Articole scrise de Ioan Beschieru
Zi de aleasă bucurie duhovnicească în parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Isăicani, din r. Nisporeni
Sâmbătă, 30 aprilie, 2022, în Sâmbăta Săptămânii Luminate, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Isăicani, r. Ungheni. În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de parohul acestei biserici, Protoiereul Petru Ursu, alături de minunata sa familie, și dimpreună cu Dnl Grigore Cănănău, Primarul localității, soborul de preoți…
3:20, sâmbătă, 30 aprilie, 2022 | Continuarea
Sfânta Liturghie și sfințirea mică a apei, de Izvorul Tămăduirii, săvârșite la Mănăstirea Hîncu
Vineri, 29 aprilie 2022, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” – Hîncu. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Egumena Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu, de soborul slujitorilor, de obștea mănăstirii și credincioșii prezenți. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au coliturghisit slujitorii Arhim….
11:15, vineri, 29 aprilie, 2022 | Continuarea
Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în ziua de miercuri a Săptămânii Luminate
În ziua de miercuri a Săptămânii Luminate, 27 aprilie 2022, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din Capitală a fost săvârșită Sfânta și dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoți slujitori având în mijloc pe Părintele Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri. La finalul Liturghiei a urmat înconjurul Catedralei și citirea celor…
3:12, miercuri, 27 aprilie, 2022 | Continuarea
Un grup de preoți militari au participat la Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova
Miercuri, 27 aprilie 2022 — Militarii și angajații civili ai Armatei Naționale dar și preoți militari din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept au participat la ceremonii dedicate Zilei Drapelului de Stat, desfășurate în garnizoanele Bălți, Chișinău și Cahul. Astfel, la Chișinău, efectivul Ministerului Apărării și Marelui Stat Major al Armatei Naționale a arborat tricolorul…
12:21, miercuri, 27 aprilie, 2022 | Continuarea
Slujire arhierească la Sfânta Mănăstire „Înălțarea Domnului” – Hîrjauca, în a treia zi de Învierea Domnului
Marți, 26 aprilie, 2022, în a treia ziua de Învierea Domnului, Înalpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiata Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire „Înălțarea Domnului” din s. Hîrjauca, r. Călărași. În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de Starețul Mănăstirii, Arhimandritul KIRIL (Braguța), soborul de slujitori și credincioșii prezenți. După aceasta, înainte de începerea Sfintei Liturghii, Ierarhul dimpreună cu soborul de slujitori au săvârșit rânduiala…
11:27, marți, 26 aprilie, 2022 | Continuarea
Produse alimentare pentru membrii Asociației Nevăzătorilor din or. Chișinău din partea parohiei „Sfântul Dimitrie cel Nou” sectorul Telecentru
Marți, 26 aprilie 2022, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și paroh al bisericii „Sfântul Dimitrie cel Nou” din sectorul Telecentru al Capitalei însoțit de presbitera Ruxanda Cheibaș, a oferit colete cu produse alimentare membrilor Asociației Nevăzătorilor din or. Chișinău. Inițiatorii acestui frumos act caritabil, Prot. mitr. Vadim Cheibaș și presbitera Ruxanda Cheibaș au fost…
10:50, marți, 26 aprilie, 2022 | Continuarea
Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Portărița”
Marți, 26 aprilie 2022, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, la Mănăstirea Ciuflea a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron și un Te-deum În paraclisul cu hramul Icoana Maicii Domnului „Portărița”. La finalul Liturghiei a urmat înconjurul Catedralei, după care procesiunea religioasă sa îndreptat către paraclisul cu…
1:02, marți, 26 aprilie, 2022 | Continuarea
Ierarhi ai BOM uniți în comuniune liturgică la Catedrala Mitropolitană în cea de-a doua zi după Învierea Domnului
În tradiția Catedralei Mitropolitane s-a instituit de mai mulți ani obiceiul ca a doua zi de Paști, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove să fie așteptat cu mare bucurie la slujba arhierească de către ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova. Luni, 25 aprilie 2022, în cea de a doua zi a prăznurii…
3:30, luni, 25 aprilie, 2022 | Continuarea
Liturghie arhierească în a doua zi de Învierea Domnului, săvârșită la Catedrala Episcopală ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din or. Nisporeni
Luni, 25 aprilie 2022, în a doua zi de Învierea Domnului, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Arhangheli Mihail și Gavriil” din or. Nisporeni. Alături de Ierarh a coliturghisit Prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, prot. Vitalie Cozari, Protopopul de Nisporeni, pr. Andrei Guțu, cleric al bisericii menționate, dar și…
1:40, luni, 25 aprilie, 2022 | Continuarea
Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în cea de a doua zi de după praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (a doua Înviere)
Luni, 25 aprilie, la Mănăstirea Ciuflea, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator împreună cu clericii slujitori a oficiat Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în cea de a doua zi de după praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (a doua Înviere). Cele mai importante mărturii ale realității Învierii Mântuitorului Iisus Hristos ni le dau aceste zile ale…
1:33, luni, 25 aprilie, 2022 | Continuarea
Praznicul Împărătesc al Învierii Domnului – cântarea de bucurie a Bisericii
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El. (Ps. 67:1) Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, (Ps. 67:2a) Iar drepții să se bucure și să…
9:47, duminică, 24 aprilie, 2022 | Continuarea
Slujba Pascală din noaptea Învierii Domnului, săvârşită solemn la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
24 aprilie, 2022, în noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Slujba Utreniei și Liturghia Praznicală în cinstea Slăvitei şi Luminoasei Sărbători. La miezul nopţii, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale şi de credincioşii prezenţi. Apoi, conform tradiției și rânduielii bisericești, Înaltpreasfinția Sa a împărțit Lumina Sfântă de la Ierusalim credincioșilor prezenți, făcându-se încunjorul…
5:38, duminică, 24 aprilie, 2022 | Continuarea
Luminatu-s-au toate cu Invierea Ta, Doamne! Sărbătoarea Învierii Domnului la Mănăstirea Suruceni
„Cei mai mulţi oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puţini sunt cei ce o au şi o văd în chip curat; cei ce n-au văzut-o însă nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca unui Sfânt şi Domn.” (Sfântul Simeon Noul Teolog) Măritul Praznic al Învierii Domnului a fost sărbătorit cu multă…
4:38, duminică, 24 aprilie, 2022 | Continuarea
HRISTOS A ÎNVIAT – Sărbătoarea Învierii Domnului la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău
„HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT” – este salutul care a răsunat în această noapte luminată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău în timpul Serviciului divin praznical săvârșit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, căruia i-a coliturghisit Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, precum și soborul…
7:57, duminică, 24 aprilie, 2022 | Continuarea
Denia Prohodului Domnului la Mănăstirea Curchi
„În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut Şi viaţă lumii Tu ai izvorât…” În seara Sfintei şi Marei Vineri din Săptămâna Patimilor, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mânăstiri Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Slujba…
11:00, vineri, 22 aprilie, 2022 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc