Ați simțit atacurile tristeții. Sunt atacurile vrăjmașului…

Este posibil ca Dumnezeu Însuși să ne trimită aceasta ca să învățăm să ne bizuim pe noi înșine. Câteodată luăm multe sarcini asupra noastră și așteptăm mult de la eforturile, mijloacele și ostenelile noastre. Și, iată, Domnul ne ia harul și ne lasă singuri, zicându-ne parcă: „Hai, încearcă să vezi câtă putere ai”. Cu cât avem mai multe daruri naturale, cu atât este mai necesară această învățare de minte. Înțelegând acest lucru, vom răbda. Tristețea este trimisă și ca pedeapsă pentru aprinderile patimilor îngăduite și neosândite și neacoperite prin pocăință. (I, 190)

Îmi scrieți că tristețea și plictiseala vă chinuie. Doar nu există nicio nenorocire exterioară vizibilă?! Așadar, este lucrarea vrăjmașului. Vrăjmașul nu iubește inimile liniștite… și, astfel, se străduiește prin toate mijloacele să strângă într-un fel inima și să alunge din ea liniștea cea dulce. Rugați-vă Domnului și Maicii Domnului… și va trece… Vrăjmașul vă chinuie fără rost, dar voi, transformând acest chin în chinul pentru păcate, îl păcăliți, făcându-l instrumentul bunei voastre stări sufletești… (III, 451)

De ce sunteți trist după o discuție lungă avută cu cineva? Deoarece în timpul discuției vă abateți atenția de la Domnul. Domnului nu îi place acest lucru și vă dă de înțeles prin tristețe. Binevoiți să vă deprindeți să fiți neîncetat cu Domnul, orice ați face, și toate să le faceți pentru El, străduindu-vă să le puneți de acord cu poruncile Lui. Și niciodată nu veți fi triști, căci veți simți că ați săvârșit lucrurile Lui. (III, 518)

În privința duhului tristeții să vă plângeți Domnului și Îngerului Păzitor și se va depărta. Dar să răbdați totul cu blândețe. Starea aceasta este una dintre crucile pe care trebuie neapărat să le ducem în decursul vieții noastre. Domnul fie o va alunga, fie vă va blândețe să îndurați aceste stări. (V, 863)

Ați simțit atacurile tristeții. Sunt atacurile vrăjmașului… Ea vă cuprinde atunci când căile lui Dumnezeu în orânduirea împrejurărilor vieții voastre se întunecă. Acest întuneric aduce fie tristețe, fie spaimă, fie deznădejde. Rugăciunea alungă întunericul acesta și lumina proniei dumnezeiești vă va ajuta să vedeți totul clar atunci… Astfel vor avea loc omorârea duhului tristeții și bucuria inimii chiar și în starea cea mai tristă. (V, 878)

Tristețea apăsătoare, neclară este fie o boală, fie lucrarea vrăjmașului. Rugați-vă Domnului și El o va alunga. (IX, 141)

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița