Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Cuvântul Biserică înseamnă adunare, nu dezbinare. Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii
În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece Biserici Ortodoxe surori. Cei care promovează aceste atitudini negative sunt, în general,…
4:14, joi, 8 septembrie, 2016 | Continuarea
Guvernul SUA interesat de valorificarea patrimoniului Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova
În dimineaţa zilei de astăzi, Mitropolitul Vladimir a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa, Dl James Pettit, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte de colaborare între Ambasada SUA și cultul majoritar ortodox din Republica Moldova – Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove și perspectivele de…
12:18, joi, 8 septembrie, 2016 | Continuarea
Aniversarea jubileului de 60 de ani de viață a Prea Sfințitului Nicodim în mijlocul slujitorilor Episcopiei de Edineț și Briceni
Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, și-a sărbătorit aniverasrea jubileului de 60 de ani de viață în mijlocul slujitorilor, ctitorilor și credincioșilor Eparhiei de Edineț și Briceni în ziua de luni, 5 septembrie 2016. Sfînta Liturghie a avut loc la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, alături de Prea fințitul Nicodim coliturghisind Înalt…
9:09, joi, 8 septembrie, 2016 | Continuarea
Vârsta nu este un obstacol în a-l sluji pe Domnul – Maica Iraida, nonagenara de la Mănăstirea Hirova
Vârsta nu este un obstacol în a-l sluji pe Domnul, o afirmație care perfect o caracterizează pe Maica Iraida, nonagenara de la Mănăstirea Hirova, vizitată zilele trecute de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir. Maica Iraida a trăit pe viu toate suferinţele prin care a trecut mănăstirea Sf. Simion Stâlpnicul din Hirova. Originară din Morozeni, Anastasia Bârcă a…
2:46, joi, 8 septembrie, 2016 | Continuarea
În școlile grecești a fost anulată rugăciunea de dimineață
Ministerul Educației din Grecia a eliminat rugăciunea de dimineață din instrucțiunile anuale expediate instituțiilor școlare în fiecare an. Biserica Ortodoxă asigură că acest obicei zilnic va fi respectat în continuare. CHIȘINĂU, 8 sept — Sputnik. Începând cu acest an, rugăciunea comună de dimineața va înceta să mai fie un obicei zilnic pentru elevi și profesori, potrivit…
12:40, joi, 8 septembrie, 2016 | Continuarea
FOTO Reportaj inedit. Vizita pastoral-misionară a Patriarhului Chiril în cătunul Cancealansc, reg. Ciukotka (Rusia)
„Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20) Vizita pastoral-misionară a PF Patriarh Chiril în cătunul Cancealansc, reg. Ciukotka (Rusia) 7 septembrie 2016….
12:01, joi, 8 septembrie, 2016 | Continuarea
VIDEO reportaj. Seri duhovnicești cu părintele Nicolae Jelihovschi, cel care inspiră generația tânără
„De ce spunem da Religiei în şcoală?” a fost tema conferinței din această seară, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. Invitatul acestei seri a fost Protoiereul Nicolae Jelihovschi din Sălcuța, cel care inspiră generația tânără să Îl cunoască și să Îl iubească pe Dumnezeu, trăind credința prin faptă.
9:38, miercuri, 7 septembrie, 2016 | Continuarea
Mel Gibson a confirmat că lucrează la o continuare pentru filmul „Patimile lui Hristos”
Actorul american a confirmat că lucrează la o continuare a peliculei „The Passion of the Christ/Patimile lui Hristos”, scrie site-ul The Telegraph. Având o apariţie surpriză la evenimentul SoCal Harvest, desfăşurat în Anaheim, California, duminică seara, Gibson i-a mărturisit gazdei, Greg Laurie, că lucrările privind continuarea filmului se află abia la început. „Desigur, este ceva…
8:22, miercuri, 7 septembrie, 2016 | Continuarea
Povestea stareței care i-a ajutat pe partizanii sovietici și a salvat mănăstirea Japca
Mănăstirea Japca din raionul Florești este singurul lăcaș sfânt de pe teritoriul dintre Prut și Nistru care nu a fost închis de sovietici. Autoritățile sovietice au îngăduit funcționarea mănăstirii, deoarece maica stareță de aici a luptat alături de partizani în Al Doilea Război Mondial și avea legături înalte la Moscova. Maica Serafima (Eudochia Trofimov Cebotariova) a susținut militarii…
7:03, miercuri, 7 septembrie, 2016 | Continuarea
Arhim. Siluan (Șalari): Pomelnicul și comunicarea online nicidecum nu trebuie să înlocuiască participarea la sfintele liturghii
Solicitat recent de portalul http://moldnova.eu/ în cadrul materialului „Disputa pomelnicelor prin e-mail”, părintele arhimandrit Siluan (Șalari), starețul Mănăstirii Curchi și președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală” a explicat că serviciul electronic „pomelnic online” nu este un lucru rău, atâta timp cât acest serviciu este gratuit și este solicitat de către enoriași. „Sunt oameni care au necazuri…
2:47, miercuri, 7 septembrie, 2016 | Continuarea
O mărturie impresionantă despre un copil operat de Sfântul Nectarie
Update: Fotografiile cu rănile pe care le avea pe corp Casian la naştere seamănă cu cele pe care le-am văzut la televizor, pe trupurile celor arşi în incendiul de la Clubul Colectiv. Dar Casian nu nu numai că s-a vindecat de rănile respective – precum vedeţi, nici semne nu i-au rămas, ci a avut parte…
2:13, miercuri, 7 septembrie, 2016 | Continuarea
În fiecare zi de miercuri, Seri duhovniceşti cu invitaţi, la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău
„De ce spunem da Religiei în şcoală?” este tema conferinței zilei de miercuri, 7 septembrie 2016, ora 19.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. Invitatul acestei seri este Protoiereul Nicolae Jelihovschi , celui care inspiră generația tânără să Îl cunoască și să Îl iubească pe Dumnezeu, trăind credința prin faptă. Sunt invitaţi toţi doritorii!
12:50, miercuri, 7 septembrie, 2016 | Continuarea
Patriarhul Chiril a sfințit piatra de temelie în fundamentul bisericii care va fi ridicată în Pevek – cel mai nordic oraș din Rusia
La 6 septembrie 2016 Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit rânduiala sfințirii pietrei de temelie în fundamentul bisericii în cinstea Noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse în orașul Pevek din Ciukotka. Orașul-port Pevek este spălat de Marea Siberiană Orientală este una din cele mai mari mări ai Oceanului Arctic….
12:01, marți, 6 septembrie, 2016 | Continuarea
Slujba de sfințire a liceului „Miron Costin” din or. Florești
Astăzi, 5 septembrie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladmir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a întreprins o vizită de lucru în Protopopiatul Florești, vizitând instituția publică, liceul teoretic „Miron Costin” din or. Florești. Aici, Preasfinția Sa a avut întâlnire și discuție tematică cu cadrele didactice și elevii liceului. De remarcat că în această instituție…
5:31, luni, 5 septembrie, 2016 | Continuarea
Inaugurarea bibliotecii parohiale și a școlii de creație în s. Rîșcova r. Criuleni
Recent în s. Rîșcova r. Criuleni, în cadrul bisericii ”Înățarea Domnului” a fost inaugurată o bibliotecă parohială și o școlă de creație. Părintele Teodor Spătaru, parohul acestei biserici și-a adus o parte din cărțile personale și a amenanjat în biserică o bibliotecă de carte ortodoxă pentru enoriașii acestei parohii. Credincioșii primesc cărțile la domiciliu iar…
12:59, luni, 5 septembrie, 2016 | Continuarea

