Au sfinţit drumul pe care au mărşăluit homosexualii - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Au sfinţit drumul pe care au mărşăluit homosexualii

21:34, duminică, 26 mai, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Podul şi drumul pe unde au mărşăluit, săptămâna trecută, membrii comunităţii homosexualilor din Moldova au fost sfinţite. Liderul Asociaţiei „Pro-Ortodoxia” şi câţiva creştini spun că astfel au vrut să spele păcatele celor care promovează întemeierea unei familii de către persoane de acelaşi sex. Reprezentanţii organizaţiei „Gender-Doc” califică această acţiune drept una ridicolă.

„Astfel ne exprimăm dezacordul şi rugăm pe Dumnezeu să nu permită ca ei să se răspândească. Ştim că dacă nu luăm atitudine la momentul potrivit ca şobolanii fără otravă, mai târziu nu vom putea face faţă”, susţine liderul Asociaţiei „Pro-Ortodoxia”, Ghenadie Văluţă.

„Sfinţirea locului respectiv de către preoţii bisericii ortodoxe înseamnă foarte mult. Înseamnă în primul rând curăţirea locului respectiv”, a menţionat un bărbat.

„Am venit pentru că vreau să văd pe stradă un cuplu dintre un băiat şi o fată, care fură un sărut unul de la celălalt. Este foarte urât când mergi pe stradă şi vezi un sărut între două persoane de acelaşi sex”, a mai spus o persoană.

„Bunul Dumnezeu să nu dea voie pe teritoriul ţării noastre să se instaureze aşa mârşăvie”.

Reprezentanţii comunităţii homosexualilor din Moldova spun că această acţiune este una ridicolă.

„Dacă preoţii îşi vor propune să sfinţească toate locurile pe unde au călcat homosexualii, atunci aceştia trebuie să facă rezerve mari de agheasmă şi să nu doarmă zile şi nopţi”, a menţionat directorul executiv „Gender-Doc”, Anastasia Danilova.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei nu au comentat, deocamdată, această acţiune.

Sursa: www.publika.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com