Natalia Lozan, autor la Portalul "Moldova Ortodoxă" - Pagina 139 din 520 | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole scrise de Natalia Lozan

Dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai

După 40 de zile (de la adormirea Părintelui Paisie), săvârşindu-i-se toată rânduiala cuvenită, unul dintre ucenicii săi apropiaţi se ruga noaptea singur în chilia Părintelui Paisie. De oboseală, a aţipit puţin în genunchi, şi l-a văzut pe bătrânul îmbrăcat cu rasa, cu schima şi epitrahilul, stând la marginea patului său, cu crucea în mână, unde…

2:42, sâmbătă, 17 octombrie, 2015 | Continuarea

De ce unora li se face rău în timpul slujbelor?

De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goala, luminoasa, iar aerul, curat. După ce începe Cununia,…

2:19, sâmbătă, 17 octombrie, 2015 | Continuarea

Să nu se ajungă niciodată la deznădejde!

Dacă omul cade în păcat și se întâmplă de repetă acel păcat, cum se poate mântui? Se ajunge la deznădejde? Nu. Să nu se ajungă niciodată la deznădejde! În rugăciunea a doua de la Sfântul Maslu se spune: Tu ești Cel ce ai zis: De câte ori vei cădea, scoală-te și te vei mântui. Adică…

10:50, sâmbătă, 17 octombrie, 2015 | Continuarea

De multe ori diavolul doarme, iar noi îl provocăm

Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viata noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca altă dată să fim atenţi şi să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l-ar fi putut face aghiuţă. Alteori lasă pe diavolul să ne ispitească, să ne încerce. Adică dăm…

9:18, sâmbătă, 17 octombrie, 2015 | Continuarea

„Cred, Doamne, atât cât pot eu, ajută necredinţei mele!”

Când spunem: „Doamne, ridică-mă din patul durerii!” şi îţi aduci aminte că a ridicat pe paralitic, că a ridicat pe fiica mai marelui sinagogii, că a ridicat bolnavii din pat, în sinea ta totuşi te gândeşti oare poate Mântuitorul să facă lucrul acesta şi pentru mine? Sau dacă eşti mai puţin îndoielnic, te gândeşti oare…

9:05, sâmbătă, 17 octombrie, 2015 | Continuarea

Să-l iert?

O femeie a venit la duhovnicul ei: – Părinte, sotul meu mi-a spus aseară că m-a înselat cu o colegă de serviciu. I-am spus că nu vreau să mai locuiesc cu el, că vreau să plec la mama mea. – Îi pare rău pentru ce a făcut? – Da, îi pare. Doar el mi-a spus,…

8:31, sâmbătă, 17 octombrie, 2015 | Continuarea

Cum se cuvine să prăznuim ziua numelui?

– Prea Cuvioase, cum ni se cuvine nouă, creştinilor, care purtăm numele unor sfinţi din calendar, să prăznuim ziua numelui? – Când este sfântul căruia-i porţi numele, să te duci la biserică, să asculţi Sfânta Liturghie, să te împărtăşeşti, dacă eşti spovedit. Dacă poţi, fă oleacă de pomană la tine acasă, la câteva suflete amărâte….

7:35, sâmbătă, 17 octombrie, 2015 | Continuarea

Cu cât cârteşte cineva mai mult, cu atât se distruge pe sine

Părinte, cui se datorează cârtirea şi cum poţi scăpa de ea? – Ea se datorează ticăloşiei omului şi este alungată cu doxologie. Cârtirea naşte cârtire, iar doxologia naşte doxologie. Când cineva nu cârteşte pentru o greutate pe care o întâmpină, ci slăveşte pe Dum­nezeu, atunci diavolul plesneşte şi se duce la altul care cârteşte, pentru…

8:45, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

„Decât să iei pastile pentru somn, mai bine spune un psalm“

Ne rugăm în diferite momente din cursul unei zile. Fie dimineaţa, când ne trezim, fie la începutul şi sfârşitul mesei şi al muncii zilnice sau seara, când ne pregătim de somn. Prin aceste rugăciuni ţinem legătura cu Dumnezeu. Ele sunt extrase din cultul divin public şi formează cultul personal al creştinului. Dar nu are orele…

8:26, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

Într-o viaţa duhovnicească normală şi fiul are datoria de a se ruga pentru părintele său sufletesc

De obicei ucenicii le solicita duhovnicilor sa se roage pentru ei. Si e firesc sa faca asa. Mai rar insa gasim fii sufletesti care se roaga pentru preotul lor. Primul impuls al crestinilor, nematurizati duhovniceste, este nu acela de a se ruga pentru preotul lor, ci de a-l barfi si a-l reclama. Intr-o viata duhovniceasca…

8:17, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

Mitropolitul Ilarion Alfeyev: Marele Sinod Pan-Ortodox nu va aduce nicio inovație!

Pe 14 octombrie, la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președinte al Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, care participă la cea de-a cincea Conferinta Pre-Sinodala Pan-Ortodoxă [pentru pregatirea Marelui Sinod Pan-Ortodox, la care sa participe toate Bisericile Crestin-Ortodoxe ale lumii], a oficiat Sfanta Liturghie în Biserica Înălțării Sfintei Cruci din Geneva…

6:56, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

Să nu cauţi bogăţia şi frumuseţea, ci să aibă bunăcuviinţă şi minte…

Întâlnirea neaşteptată cu necunoscuta domniţă te-a făcut să te gândeşti dacă nu cumva ar putea să fie o partidă bună pentru căsătorie? Poate că acest gând se va îndeplini, dacă aceasta va fi voia lui Dumnezeu; tu să nu cauţi bogăţia şi frumuseţea, ci să aibă bunăcuviinţă şi minte, pentru ca să-i poţi împărtăşi în…

10:48, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

Nu de moarte ar trebui să ne fie frică…

Un prieten de-al meu a suferit un accident, suportând mai multe operaţii complicate. Când m-am dus să-l văd, arăta ca un martir. Era tras la faţă, cu ochii tulburi de durere şi singurătate. Îmi surâse,  totuşi, ca un copil surprins în toiul unui joc periculos şi mă avertiză cu voce răguşită: – Nu de moarte…

10:00, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

Sf. Simeon al Tesalonicului – Despre naşii de botez

Se cuvine ca naşul celui ce se botează să fie ortodox şi cucernic. Trebuie să luăm bine seama a face naşi [copiilor] pe creştinii ortodocşi şi, pe scurt, cunoscători ai credinţei. Căci eu am auzit lucruri foarte grave şi fără socotinţă, că unii fac naşi ai copiilor lor pe hulitorii, pe vrăjmaşii credinţei, pe cei fără…

9:44, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

Concubinajul: ați devenit „soț” și „soție”, cu toate că nu sunteți deloc gata pentru asta…

După părerea mea, foarte mulți tineri chiar ar vrea, în principiu, să aibă o familie cu adevărat bună, dar au în fața ochilor experiența propriilor părinți. Avem foarte multe familii divorțate, foarte mulți oameni recăsătoriți, unii chiar de două ori, multe mame singure. Viața mutilată a părinților îi sperie pe copii, și aceștia caută mijloace…

9:37, vineri, 16 octombrie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com