Atelier de jurnalism ortodox la mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Atelier de jurnalism ortodox la mănăstirea Curchi

23:24, joi, 27 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir periodic se organizează ateliere de lucru cu jurnaliştii în formare de la Universitatea de Stat din Moldova.

Între 26 şi 27 octombrie şi-a desfăşurat lucrările Atelierul de jurnalism ortodox cu genericul ”Cuvioasa Parascheva – protectoarea Moldovei”, la care au participat 15 studente de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, dimpreună cu câteva cadre didactice.

Atelierul a demarat la Palatul mitropolitan, în sala de şedinţe.

Preasfinţitul Ioan, vicar mitropolitan, a transmis mesajul de salut al Mitropolitului Vladimir, menţionând: „Este o bucurie aparte să vedem studenţi interesaţi de tematica bisericească. Nădăjduim că prin astfel de ateliere de lucru tinerii jurnalişti vor descoperi o altă lume, alt mod de viaţă şi vor lua decizii pentru propria trăire.”

Cu un mesaj către studenţi s-au adresat şi profesoarele prezente, Mariana Tacu. dr. conf. univ. şi Laura Tugarev, lect. univ. drd., care s-au referit la abordările etice în mediatizarea subiectelor ecleziale.

Prot. Octavian Moșin, dr. conf. univ., a prezentat tema: ”De la profan la sacru. Limbajul sărbătorii religioase”.

Au urmat discuţii şi planificarea atelierului de lucru, care s-a desfăşurat la Complexul monastic Curchi.

La mănăstire jurnalistele au fost întâmpinate de către părintele stareţ arhim. Siluan (Şalari), precum şi de către câţiva nevoitori, care au discutat şi au povestit studentelor aspecte din viaţa călugărească.

Atelierul a presupus slujba Privegherii, dar şi Sf. Liturghie în ziua prăznuirii Cuv. Parascheva.

Studentele au fost ghidate în realizarea subiectelor de către lectorul Laura Tugarev, dar şi de câteva persoane responsabile din partea Bisericii: Natalia Lozan, redactor PP „Altarul Credinţei”, arhim. Iov (Cristea) şi arhim. Augustin (Zaborosciuc) de la mănăstirea Curchi.

Până la data de 1 noiembrie tinerele urmează să prezinte materialele, care se vor regăsi în publicaţiile bisericeşti.

Cu concursul Direcţiei mitropolitane câteva studente participante la atelier vor beneficia de un pelerinaj la locurile sfinte din Iaşi, România.

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com