Avem nevoie de predici?

Un semn al unei predici bune – când o persoană care te-a ascultat, vine mai apoi și te întreabă: „De unde știţi totul despre mine? Doar astăzi mi-aţi răspuns la toate întrebările mele.”

Ar trebui preotul să predice? Dar cine îl va asculta? E necesar cuvântul său oamenilor?

Eu netrebnicul așa mă gândesc. Pe de o parte tuturor le sunt necesare. Iar  pe de altă parte – de parcă nimunăi. Cum aşa mă veţi întreba? Și nu încerc oare eu să mă eschivez de la răspuns? Nici într-un caz. Unele predici nu sunt necesare numănui, iar de altele au nevoie toţi. Depinde cum predicăm.

Oamenii trăiesc în sub-culturi. Studenţii nu-i înțeleg pe oamenii de afaceri. Iar oameni de afaceri au uitat ce este viața de student. Bătrânii nu-i înțeleg pe tineri, și cu atât mai mult cei tineri nu-i  înțeleg pe cei bătrâni. Fiecare fierbe în propriul suc la foc încet, și nu că nu este în stare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi, dar nici macar să-l înțeleagă. Doar preotul unul singur ar trebui pe toţi să-i înțeleagă. Este dator. Să-i înţeleagă pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei fără copii și pe cei cu copii mulţi, pe cei culţi şi pe cei nu prea educaţi. Pentru a face acest lucru, el ar trebui şi în rutierele pline să mai circule, și în rânduri să mai stea, și la mărturisire să fie foarte atent, și cărţi bune să citească.

Preotul trebuie să fie capabil să scoată inima sa și să le spună oamenilor, luaţi-o. Iar inimile voastre daţi-mi-le. Vom pune inimă lângă inimă, ca ele cu căldura lor ca la o strângere de mână să se apropie.

Un semn al unei predici bune – când o persoană care te-a ascultat vine mai apoi și te întreabă: „De unde știţi totul despre mine? Doar astăzi mi-aţi răspuns la toate întrebările mele.”

Semnul unei predici bune – este atunci când preotul însuși stă în faţa judecăţii cuvintelor sale și se întreabă:  de unde mi-au venit aceste cuvinte?

Semnul unei predici bune – să vorbeşti nu cuiva de sus în jos, ci sie ca unei persoane acuzate.

Nu trebuie să vorbeşti doar ceva, și decât ceva, mai bine nimic. Şi dacă nu doar ceva, atunci ar trebui să fii întotdeauna pregătit. Să meditezi, să memorezi, să-ţi notezi. Intreabă-te: ce este mai util oamenilor? Ce ar trebui să audă, să afle? E necesir de a citi o mulțime de alte predici, pentru  ca de pe ele precum albina să aduni propriul nectar.

Să nu vă fie frică de plagiat. Doar plagiat în acest caz nu poate exista. Căci dacă doi oameni relatează unul şi acelaşi lucru, rezultatul nicicând nu va fi acelaşi, dar ceva total diferit. Uneori – până la nerecunoaștere.

Doar predicarea  este o formă necesară de slujire. Aşa şi se numeşte – slujirea prin cuvânt. Şi oamenii sunt recunoscători unor astfel de slujitori.

Slujirea prin cuvânt sugerează lipsa indiferenții. Astăzi mulți vobesc, dar cel mai des cu o nepăsare totală faţă de cei din jur. Vorbeşte publicitatea pentru a impulsiona omul şi a-l face să cumpere produsul sau un serviciu. Vorbesc politicienii, dar aceasta vom trece fără a comenta. Ne vorbesc comicii și actorii pentru a ne amuza şi a mai şi face bani din aceasta. Oare noi să păstrăm tăcerea în această lume guralivă care pe toate le predică, numai nu pe Hristos?

 Dacă tu vorbești cu mine despre ceva important, aceasta înseamnă că îţi faci griji pentru mine, că mă iubeşti. Deci, ştii ceva ce eu nu știu. Și chiar dacă nu sunt de acord cu tine, mă voi trezi, voi fi  interesat, voi începe să caut idei, sfaturi. Aceasta tot este un rod bun al predicii. Doar cea mai gravă modalitate de somn e cea a gândirii. Ea naşte monștri.

Să nu ne fie frică nici de simplitate, nici de ceva complex. Iar frică ar trebui să ne fie doar de lene sau de indiferență. Cu toate acestea, nu trebuie să credem că oamenii în masă, știu deja ceva simplu, şi acum ar trebui să-i frapăm prin ceva sofisticat. Nu trebuie să căutăm ceva deosebit pentru că majoritatea nu cunosc prea multe. E trist, dar e şi un adevăr dur.

Un cuvântul corect spus la timp poate schimba vieți. Oamenii nicicând nu vor reveni la starea în care au fost înainte de a auzi cuvântul. Ei se vor schimba cu siguranță. Și dacă noi nu ne schimbăm, este în mare parte pentru faptul că tăcem.

Pot să vorbeşti aşa fără a învăța? Judecăţi si singuri, ce se poate face în genere fără a învăţa. Să învăţaţi va fi nevoie tot timpul și să nu vă fie frică de greșeli. Fără greşeli nu există nici creștere.

Predica este o lucrare a lui Dumnezeu, ca și înmulțirea pâinilor. Acolo erau doar doi pești și cinci pâini. Aceastea aşa şi ar fi rămas nişte produse, dacă nu ar fi fost aduse la Hristos. El le-a binecuvântat, a început să le rupă şi împartă ucenicilor, iar ei – oamenilor. Şi toţi au rămas sătui. Deci aşa să fim şi noi. Vom păstra doar pentru noi cunoștințele, ele vor rămâne neîmpărţite, moarte și inutile. Iar dacă le vom aduce lui Hristos, El le va binecuvânta, și înmulți. Cunoștințele se vor înmulţi, doar dacă le vom împărţi. Cum şi banii se multiplică numai dacă îi eliberăm în circulație.

Cu cartea să adormim, cu cartea să ne trezim. Să nu ne fie rușine să recunoaştem greșelile și să-i  ascultăm pe cei care sunt mai inteligenţi. Și încercați, încercați. De acolo vine victoria.

Deci predica, dacă este una adevărată, este necesară tuturor. Folosul ei se va dovedi cu atât mai mult, când inamicul va ridica capul. Vor începe bârfă, suspiciunele, judecările. Şarpele la sigur va da glas, căci nu va putea rămâne tăcut. Dar să ne fie frică de sarpe, înseamnă să nu acceptăm hirotonirea. Dumnezeu ne va proteja! Amin!

El pentru asta şi are preoţi în lume. Cum spune profetul Isaia:

„Voi, care vorbiţi de Domnul, să n-aveţi odihnă!”

traducere Lozan Natalia 

sursa www.pravmir.ru