Ați dat examene la smerenie şi la dragoste?
7:06, miercuri, 2 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: Cuviosul Paisie Aghioritul, dragoste, dumnezeu, harul, sfaturi duhovnicești, smerenie

– Cum poate dobândi smerenie cineva? Atunci când i se spune o vorbă, el să răspundă cu două? Să nu suporte să-i treacă prin faţă nici măcar o muscă?
– Dacă vrei să te slobozeşti de patimi, leacul care-ţi trebuie este să te mişti cu simplitate, cu smerenie, să primeşti, precum pământul, şi ploaia, şi grindina, şi gunoaiele, şi scuipările. Smeririle venite din afară, dacă le primeşti, te ajută să te slobozeşti foarte repede de omul cel vechi.
– Eu am nevoie de multă smerenie.
– Să mergi să cumperi. Sunt mulţi oameni care vând smerenie, şi dau şi pe gratis, e de ajuns doar să vrei…
– Care sunt aceştia, Gheronda?
– Sunt oameni care, atunci când nu au o stare duhovnicească bună, se poartă fără discernământ şi ne smeresc pe noi prin comportarea lor.
Smerenia nu se cumpără de la băcănie, precum mărfurile. Când spunem: „Dă-mi, Dumnezeul meu, smerenie!”, Dumnezeu nu va lua lopăţica şi va începe: „Tu ia un kilogram de smerenie, iar tu jumătate de kilogram!”, ci va îngădui să vină, de pildă, un om fără discernământ şi să se poarte cu noi urât sau va lua Harul Său de la altul şi va veni acela să ne înjure. În felul acesta vom fi puşi la încercare şi vom lucra, dacă vrem să dobândim smerenia. Noi însă nu ne gândim că Dumnezeu, pentru a ne ajuta, îngăduie ca fratele nostru să se poarte urât, şi atunci ne supărăm pe aproapele. Şi deşi cerem de la Dumnezeu smerenie, cu toate astea nu primim prilejurile pe care El ni le trimite ca să ne smerim, ci ne răzvrătim. În mod normal ar trebui să fim recunoscători celui care ne smereşte, căci el este cel mai mare binefăcător al nostru. Cel care cere în rugăciunea lui smerenie de la Dumnezeu, dar nu primeşte pe omul care i-l trimite Dumnezeu ca să-l smerească, nu ştie ce cere.
Tot aşa şi voi, când o vedeţi pe o soră că se poartă şi vorbeşte urât, să ştiţi că de cele mai multe ori pricina este rugăciunea pe care o faceţi. Adică fiindcă cereţi de la Dumnezeu să vă dea smerenie, dragoste etc., El îşi retrage puţin Harul Său de la acea soră şi atunci ea vă umileşte şi vă supără. În felul acesta vi se dă prilejul să daţi examene la smerenie şi la dragoste. Dacă vă smeriţi, vă veţi folosi. Cât despre sora aceea, ea va primi îndoit Harul lui Dumnezeu, atât pentru faptul că Dumnezeu Și-a retras Harul Său, ca să vă încerce pe voi, cât şi pentru faptul că a fost umilită prin greşeala ei şi şi-a cerut iertare de la Dumnezeu. Aşadar, şi voi lucraţi la smerenie, şi aceea devine mai bună.
sursa Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007


Rânduiala aceasta a citirii psalmilor o găsim într-o relatare a Sfântului Paisie Aghioritul, ucenic al Sfântului Arsenie Capadocianul. Iată ce spune Sfântul...
Păcatele moștenite: Cum te afectează și cum poți scăpa de ele? – Sf. Paisie Aghioritul....
Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi inşelaţi. Bunul Dumnezeu Se îngrijeşte de noi, mai...
– Părinte, atunci când aprindem o lumânare, să spunem că o facem în cutare scop? – O aprinzi. Dar unde...
Părinte, cum poate trăi cineva corect şi creştineşte în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc...
Condacul 1 Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea...
Viaţa Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul este pe cale să devină serial tv. Sfântul a trăit în cea mai mare parte...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul