„Atunci când Dumnezeu ne cheamă, să-I răspundem” Duminica a XXIX-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

Duminica a XXIX-a după Rusalii a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Această Duminică, a Sfinților Strămoși, „este una dintre cele mai frumoase Sărbători de peste an, întrucât ne dezvăluie că Hristos, Care nu avea trebuință de nimic, S-a făcut pe Sine Însuși să aibă nevoie de noi, cei care ne aflăm în toată nevoia. S-a făcut pe Sine să aibă nevoie și să primească și inima mea, și chemarea ta, și întinderea mâinilor celuilalt, și cea mai mică slujire a fiecăruia dintre noi, chiar și lumânarea pe care I-o aprindem. Această Sărbătoare ne împodobește sufletele nu numai ca să prăznuim nașterea lui Hristos în lume, ci și să sărbătorim nașterea înlăuntrul nostru a lui Hristos, venirea lui Hristos în inima noastră, printr-o trăire teologică și un cuget bisericesc,” ne spune arhim. Emilianos Simonopetritul.

Pericopa evanghelică din această Duminică (Lc. 14, 16–24) ne vorbește despre chemarea pe care Stăpânul unei case a făcut-o la o masă, la cină. Domnul i-a chemat pe toți la ospăț, iar casa a început să se umple, însă încă mai rămânea loc. Atunci, stăpânul cinei l-a trimis pe robul său să-i aducă și pe ceilalți. Care este, așadar, sensul acestei pericope? De ce a fost rânduită pentru această Duminică? Pentru că Strămoșii noștri au umplut Împărăția cerurilor, însă Dumnezeu nu începe cina cea de pe urmă doar cu ei. El trimite oameni care să alerge către noi, cei lipsiți, spunând: „Încă mai sunt locuri! Grăbiți-vă! Siliți-vă inimile să luați parte la acest ospăț bogat!”

Dumnezeu îi cheamă pe toți la Cină, la comuniunea cu El. Stăpânul Casei, Care este Însuși Dumnezeu, ne invită și pe noi să cinăm cu El: „Veniți, că, iată, toate sunt gata” (Lc. 14, 17). Cele ale lui Dumnezeu sunt gata, pregătite pentru răspunsul nostru. Cina euharistică la care suntem chemați ne arată că cel mai important lucru în viață, dincolo de realizările ierarhice sau materiale, rămâne răspunsul nostru concret la chemarea lui Dumnezeu.

„Dacă am urmări motivele pentru care nu ne rugăm sau nu mergem la biserică, am vedea că ne regăsim în motivele «arhetipale» ale celor care au refuzat să vină la ospățul de nuntă al Fiului de Împărat. Ce au aceste motive în comun? Lipsa credinței că Acela este Împăratul și că viața mea are vreo legătură cu Ospățul Lui. Ospățul Lui pare un moft, o pierdere de timp, în comparație cu problemele mele. Și așa va fi până când omul se va dumiri că viața lui este darul acestui Împărat și că i-a fost dăruită nu pentru a-și cumpăra boi sau a-și lucra țarina, ci pentru a face din ea un Ospăț de nuntă. Toate celelalte «probleme» ale omului sunt derizorii dacă nu devin pregătire și prelungire a Ospățului de Nuntă”, ne spune Maica Siluana Vlad.

Suntem însă adesea ispitiți să punem pe primul loc lucruri trecătoare, socotite de noi „esențiale”, uitând de darul cel mai mare: comuniunea cu Dumnezeu.  Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la ospățul Său, de a participa la Liturghie și de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Lui. Nu este cinste mai mare pentru făptura omenească decât aceea de a sta la masă cu Dumnezeu și de a se hrăni cu Hristos, Dumnezeu-Omul, Care ni Se dăruiește, în Sfânta Împărtășanie. Pentru toți cei care mai avem șansa de a auzi această pildă, vremea chemării nu a trecut: încă putem răspunde invitației și putem alerga spre cămara cinei, îngrijindu-ne de haina de nuntă dobândită prin credință curată, rugăciune smerită și fapte bune, aducătoare de bucurie lăuntrică. Căci „Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14, 15).

Numeroși credincioși, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, s-au apropiat pentru a primi Sfânta Taină a Împărtășaniei.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/