabă şi a plecat. Când au ajuns la patul bolnavului, acela l-a rugat să se aşeze lângă el, i-a luat mâna în mâna sa şi a zis: ,,Frate, iartă-mă te rog pentru un mare păcat, pe care am vrut să-l fac câţiva ani în urmă asupra ta. Ştiam că tu primeşti o comandă pentru icoane şi că aveai bani cu tine şi te-am aşteptat două zile în pădure, pentru a te jefui, însă Dumnezeu n-a îngăduit să fiu ruşinat şi prin acest păcat… Acum, dacă poţi – iartă-mă!”

Doar după ce s-a întors acasă şi-a dat seama pictorul de ce îl oprise Cuviosul Ambrosie în mănăstire pentru două zile şi a dat slavă lui Dumnezeu, care este minunat întru Sfinţii Săi.

Pr. Alexandru Iamandii

Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.113