Articole scrise de Magdalena Munteanu
Rugăciune la Icoana Maicii Domnului din Kazan
O, Preacurată Cea Ce ai împodobit minunat cetele îngereşti cu florile laudelor Tale, mintea mea cea stricată de păcat o bine înmiresmează cu tămâia rugăciunilor Tale. Cu ploaia pocăinţei revărsate din norul rugăciunii Tale spală mintea mea şi inima mea o arată tablă a cuvintelor dumnezeieşti. Pe Tine singură Te am Apărătoare nebiruită, deci stând la…
7:09, vineri, 4 noiembrie, 2022 | Continuarea
Cum să vină binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?
Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de formă, numai ca să lumineze, iar untdelemnul îl aruncă la chiuvetă atunci când spală candela. O dată am mers într-o casă şi am văzut cum gospodina spălă candela în chiuvetă. “Unde se duce…
10:27, joi, 3 noiembrie, 2022 | Continuarea
Lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu
Astea-s şi necazurile care apasă peste toţi şi care vă aduc pe voi la mănăstire. Pentru necazurile voastre osteniţi. Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din ţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare până când vei căuta să te tămăduieşti. Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu….
10:25, joi, 3 noiembrie, 2022 | Continuarea
Necazurile arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu
Necazurile au o conotație negativă în percepția noastră. Din perspectivă duhovnicească însă, semnificația lor este una pozitivă. Departe sunt gândurile noastre de gândurile lui Dumnezeu. Dacă privim lucrurile dinspre plăcerea noastră trupească și desfătarea pământească, necazurile par cumplite. Dacă ne uităm la ele dinspre mântuirea noastră, descoperim că sunt de fapt o binecuvântare. Dumnezeu nu…
10:20, joi, 3 noiembrie, 2022 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare
Să rostim astăzi, 2 noiembrie, Canonul de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare (+ 371) Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător…
9:26, joi, 3 noiembrie, 2022 | Continuarea
Sufletul nu ştie de oboseală
– Dă-mi odihna trupului! După o dreaptă înţelegere, aceasta înseamnă: dă-mi somnul! – Dă-mi odihna sufletului! După o dreaptă înţelegere, aceasta înseamnă: dă-mi-L pe Dumnezeu! Vrednic de râs este chiar şi gândul că sufletul, care îi împrumută trupului din puterea sa, poate obosi aşa de repede precum trupul şi are nevoie să se odihnească aşa…
6:49, miercuri, 2 noiembrie, 2022 | Continuarea
Soții uniţi pe pământ prin credinţa comună, vor fi veșnic uniți și în cer
Trebuie ca mâinile soţului, insuflate de dragoste, să fie în stare să facă orice. Trebuie ca fiecare soţ iubitor să aibă inimă mare. Fiecare soţ creştin trebuie să se unească cu soţia sa în dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin încercările pe care le presupune calea credinţei. Luând parte la…
1:55, miercuri, 2 noiembrie, 2022 | Continuarea
Maica Domnului este al doilea Cer sau a doua lume
Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în brațe, tu știi ce vezi acolo? Cerul și pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri, Ziditorul cerului și al pământului; și Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe fața pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminție împărătească și arhierească….
9:32, miercuri, 2 noiembrie, 2022 | Continuarea
Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei…
8:43, miercuri, 2 noiembrie, 2022 | Continuarea
Soarele este frumos ca şi mirele atunci când iese din cămara de nuntă
„Soarele cu podoaba unor raze care strălucesc, este frumos ca şi mirele atunci când iese din cămara de nuntă.” Grigorie Teologul a zis despre soare acestea: „Frumos ca un mire, iute şi mare ca un uriaş. Atât de puternic, încât cuprinde toate marginile pe care cu fierbinţeala le ajunge, iar de simţirea lui nimic nu…
8:42, miercuri, 2 noiembrie, 2022 | Continuarea
Canonul de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Artemie, dulcele Alexandriei
Să rostim astăzi, 2 noiembrie, Canonul de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Artemie, dulcele Alexandriei Troparul Sfântului Mare Mucenic Artemie, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Artemie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile…
7:06, miercuri, 2 noiembrie, 2022 | Continuarea
Ce să facem atunci când simțim că suntem încercați la maximum?
Părinte Rafail, prin multe încercări trece omul în viață. Vă rugăm să ne spuneți ce atitudine e bine să avem față de Domnul, cum să ne raportăm la El și ce așteaptă Domnul să facem atunci când simțim că suntem încercați la maximum și că nu mai avem în noi nici-o fărâmă de putere să…
5:42, marți, 1 noiembrie, 2022 | Continuarea
Vreți să știți ce ține familia?
Vreți să știți ce ține familia? Rugăciunea. Dar căsătoria? Iubirea lui Dumnezeu şi ascultarea. Dar ce se întâmplă la noi acasă? Oare dăinuie acolo iubirea lui Dumnezeu și ascultarea? Noi credem că putem trăi după legile lumii vremelnice și că în același timp o vom găsi în lume pe acea fată minunată sau pe acel…
3:28, marți, 1 noiembrie, 2022 | Continuarea
Sufletul tremură ca frunza de toamnă
Vedeți cum lăcrimează omul sau chiar plange, și ochii îi sunt neliniștiți în ceasul morții? Deoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii să-i smulgă sufletul. Și sufletul tremură cum tremură frunza de toamnă la cea mai ușoară adiere de vânt. Căci îngerii zic: „După faptele tale, Aliluia! Te-am fi ajutat dar trebuia să ne…
1:11, marți, 1 noiembrie, 2022 | Continuarea
Sufletul meu, încă, a rămas la Putna
“sunt neamuri care prind rădăcină în pământ ca pădurile şi ca ierburile.” Tatăl meu este Ștefan, Am frate ce îi poartă numele tatălui, la fel, Ștefan. Bunelul de pe linia tatălui a fost Ștefan și de pe linia mamei, de asemenea, se numea Ștefan. Încă, și Moș Ștefan, mai am. Mă trag din neam de…
11:58, vineri, 28 octombrie, 2022 | Continuarea

