„Iartă-mi mie, Doamne, cum iert şi eu”

Unui ucenic apropiat i-a spus Părintele Paisie aceste scurte sfaturi:

– Ocara să-ţi fie ca lauda. Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: „Iartă-mi mie, Doamne, cum iert şi eu”. Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită şi bănuită. Iar răbdarea este de două feluri: dobitocească şi cu dragoste. Adică răbdare firească şi răbdare duhovnicească.

Unor călugări dintr-o mănăstire le-a dat bătrânul acest cuvânt de folos:

– Moartea pune capăt la toate! Cum te gândeşti la moarte, le-ai terminat pe toate. Căci trebuie să ne pregătim întotdeauna, să fim uniţi cu Hristos şi să ne rugăm mult, ca să ne săvârşim în pace şi să dobândim colţişorul de rai… Dar este greu până acolo!

Iar pentru dragostea în Hristos, spunea ucenicilor:

– Vedeţi pe Sfântul Arhidiacon Ştefan? Dacă nu se ruga pentru fraţii lui, care îl ucideau cu pietre, ca să-i ierte Dumnezeu, nu vedea cerurile deschise! Aşadar şi noi să ne rugăm nu numai pentru bunii noştri fraţi şi prieteni care ne iubesc, ci şi pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar şi să vedem uşa Raiului deschisă pentru noi.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, p. 111