Articole scrise de Ioan Beschieru
De sărbătoarea Sf. Proroc Ilie, ÎPS Arhiepiscop Petru, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
Luni, 2 august 2021, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa dimpreună cu slujitorii și credicnioșii, au înălțat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu, pentru darurile și binecuvântările Sale îmbelșugate, care le revarsă…
1:06, luni, 2 august, 2021 | Continuarea
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, omul rugăciunii, cinstit la Mănăstirea Ciuflea
Luni, 2 august 2021 când Biserica Ortodoxă prăznuieşte şi pe Sfântul şi întru tot lăudatul Prooroc Ilie Testiviteanu, PC Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Sfintei Mănăstiri împreună cu preoții slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala istorică a Mănăstirii Ciuflea. În cuvântul predicatorial, PC Nicolae a evidențiat principalele învățături ale pericopei evanghelice din această zi,…
12:30, luni, 2 august, 2021 | Continuarea
În Duminica a VI-a după Cincizecime, ziua prăznuirii Sfântului Cuviosului Serafim de Sarov, Episcopul Ioan al Sorocii, a liturghisit la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
În Duminica a VI-a după Cincizecime, 1 august 2021, ziua prăznuirii Sfântului Cuviosului Serafim de Sarov, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. La slujba duminicală s-au rugat prot. mitr. Alexandru Ilescu, chelar al catedralei sorocene, clericii și enoriașii prezenți la rugăciunea comună. Sursa: https://ioanmosnegutu.info/
1:48, duminică, 1 august, 2021 | Continuarea
Slujire arhierească în Duminica a VI-a după Cincizecime la mănăstirea Curchi
Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! (Mt. 9, 3) În Duminica a VI-a după Rusalii Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Evanghelia acestei Duminici ne vorbește despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. Patru…
1:29, duminică, 1 august, 2021 | Continuarea
ÎPS Arhiepiscop Petru, a săvârșit Sfânta Liturghie, de dimineață la ora 6, în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
În Duminica a șasea după Rusalii, 1 august 2021, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit, prima Sfântă Liturghie, ce de la ora șase, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni. După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură, desprins din viața Cuviosului Serafim de la Sarov, explicând totodată și mesajul evangheliei duminicii…
12:52, duminică, 1 august, 2021 | Continuarea
Duminica Vindecării slăbănogului din Capernaum la Mănăstirea Suruceni
„Și se va descoperi la Judecata de Apoi că unicul sens al vieții a fost dragostea.” (Mitropolitul Antonie de Suroj) Numeroși creștini s-au adunat în Duminica a VI-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni pentru a primi hrană duhovnicească în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Evanghelia acestei Duminici ne relatează despre o întâlnire…
12:37, duminică, 1 august, 2021 | Continuarea
Duminica a VI-a după Cincizecime și prăznuirea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov la Mănăstirea Ciuflea
În Duminica a VI-a după Cincizecime, a Vindecării slăbănogului din Capernaum și zi de prăznuire a Sfântului Cuvios Serafim de Savov, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala „Sf. M. Muc. Teodor Tiron” împreună cu soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor…
12:32, duminică, 1 august, 2021 | Continuarea
În ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chirică și Iulita și a Sfântului Kneaz Vladimir, Episcopul Ioan al Sorocii, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca
Miercuri, 28 iulie 2021, ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chirică și Iulita și a Sfântului Kneaz Vladimir, Episcopul Ioan al Sorocii, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca, la care au participat clericii bisericii și enoriașii prezenți. În această zi Înaltpreasfințitul nostru Părinte și Mitropolit VLADIMIR își sărbătorește ziua onomastică….
8:21, miercuri, 28 iulie, 2021 | Continuarea
Slujirea arhierească a Preasfințitului Siluan, Episcopul Orheiului, la Mănăstirea Horăști, cu prilejul hramului așezământului monahal
Miercuri 15/28 iulie 2021, în ziua prăznuirii Sfântului întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir, Mănăstirea din s. Horăști, r-nul Ialoveni și-a serbat ocrotitorul ceresc. Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, care a săvârșit Sfânta și…
8:12, miercuri, 28 iulie, 2021 | Continuarea
PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) a liturghisit la hramul Bisericii vechi „Sf. Cneaz Vladimir” din Stăuceni
Miercuri, 28 iulie 2021, cînd Biserica Ortdoxă sărbătorește pe Sfântul întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir, Luminătorul Rusiei, cu binecuvântarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit VLADIMIR, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri Ciuflea, a liturghisit la hramul Bisericii vechi „Sf. Cneaz Vladimir” din Stăuceni Cu acest prilej, Sfânta Liturghie praznicală a…
6:39, miercuri, 28 iulie, 2021 | Continuarea
PS Siluan: Doar împreună cu Hristos şi prin Biserica Sa putem străbate drumul de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, de la pământ la cer
În Duminica a 5-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei. Pericopa evanghelică…
1:21, duminică, 25 iulie, 2021 | Continuarea
Duminica a V-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
„Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri.” (Efeseni 6, 12) În Duminica a V-a după Rusalii numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Pericopa evanghelică din această Duminică descrie vindecarea minunată săvârșită…
1:15, duminică, 25 iulie, 2021 | Continuarea
REPORTAJ FOTO | „Drumul Crucii și al Pocăinței” în jurul municipiului Chișinău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 16-17 iulie 2021, în jurul Capitalei ţării noastre a avut loc tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (a XVIII-a ediție), prilejuit sărbătoririi Bine-credinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. În dimineața zilei de vineri, 16 iulie 2021, PS Siluan, Episcop de…
9:45, luni, 19 iulie, 2021 | Continuarea
În Duminica a IV-a după Cincizecime PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Catedrala mitropolitană din Chișinău
„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.” (Evrei 11, 6) În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutașului), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit…
1:29, duminică, 18 iulie, 2021 | Continuarea
Duminica a IV-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
Credința nu înseamnă a admite teoretic existența lui Dumnezeu și întruparea Fiului Său, a opta pentru credință ca pentru o altă filozofie, ci a simți că scăparea ta pe veci depinde de ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, Care ne-a arătat în Hristos iubirea și mila Sa nesfârșită. Ea înseamnă a tremura pentru mântuirea ta și…
1:22, duminică, 18 iulie, 2021 | Continuarea

