Articole scrise de Natalia Lozan
Cum este iadul?
– Gheronda, cum este iadul? – Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Aşadar, într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: „Vino să-ţi arăt iadul!”. Şi îndată s-a aflat într-o încăpere în care mulţi oameni stăteau…
11:15, sâmbătă, 19 septembrie, 2015 | Continuarea
O mamă mucenică şi un copil care se naşte cu ajutorul Sfântului Nectarie
Mă numesc Lucreţia U. şi locuiesc în localitatea S. După moartea soţului meu, fiica mea, Anişoara Daniela s-a îmbolnăvit de diabet zaharat tip II, insulino-dependent, de la vârsta de 12 ani. După câţiva ani de boală, au început complicaţiile: retinopatie, polineuropatie, boală cardiacă ischemică microvasculară, insuficienţă ventriculară stânga, tahicardie şi, mai târziu, anemie severă şi…
9:14, sâmbătă, 19 septembrie, 2015 | Continuarea
Are importanță de câte ori rostim rugăciunea pentru îndeplinirea unei cereri?
Mai rămâne o întrebare cu privire la rugăciunea citită de un anumit număr de ori patruzeci de zile la rând, cu metanii tot după un anumit număr, după care ar trebui, chipurile, să primeşti ceea ce ceri de la Dumnezeu. Despre aceasta nu pot să zic nimic, căci nicăieri nu mi s-a întâmplat să citesc aşa…
7:51, sâmbătă, 19 septembrie, 2015 | Continuarea
Femei contra Statul Islamic. „Războiul ei” – documentar video
În timp ce Europa se umple încet-încet de bărbați musculoși care fug – sau pretind că fug – din calea haosului și războiului din Orientul Mijlociu, femeile din Irak și Siria luptă pentru supraviețuire, pentru patrie și pentru familiile lor. Un recent documentar realizat de rețeaua de televiziune RT urmărește povestea luptătoarelor din YPJ (Yekîneyên…
7:40, sâmbătă, 19 septembrie, 2015 | Continuarea
Duhul trândăviei este cauza tuturor păcatelor
Boala fundamentală este duhul trândăviei. Este acea lenevire şi pasivitate a întregii noastre fiinţe, care întotdeauna ne împinge mai degrabă „în jos”, decât „în sus” – care încearcă mereu să ne convingă că nici o schimbare nu este posibilă şi, deci, nu este nici de dorit. De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care…
7:24, sâmbătă, 19 septembrie, 2015 | Continuarea
Să nu întârzii să tai frânghia care te ţine legat de duşmănie
Dacă ai fost nedreptăţit de aproapele tău, adu-ţi aminte de David. Gândeşte-te la blândeţea şi la lipsa de răutate a acestui prooroc, şi mânia care îţi arde sufletul îţi va dispărea. Spune-mi: din ce pricină ţi-e duşman fratele tău? Poate te-a înjurat? Poate a furat de la tine? Poate te-a nedreptăţit? Orice ţi-ar fi făcut,…
7:12, sâmbătă, 19 septembrie, 2015 | Continuarea
Musulmanii au atârnat un banner în Germania: Copiii voştri se vor ruga la Allah sau vor muri
Musulmanii au atârnat un banner pe o autostradă din Germania, aproape de fabrica Mercedes, pe care scrie: Copiii voştri se vor ruga la Allah sau vor mori. Ministrul de interne german Thomas de Maiziere a avertizat că refugiații care ajung în Europa nu ar trebui să poate alege unde anume să se stabilească pe continent….
8:45, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
Ambasadorul turc la Bucureşti: „Moscheea nu mai este o chestiune bilaterală, ci naţională, a românilor. Ne vom retrage dacă poporul se opune”
Prezent în studioul Adevărul Live, ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a vorbit despre proiectul privind ridicarea unei moschei în Bucureşti, pe un teren donat de Guvern Muftiatului. „Noi nu am forţat Guvernul să facă ceva împotriva poporului. Dacă poporul este împotrivă, noi ne dăm înapoi. Este o problemă naţională”, a explicat diplomatul în…
8:32, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
Unii oameni sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?
Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte? – Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi…
4:34, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
Episcopul de Bălți și Fălești Marchel a câștigat, la Curtea Supremă de Justiție, procesul de judecată cu Centrul de informații „Genderdoc-M”.
Episcopul de Bălți și Fălești Marchel a câștigat, la Curtea Supremă de Justiție, procesul de judecată cu Centrul de informații „Genderdoc-M”. Reprezentanții organizației l-au acționat în judecată pe preot după ce acesta a declarat în cadrul unui interviu TV că 92 la sută din homosexuali sunt purtători de HIV SIDA sunt bolnavi de SIDA și…
4:17, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
„Iartă-mi mie, Doamne, cum iert şi eu”
Unui ucenic apropiat i-a spus Părintele Paisie aceste scurte sfaturi: – Ocara să-ţi fie ca lauda. Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: „Iartă-mi mie, Doamne, cum iert şi eu”. Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită şi bănuită. Iar răbdarea este de două feluri: dobitocească şi cu dragoste. Adică răbdare firească şi răbdare duhovnicească. Unor…
3:34, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
Tată, fii bărbat!
Pe portalul Pravoslavie.Ru a fost publicat un articol dedicat industriei globale de omorât copii, care acționează în zilele noastre. În el am menționat că avortul, execuția cea mai atroce a copilului nenăscut, s-a transformat în conștiința multor oameni, într-o operație simplă de obstetrica, uterul devenind astfel cel mai periculos loc din univers, locul în comparație…
2:22, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
Rugăciune către Maica Domnului
Când ne întoarcem către Maica lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, ar trebui să înţelegem mai des decât ni se întâmplă s-o recunoaştem că orice rugăciune pe care i-o oferim înseamnă aceasta: „Maica lui Dumnezeu, L-am ucis pe Fiul tău. Dacă tu mă ierţi, înseamnă că pot fi iertat. Dacă îmi refuzi iertarea, nimic nu mă…
12:22, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
Mitropolitul Banatului: Preoții noștri vor ajuta imigranții
Nu trebuie să ne alarmăm. Dimpotrivă, și noi aici, la nivel de Mitropolie, am vorbit cu unii dintre preoți și dacă vor fi momente critice, când trebuie ajutați (imigranții, n.r.) cu o haină, cu o hrană sau cu altceva, prin preoții noștri de la parohii suntem dispuși să facem o colectă, să ajutăm, mai ales…
11:57, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea
O masă caldă pentru persoanele nevoiașe
Un preot din Constanța aduce zâmbete pe fețele a zeci de persoane nevoiașe din oraș. La Biserica ”Sfântul Haralambie” (aflată pe bd. Tomis nr. 301, vizavi de Boema, lângă stația Petrom), unde este paroh părintele Ciprian Stanca, aproximativ 40 de persoane, care altfel nu ar avea ce pune pe masă, primesc zilnic o porție de…
10:16, vineri, 18 septembrie, 2015 | Continuarea


Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești