Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
IPS ANDREI: „Să oprim căderea Europei, prin rugăciunile noastre”!
Peste 40 de mii de credincioși, prezenți astăzi, 15 august, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula, pe altarul de vară, cu ocazia hramului, au fost îndemnați de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, să se roage Maicii Domnului pentru viitorul creștin al Europei și al lumii. Ierarhul a făcut o radiografie a situației…
9:47, marți, 16 august, 2016 | Continuarea
În atenția clerului și credincioșilor din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova
Preasfinţiţi ierarhi, Preacucernici părinţi, Cuvios cin monahal, drept-măritori creştini, În cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 15 iulie 2016, ziua pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în urma raportului Preasfințitului Pancratie, Episcop de Troițk, Președintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților, la cererea mea și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova,…
8:41, luni, 15 august, 2016 | Continuarea
Duminica a VIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
În Duminica a VIII-a după Cincizecime, care coincide în acest an cu prăznuirea Scoaterii cinstitului lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, precum și cu cinstirea Sfinților 7 frați Macabei, a mamei lor Solomoni și a dacălului lor Eleazar, sărbători ce marchează începutul postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului…
10:46, luni, 15 august, 2016 | Continuarea
Să dăm un sens înalt vieții noastre
Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos (n. 1945) este Mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios din 1995. Formarea sa duhovnicească și teologică se întemeiază pe învățătura Sfinților Părinți, a monahilor contemporani din Sfântul Munte Athos, a profesorului Ioan Romanidis și a Cuviosului Sofronie Saharov. În limba română au fost publicate 12 dintre cărțile sale. Ce este omul? Ce…
6:20, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
Când iert, dau jos povara care mă trăgea în jos
Iată ce avem în față; în fața acestei judecăți stăm toată viața, tot timpul. Și nu e vorba despre faptul că vreodată ne vom înfățișa judecății lui Dumnezeu și atunci, cu adevărat, după cum este spus, judecata va fi necruțătoare cu cei ce nu au arătat milă (Iacov 2, 13). Atunci toate pe care nu…
5:25, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
Păcatul este boală ‒ dacă nu judeci bolnavul, de ce judeci păcătosul?
Chiparosul e verde şi vara şi iarna. Busuiocul e înmiresmat şi vara şi iarna. Mieii sunt ucişi şi vara şi iarna. Atenţie la lupi atunci când vă atacă, unul din faţă şi altul din spate. Dar fiţi mai prudenţi la două păcate: teama de păcătoşi şi dispreţuirea acestora. Fiindcă verdeaţa voastră va dispărea ca verdeaţa…
4:47, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
Zi de hram la mănăstirea Hâncu
Marţi, 9 august 2016, cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni împreună cu oaspetele său Preasfinţitul SERGHIE, Episcop de Izmail a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie În biserica cu hramul în cinstea aceluiaşi sfânt, situată la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, din complexul Mănăstirii Hâncu. Această Catedrală…
4:32, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, sărbătorit cu bucurie la Mănăstirea Ciuflea
Marți, 9 august, sute de credincioși au lăsat la o parte grijile lumești, pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Ciuflea și a-l cinsti pe Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Așezată în inima Chișinăului, Mănăstirea, care de ieri seara, prin pronia lui Dumnezeu, găzduiește Icoana Maicii Domnului „Umilenie” din localitatea Lokoti,…
4:01, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
Prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, la Catedrala episcopală din Soroca
De ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, PS Ioan Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Soroca. La slujba praznicală, alături de preoții slujitori, a participat numeroși credincioși, veniți să aducă prinos de rugăciune Sfântului Marelui Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul de boli. Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor…
3:24, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
Sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala mitropolitană din Chișinău
La primele ore ale dimineții, mai mulți credincioși s-au reunit la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Chișinău, pentru a participa la serviciul divin prilejuit de pomenirea Sfântului Măritului, Marelui Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și soborul preoțesc al Catedralei. Creștinii au venit la sfânta biserică în această zi pentru ca, alături…
10:31, marți, 9 august, 2016 | Continuarea
PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat: Harul lui Dumnezeu se coboară în acel suflet unde este bunătate și dragoste
Mănăstirea Ciuflea, Chișinău, 08.08. 2016. Cuvânt duhovnicesc rostit de PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat la întâmpinarea Icoanei Maicii Domnului „Umilenie” din localitatea Lokoti, reg. Breansk, Federația Rusă.
8:52, luni, 8 august, 2016 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului „Umilenie” a fost întâmpinată la Mănăstirea Ciuflea
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în această seară, la Sfânta Mănăstire „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Umilenie” din localitatea Lokoti, reg. Breansk, Federația Rusă. Sfințenia a fost întâmpinată cu multă evlavie de către clerul mănăstirii în frunte cu PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, de…
8:43, luni, 8 august, 2016 | Continuarea
Bucurie duhovnicească în parohia „Sf. Cuv. Muceniță Parascheva” din s. Gura Căinarului, Protopopiatul Florești
La data de 8 august, cînd Biserica o cinstește în cîntări liturgice pe Sfînta Cuvioasa Muceniță Parascheva, creștinii din satul Gura Căinarului, Protopopiatul Florești au împărtășit bucuria serbării hramului bisericii, dar și sfințirea acesteia după perioada de reparație. Cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la această aleasă împlinire de suflet a…
4:35, luni, 8 august, 2016 | Continuarea
ANUNȚ! Luni, 8 august, ora 17.00, Icoana Maicii Domnului „Umilenie” va fi adusă spre închinare la Sfânta Mănăstire Ciuflea
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în perioada 8-21 august, 2016, la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea din Capitală, va fi adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului „Umilenie” din localitatea Lokoti, reg. Breansk, Federația Rusă. Icoana Maicii Domnului „Umilenie”, este o copie a icoanei la care se închina Sfântul Serafim de Sarov….
7:58, luni, 8 august, 2016 | Continuarea
Feriți-vă de desfrânare!
Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar…
10:22, duminică, 7 august, 2016 | Continuarea

