Sfinţitul Mucenic Serafim (Ciciagov)

Am auzit pentru prima oară de acest ierarh în emisiunea Pietrele vorbesc de pe canalul Jurnal TV. Vlădica Vladimir al Moldovei a pomenit de Arhiepiscopul Chişinăului din perioada 1908-1914, Serafim Ciciagov (Серафим (Чичагов)), care a fost canonizat de Patriarhia Rusă în 23 februarie 1997, ca urmare a martiriului suferit în temniţele comuniste, şi săvîrşit în ziua de 11 decembrie 1937, prin împuşcare. ÎPS Vladimir propune cinstirea acestuia şi în biserica moldovenească, ca parte a Patriarhiei Moscovei.

Vlădica Serafim (botezat iniţial cu numele Leonid) s-a născut în anul 1856, 9 ianuarie, la Sankt-Petersburg, în familia general-maiorului Mihail Nikiforovici Ciciagov. Conform tradiţiei a urmat o carieră de militar, păşind pe toate treptele demnităţii militare, ajungînd colonel. În 1878 a avut loc providenţiala întîlnire cu părintele Ioann de Kronştadt, de care a fost legat întreaga sa viaţă, şi care l-a ajutat să înţeleagă şi să primească multe răspunsuri formulate de tînărul ofiţer. În 1879 Leonid se căsătoreşte cu Natalia Dohturova, fiica Kammerherr-ului curţii Imperiale a Ţarului Rusiei. Au avut împreună patru fiice: Vera, Natalia, Ecaterina, Leonida. A primit circa 16 ordine militare, fiind şi autor al unor lucrări teoretice despre arta militară.

În 1890 părăseşte strălucita carieră de ofiţer, în gradul de colonel, şi se stabileşte la Moscova. În 1893 a fost hirotonit diacon, în Catedrala Sinodului, cu hramului celor 12 Apostoli. La scurtă vreme după începerea slujirii întru Hristos, soţia lui se îmbolnăveşte şi moare în 1895, lăsîndu-l cu cei patru copii mici. Înmormîntează trupul soţiei la mănăstirea Diveevo, locul de vieţuire a Sfîntului Serafim de Sarov, pentru care avea o evlavie specială, într-o vreme în care acesta nu fusese încă oficial proslăvit în rîndul sfinţilor. Aceasta va deveni misiunea viitorului mitropolit. Pentru început a scris „Letopiseţul mănăstirii lui Serafim din Diveevo”, timp în care devine arhimandrit. În acest rang a pledat în faţa Ţarului pentru necesitatea de a deschide mormîntul lui Serafim de Sarov, şi a pregăti actul canonizării acestuia. A scris Acatistul Sfîntului, precum şi o scurtă „Viaţă” a acestuia. A participat la citirea Tomosului de canonizare a lui Serafim de Sarov, din 29 ianuarie 1903.

În primăvara lui 1898 a decis să intre în monahism, dar nu înainte de a se îngriji de soarta fiicelor sale, lăsate în grija şi educaţia unor persoane de încredere. Mantia monahală o îmbracă în 14 august a aceluiaşi an, primind numele Serafim. În 1899 Sfîntul Sinod îi încredinţează păstorirea mănăstirii Mîntuitorului din Suzdal, pe care o conduce timp de 5 ani. Rîvna de care dădea dovadă, precum şi energia neprecupeţită depusă pentru slujire şi munca de organizare a acestui aşezămînt a atras atenţia mai marilor Sfîntului Sinod, şi aceştia decid, în 1904, ca arhimadritul Serafim să preia conducerea uneia din cele 7 mănăstiri stavropighiale ale BORuse – mănăstirea Noul Ierusalim, cu hramul Învierii Domnului. Peste mai bine de un an este hirotonisit episcop de Suhumi. Între 1906-1908 a fost episcop de Orel şi Sev, un vicariat al epiarhiei de Moscova.

În data de 16 septembrie 1908 primeşte catedra episcopiei de Chişinău. Soseşte la Chişinău în 28 octombrie, unde găseşte într-o stare deplorabilă eparhia încredinţată. În răstimpul aflării sale aici a dinamizat şi însufleţit viaţa duhovnicească a enoriaşilor, precum şi pe cea a preoţimii şi monahismului local.

O evlavie specială a aflat în faţa icoanei Maicii Domnului din Hîrbovăţ, în faţa căreia citea zilnicAcatistul icoanei. În timpul păstoririi sale Vlădica Serafim a vizitat practic toate aşezămintele monahale şi de mir ale eparhiei încredinţate, readucînd prin propriul exemplu slujirea liturgică la viaţă şi evlavia pierdută, în multe locuri, şi de multă vreme…

După mai bine de trei ani de păstorie a Vlădicăi Serafim, eparhia s-a înviorat şi schimbat în bine. Un Ukaz al Ţarului, din 16 mai 1912, recomandă Sfîntului Sinod ridicarea episcopului la gradul de arhiepiscop. Casa Eparhială a fost reabilitată practic din ruină, iar numeroase şcoli şi seminarii contribuiau la ridicarea nivelului de pregătire a viitorilor preoţi. Arhiepiscopul Serafim era un membru activ al Uniunii poporului rus, o organizaţiei slavofilă şi monarhică, din care făcea parte printre alţii şi Sfîntul Ioann de Kronştadt.

În timpul păstorii sale aici s-au editat două cărţi cu Predici şi Cuvinte de învăţătură, una era însoţită de o Cronică eparhială, apărută la ed. Jakubovici, 1908-1909, iar cealaltă, avea ca supliment un Letopiseţ a Pustiei Zosima, editată de imprimeria eparhială, în 1911. După plecarea sa din Basarabia a lăsat memoria unui luptător ardent cu „secta inochentiştilor”, care pleda, printre altele, pentru slujire în „limba moldovenească”. Mai multe despre Inochentie de la Balta se pot găsi pe blogul Noua Galilee.

Din 1914 Serafim a fost numit arhiepiscop de Tver, unde l-a şi găsit revoluţia bolşevică. Patriarhul Tihon, ştiind foarte bine truda şi evlavia manifestate de-a lungul timpului, a decis să-l scoată din Rusia pe arhiepiscopul Serafim, ridicîndu-l în demnitatea de mitropolit al eparhiei ordodoxe a Poloniei, ca Întîi-Stătător al Varşoviei şi Privislenskului. Dar nu a putut să-şi reia misiunea, căci noile autorităţi nu l-au lăsat să plece. A petrecut pînă la finele lui 1920 în afara eparhiei încredinţate, în schitul Cernigov, pe lîngă Lavra Serghiev-a Sfintei Treimi. În acest răstimp poartă o corespondenţă tainică cu diplomaţi polonezi.

În 1921 este arestat, şi este condamnat la „2 ani de închisoare în lagărul din Arhanghelsk”. Eforturile patriarhului Tihon au dus la eliberarea lui Serafim, dar autorităţile sovietice i-au adus, ulterior, ca motiv pentru o nouă recluziune participarea Vladicăi la pregătirea pentru canonizarea Sfîntului Serafim de Sarov.

După mulţi ani, Mitropolitul Serafim se întoarce în oraşul natal, devenit Leningrad, unde conduce catedra acelui oraş. În 14 octombrie 1933 Sfîntul Sinod ia decizia eliberării Vlădicăi din demnitatea de mitropolit, pentru a avea posibilitatea retragerii din slujirea activă. Avea 77 de ani. Se mută la Moscova, bolnav şi cu multe neputinţe, apoi într-o casă izolată lîngă o haltă aflată pe linia ferată spre Kazan. Aici petrece în rugăciune şi meditaţie, avînd în faţa ochilor icoana de el însuşi pictată, a lui Serafim de Sarov, înveşmîntat în mantie albă, în haina luminii. Cu cîţiva ani în urmă pregătise pentru înhumare trupulul celui care a fost una din cele mai mari şi luminoase speranţe teologice ale lumii ruse, Ilarion Troiţky (martirizat la 43 de ani), îmbrăcîndu-l într-o mantie albă similară, căruia i-a pus pe cap propria sa mitră de mitropolit. Autorităţile sovietice au permis ca înmormîntarea să fie făcută după rînduiala cinului avut de Ilarion. A fost canonizat şi el, în 1999, de BORusă (Noul Mucenic se cinsteşte în 15/29 decembrie).

Oamenii NKVD-ului l-au găsit şi în acea recluziune îndepărtată, transportîndu-l cu targa la puşcăria Taganka, transportat pînă acolo cu maşina „salvării”. A fost ţinut în arest cîteva săptămîni, cerîndu-i-se să recunoască culpe şi „activităţi contrarevoluţionare şi pro-monarhiste”, a fost umilit şi silit să se lepede de Hristos. N-a cedat. „Troika NKVD” l-a condamnat la moarte în ziua de 7 decembrie 1937. Mult timp nu s-a ştiut nimic despre adevărata sa moarte. Reabilitarea lui în 1988 a adus date noi şi definitive în acest sens. Astfel se ştie exact ziua împuşcării Vlădicăi, pe poligonul Butovo a NKVD-ului. Nu s-a păstrat nimic din ce a fost confiscat în ziua ultimului său arest.

Nepoata sa, Serafima Ciciagova, egumena mănăstirii Novodevicie din Moscova, a alcătuit o scurtă Viaţă a Sfinţitului Mucenic Mitropolit Serafim Ciciagov, pomenirea căruia se face în ziua martiriului, 11 decembrie.

Sfinţite Mucenice Serafim, roagă-te Mîntuitorului şi Izbăvitorului Nostru, pentru noi nevrednicii şi păcătoşii!

Fotografii:

1. arhiepiscopul Serafim lîngă aparatul de fotografiat, Chişinău, 1913 (părerea mea este că, de fapt, fotografia e făcută la mănăstirea Hîrbovăţ, în faţa bisericii mari);

2. fotografia oficială a episcopului Serafim, 1912, înainte de ridicarea în rangul de arhiepiscop;

3. icoana Preacuviosului Serafim de Sarov, rugîndu-se pe piatră, pictată de Vlădica Serafim, pe care a purtat-o cu el, acum este una din cele mai cunoscute în Biserica Răsăritului.

4. fotografia „cetăţeanului Ciciagov L.M.” din dosarul de la NKVD.

5. icoană contemporană cu chipul Vlădicăi Serafim.

N-B. materialul a fost pregătit din mai multe surse, tradus şi adaptat de autorul blogului. Fotografiile sunt din „domeniul public” al internetului.  

Sursa: http://manastiri-basarabene.over-blog.com/