Articole scrise de Ioan Beschieru
Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, oficiată la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni
Marţi, 7 iulie 2020, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, de la Curtea Domnească, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţitul Petru a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii, Egumena ARSENIA (Bordeniuc), dimpreună cu obştea monahală. După încheierea Sfintei Liturghii, Chiriarhul locului a ţinut…
11:10, marți, 7 iulie, 2020 | Continuarea
Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), la Catedrala Mitropolitană
În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală. Întâistătătorului i-au coliturghisit Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar al Mitropoliei şi Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei….
1:23, duminică, 5 iulie, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie duminicală la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în curtea Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Evanghelia Duminicii a IV-a după Cincizecime ne relatează cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat în Capernaum pe servitorul unui sutaș sau centurion…
1:15, duminică, 5 iulie, 2020 | Continuarea
„Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu”. Liturghie arhierească în Duminica a IV-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi
Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13) In Duminica a IV-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. În timpul sfintei Liturghii, cu binecuvântarea…
1:00, duminică, 5 iulie, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie din a IV-a duminică după rusalii, la catedrala episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni
Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în duminica a IV-a după Rusalii, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a Înălțat rugăciuni umilincioase pentru sănătatea celor afectați de COVID-19 și pentru personalul medical și toți cei ce îngrijesc de ce bolnavi. Totodată au fost aduse…
12:55, duminică, 5 iulie, 2020 | Continuarea
Duminica a IV-a după Pogorârea Duhului Sfânt – Vindecarea slugii sutaşului
În Duminica a IV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, PC Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Sf. M. M. Teodor Tiron, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mănăstirii. În predica rostită, Arhimandritul Nicolae a vorbit despre virtuţile sutaşului din textul biblic citit astăzi (Matei 8, 5-13), modelul de credință pe care ni-l oferă sutașul din pericopa evanghelică…
12:30, duminică, 5 iulie, 2020 | Continuarea
Fie ţie după cum ai crezut! Duminica a IV-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
Dumnezeu nu-ţi dă în dar dacă nu ceri. Insistenţa cu care ceri şi încrederea pe care o ai, nădejdea pe care o ai că Dumnezeu îţi va împlini, aceea te ajută. Dar să nu aştepţi să-ţi dea Dumnezeu fără să baţi şi fără să ceri. (Pr. Adrian Făgeţeanu) Duminica a patra după Cincizecime a reunit…
12:00, duminică, 5 iulie, 2020 | Continuarea
Casa părintelui Emanuel Ganciu din comuna Jilava a ars în totalitate. Cum puteți face o faptă creștinească
Preotul Emanuel Ganciu, paroh al Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din comuna Jilava, jud. Ilfov, și constructor al Centrului misionar „Sfântul Nicolae” din aceeași localitate, trece printr-o grea încercare în aceste zile. Casa în care locuia a ars în totalitate, munca de o viață a familiei sale fiind mistuită de flăcări, neputându-se recupera nimic….
11:06, sâmbătă, 4 iulie, 2020 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat Drumul Crucii și al Pocăinței, care se va desfășura în jurul Chișinăului
Preacuvioși și preacucernici părinți, Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 17-18 iulie 2020, în jurul Capitalei ţării noastre se va săvârşi tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (ediția a XVII-a), prilejuit către ziua serbării: Sf. Ierarh Andrei Criteanul, Sf. Mucenic…
11:23, marți, 30 iunie, 2020 | Continuarea
Conferința internațională online ”Slujirea tinerilor în Biserica Ortodoxă Rusă: experiență și perspective”
În perioada 29-30 iunie, Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret din cadrul Patriarhiei Ruse a organizat Conferința internațională online ”Slujirea tinerilor în Biserica Ortodoxă Rusă: experiență și perspective”, la care au participat peste o mie de persoane din 22 de țări. În urma discuțiilor s-a formulat strategia Bisericii pentru anii 2020-2022 privind pastorația adolescenților și…
11:18, marți, 30 iunie, 2020 | Continuarea
Domnitorii muşatini ai Moldovei au fost pomeniţi la Suceava
Cei 75 de domnitori muşatini ai Moldovei au fost pomeniţi miercuri în capela de la Cetatea de Scaun a Sucevei. Slujba de comemorare face parte din Programul Ştefanian, iniţiat în urmă cu trei ani de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. „Astăzi, de Sânzâiene, s-a săvârşit o slujbă de pomenire pentru domnii Moldovei, 75 la număr, de la 1.347…
12:10, luni, 29 iunie, 2020 | Continuarea
Dumitru Comănescu, cel mai vârstnic bărbat din lume, a încetat din viață. Își atribuia longevitatea iubirii din familie
Dumitru Comănescu, în vârstă de 111 ani și 231 de zile, a trecut la cele veșnice sâmbătă. Timp de o lună, a fost cel mai vârstnic bărbat din lume conform clasamentului „Ten Oldest Living Men”. Cu câteva zile în urmă, Părintele Patriarh Daniel i-a oferit Crucea Patriarhală. Românul s-a născut la 8 noiembrie 1908 în…
12:04, luni, 29 iunie, 2020 | Continuarea
Duminica a III-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană. ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie
„Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33) În Duminica a III-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Concluzia Evangheliei de astăzi este cuprinsă într-o singură frază: „Căutaţi mai întîi…
8:54, duminică, 28 iunie, 2020 | Continuarea
Duminica a III-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca
În Duminica a III-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. La predică, Episcopul Ioan a explicat credincioșilor Evanghelia acestei Duminici – una dintre cele mai frumoase și mai pline de substanță, ce face parte din…
8:32, duminică, 28 iunie, 2020 | Continuarea
Singura noastră nădejde și grijă să fie Hristos. Slujire Arhiereasă în Duminica a III-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi
„Nu iubiţi lumea, nici pe cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este’n el; pentru că tot ceea ce este în lume – pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii – nu sunt de la Tatăl, ci din lume sunt. Şi lumea trece, şi pofta ei; dar cel ce…
8:25, duminică, 28 iunie, 2020 | Continuarea

