Articole scrise de Ioan Beschieru
„Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești…” Duminica a IV-a după Paști la Mănăstirea Suruceni
„Domnul ne iubeşte şi de aceea putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu, vrăjmaşul mână sufletul aşa cum vântul goneşte frunza uscată sau fumul.” (Sf. Sofronie Saharov) În Duminica a IV-a după Înviere, cea a Slăbănogului, obștea monahală și credincioșii prezenți…
9:20, duminică, 10 mai, 2020 | Continuarea
Duminica a IV-a după Paşti (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda) la Mănăstirea Ciuflea
În Duminica IV-a dupa Paşti, (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), la Catedrala cu hramul Sf. M. Mc. Teodor Tiron din cadrul complexului-monahal Ciuflea, PC Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Serviciul divin a fost oficiat în interiorul Catedralei, iar credincioșii…
9:05, duminică, 10 mai, 2020 | Continuarea
Episcopul Ioan: Creștinii care aud duminica clopotele Bisericii dar nu se ridică din paturile lor se aseamănă slăbănogului
În Duminica a IV-a după Învierea Domnului (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în curtea Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Cuvântul de învățătură, rostit de către Preasfinția Sa a evidenţiat vindecarea minunată a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Acesta…
12:50, duminică, 10 mai, 2020 | Continuarea
„Iată un om ‒ Singurul Om!” Duminica a IV-a dupa Paşti la Mănăstirea Curchi
„Doamne, pe slăbănogul nu scăldătoarea l-a vindecat, ci cuvântul Tău l-a înnoit; şi nici boala cea de mulţi ani nu l-a împiedicat, că mai puternică s-a dovedit lucrarea glasului Tău; şi greutatea cea cu anevoie de purtat o a lepădat şi povara patului o a ridicat, spre mărturia mulţimii îndurărilor Tale, slavă Ţie!” În Duminica…
12:40, duminică, 10 mai, 2020 | Continuarea
În Duminica a IV-a după Paști, Preasfintitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în curtea Catedralei Episcopale din municipiul Ungheni
Duminica a-IV-a după Paști (a Slăbănogului) a fost prăznuită în mod deosebit de către creştinii Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Cnz. Alexandru Nevschi” din municipiul Ungheni care l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţi şi diaconi slujitori împreună cu creştinii Catedralei….
12:30, duminică, 10 mai, 2020 | Continuarea
Omule, de ce nu ai om?
Iată un om ‒ Singurul Om! Este Domnul ‒ mai milostiv decât o rudenie sau un prieten, mai lucrător decât o slugă. ‒ Doamne, nu am om! Orbii au călăuză, ologii au rudenii, neputincioşii au prieteni, dar eu nu am pe nimeni nicăieri în lumea asta mare, care să simtă milă faţă de mine şi să mă ducă…
12:00, duminică, 10 mai, 2020 | Continuarea
“Celui care are un țel mai mare decât lumea, lumea nu-i poate face nimic“. Mănăstirea Suruceni și-a serbat ocrotitorul
Nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții celei sfinte, care are felurite măsuri și chipuri de petrecere. (IPS Ierótheos Vlachos) Miercuri, 6 mai 2020, Mănăstirea Suruceni l-a prăznuit în rugăciune pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care este ocrotitorul așezământul monahal. Sfânta Liturghie a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale. Prin sfinții…
9:34, miercuri, 6 mai, 2020 | Continuarea
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfintitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a săvîrșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni
Miercuri, 6 mai 2020, când prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul Petru, a…
2:28, miercuri, 6 mai, 2020 | Continuarea
Sfântul Gheorghe cinstit la Mănăstirea Ciuflea
Miercuri, 6 aprilie, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul și administratorul Mănăstirii Ciuflea a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu slujitorii și obștea Mănăstirii, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. TeleRadio Moldova 1 a transmis în direct începând cu ora 8.30, slujba Sfintei Liturghii. Comentarile în timpul transmisiunii au fost oferite de…
12:52, miercuri, 6 mai, 2020 | Continuarea
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe prăznuit la Mănăstirea Curchi
Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. (II Timotei 2, 3) Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a oficiat dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, înconjurat de un sobor de slujitori,…
12:32, miercuri, 6 mai, 2020 | Continuarea
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Catedrala episcopală din orașul Soroca
Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a liturghisit în Catedrala episcopală din oraşul Soroca, pentru a cere prin rugăciune mijlocirea acestui mare martir al creștinătății în fața Domnului. La fel ca și la slujbele anterioare, PS Ioan a înălțat rugăciuni pentru cadrele…
12:08, miercuri, 6 mai, 2020 | Continuarea
7 versete din Cartea lui Iov asupra cărora să medităm
Biserica cinsteşte în 6 mai pe Sfântul şi Dreptul Iov, mult răbdătorul. În contextul acestei zile, am selectat câteva versete din cartea vechi testamentară asupra cărora trebuie să medităm în orice moment al vieţii noastre. 1. Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a…
11:59, miercuri, 6 mai, 2020 | Continuarea
Fiecare ispită ne poate fi de folos
Când noi suntem veghetori, diavolul nu ne poate vătăma. Poate, însă, fără voia lui, să ne fie de folos, să ne sporească virtutea. Fiecare ispită, fiecare necaz, fiecare atac al diavolului, dacă suntem atenţi şi răbdători, ne poate aduce mare folos. Vrăjmaşul cel închipuit l-a atacat cu atâta furie pe Iov! Dar cu ce l-a vătămat…
11:54, miercuri, 6 mai, 2020 | Continuarea
Recomandări cu privire la oficierea sfintelor slujbe începând cu data de 10 mai 2020, în contextul stării de urgență cauzate de virusul Covid 19
În urma deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, DISPOZIȚIA nr. 25 din 05 mai 2020 / 9, Direcția mitropolitană vine cu următoarele recomandări cu privire la săvârșirea sfintelor slujbe, începând cu data de 10 mai 2020, în contextul stării de urgență cauzate de virusul Covid 19. Astfel, începând cu data de 10 mai…
8:51, marți, 5 mai, 2020 | Continuarea
Pomenirea Maicii Benedicta. Din cauza pandemiei, Mănăstirea Putna a amânat pentru 20 august expoziția dedicată ei
Marți s-au împlinit 14 ani de la trecerea la cele veșnice a Maicii Benedicta (Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga), care a lăsat prin testament să fie îngropată la Mănăstirea Putna. Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic a oficiat slujba de pomenire la mormântul ei și a evocat personalitatea și aspirațiile spirituale ale celei care a fost cel mai mare…
8:22, marți, 5 mai, 2020 | Continuarea

