Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Bătrânii din s. Nihoreni, r. Râșcani în grija parohiei
Mai bine de un deceniu s-a stabilit o frumoasă colaborare între administrația Casei de bătrâni ”Andrei Colibaba”, director Ecaterina Osipova, și parohia ”Nașterea Maicii Domnului”, paroh prot. Teodor Domnița, din s. Nihoreni, r. Râșcani. Periodic se fac vizite la acest azil, iar bătrânii singuratici sunt mângâiați cu rugăciunea, dar și cu daruri oferite din inimă…
9:13, marți, 28 martie, 2017 | Continuarea
Seară duhovnicească la biserica „Înălțarea Domnului” din s. Teleșeu r-nul Orhei
Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, și cu stăruința Părintelui paroh Dumitru Burlacu, a avut loc o seară duhovnicească. Invitatul serii fiind Prot. Vasile Ciobanu – Secretar responsabil la ziarul „Curierul Ortodox”. La această întâlnire au participat numeroși credincioși și tineri din parohie, printre care și…
12:42, marți, 28 martie, 2017 | Continuarea
Munca și rugăciunea dă sens vieții
Mănăstirea Hârbovăţ este una dintre mănăstirile istorice de pe teritoriul ţării noastre, renascută din propria-i cenușă, precum Pasărea Phoenix. La Hârbovăț găsești un colț de Rai, unde viața se scurge tihnit, firesc, într-o bucurie deplină a lucrurilor simple. Aici, timpul se scurge cu totul altfel decât în urbele aglomerate, în singurătatea izvorului și în foșnetul brazilor,…
7:16, luni, 27 martie, 2017 | Continuarea
Adevărata binefacere este cea făcută în duhul lui Hristos
Dimineaţa de luni 27 martie 2017 a fost una specială pentru colaboratorii şi voluntarii centrului de caritate Hospice Angelus, care au fost vizitaţi de pr. Constantin Cojocaru, Preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate a Bisericii Ortodoxe din Moldova. A fost oficiată slujba sfinţirii biroului, după care a avut loc o discuţie spirituală în care…
5:08, luni, 27 martie, 2017 | Continuarea
Marșul pentru viață 2017 în or. Criuleni
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, duminică 26 martie, în orașul Criuleni s-a desfășurat Marșul pentru viață 2017. Festivitatea a demarat în biserica cu hramul „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din or. Criuleni, începând cu oficierea Acatistului Sf. Mc. Stelian, ocrotitorul copiilor. În continuare a urmat Drumul Crucii. Toți participanții în…
12:36, luni, 27 martie, 2017 | Continuarea
Spre apropierea de Hristos, suntem chemați cu toții
Postul Mare este perioada liturgică în care creştinii sunt chemaţi să se apropie mai mult de Dumnezeu, cugetând la Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, conştientizând propria păcătoşenie. În seara duminicii a IV-a din Postul Mare, soborul Mănăstirii Ciuflea și credincioșii care au auzit chemarea Bisericii, s-au adunat în Sfânta Catedrală a Mănăstirii Ciuflea, participând la…
8:18, duminică, 26 martie, 2017 | Continuarea
Duminica Sf. Ioan Scărarul, la Mănăstirea ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva” Hîncu
Duminică, 26 martie 2017, a IV-a din sfîntul şi Marele Post numită şi a Sfîntului Ioan Scărarul, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon”…
8:08, duminică, 26 martie, 2017 | Continuarea
Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Numeroși credincioși au fost prezenți astăzi, în Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din inima Chișinăului. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. În cuvântul său de învățătură rostit după citirea…
1:02, duminică, 26 martie, 2017 | Continuarea
În Duminica a IV-a din Postul Mare, a prăznuirii Cuviosului Ioan Scărarul, PS Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi
În Duminica a IV-a din Postul Mare, „a Sfântului Ioan Scărarul”, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Mănăstirii Curchi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul oștii monahale de la Curchi. Duminica aceasta, a IV-a a Postului Mare, este închinată unuia dintre marii sfinți ostenitori ai vieții creștine: Sfântului Ioan…
12:44, duminică, 26 martie, 2017 | Continuarea
Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine! Marșul pentru viață 2017 s-a desfăşurat la Chişinău
O nouă ediţie a „Marşului pentru viaţă“ s-a desfăşurat astăzi, 25 martie 2017, la Chişinău. Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, mai mulţi slujitori, în frunte cu PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, au parcurs traseul Spitalul municipal nr.1 – Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a se pronunța în…
9:16, sâmbătă, 25 martie, 2017 | Continuarea
Marșul pentru Viață 2017 la Ungheni
Sâmbătă, 25 martie 2017, într-o zi de primavara, cînd avem vise, începem să credem în minuni, în renaștere și în noi începuturi, al treilea an cosecutiv în orașele din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, care cuprinde 4 raioane: Ungheni, Nisporeni, Călăraşi şi Hînceşti s-a organizat cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,…
8:25, sâmbătă, 25 martie, 2017 | Continuarea
Marșul Pentru Viață 2017, la Chișinău (25 martie, întâlnirea la ora 12.00, la Spitalul Clinic municipal nr. 1)
Anul acesta, Marșul pentru viață se va desfășura în peste 285 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine! Marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România,…
1:35, vineri, 24 martie, 2017 | Continuarea
Părintele Calistrat (Chifan) va conferenția la Chișinău
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Repubica Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Joi 30 Martie, ora 15.00, în Aula Mare a Academiei de Teologie Ortodoxă din mun. Chișinău, str. Ismail 46 (bloc C, etajul II) va avea loc conferința: ,,Suicidul în interpretarea creștină”. Prelegerea va fi susţinută de Părintele Calistrat (Chifan), preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Vlădiceni…
1:11, vineri, 24 martie, 2017 | Continuarea
Mami, mami, mami mea, sunt aici! Aici, în tine!
1. Mami, mami, mami mea, Sunt aici! Aici, în tine! Vreau sã ies a te vedea Te iubesc!…dar tu pe mine? 2. Dulce mami, sunt și eu Chiar aici, în tine, mamã, Și tot cresc, tot cresc mereu, Fãrã grijã, fãrã teamã! 3. Nu mã vezi, o știu prea bine! Dar mã simți, mã simți…
12:38, vineri, 24 martie, 2017 | Continuarea
Activitate dedicată Zilei Mondiale a Sindromului Down – „Dăruind un zâmbet, dăruieşti speranţă”
În contextul Zilei Mondiale a Sindromului Down, marcată anual pe data de 21 martie, Serviciul social „Asistenţă Personală” din subordinea Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului a organizat o activitate cu genericul: „Dăruind un zâmbet, dăruieşti speranţă”. În cadrul activităţii au fost organizate starturi vesele cu implicarea copiilor şi părinţilor, totodată copiii au recitat poezii,…
10:55, vineri, 24 martie, 2017 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc