Băieţilor nu le plac fetele «începute»

E atât de trist că se promovează într-un stil acerb ideea relaţiilor intime înainte de căsătorie, ca şi cum ar fi normale! Am ajuns în anul doi de facultate la medici, având nişte probleme de sănătate mai serioase, şi am constatat că aceştia râdeau de mine că am rămas atât de “învechită”, încât să îmi păstrez fecioria. De altfel, au avut chiar curajul să mă întrebe dacă am o problemă de adaptare în Bucureşti (eram venită la facultate, acum am serviciul aici).

Nu consider că a nu fi avut relaţii cu un băiat e ceva cu care ar trebui să mă laud, consider că e ceva normal. Anormal este să vezi în acest lucru un viciu şi o problemă şi să vezi desfrânarea ca pe o normalitate.

Trist este că aceşti oameni care judecă astfel nu se gândesc la consecinţele acestor fapte de desfrânare. Nu ştiu care ar fi consecinţele fizice (deşi cred că riscurile sunt destul de mari: boli venerice, SIDA etc.), dar mă gândesc la consecinţele în plan sentimental. Destul de probabil sunt oameni care nu au vieţi fericite, căsnicii reuşite, copii minunaţi, de au ajuns în acest stadiu de falsă moralitate.

Cunosc cazul unei mame care toată viaţa a vorbit copiilor ei numai cuvinte de desfrânare, iar tatăl a umblat pe la multe femei. Copiii sunt nişte rataţi. Cred că vă daţi seama că aceste patimi au început înainte de căsătorie şi, evident, nu s-au oprit atunci când a avut loc căsătoria, pentru că acei părinţi nu conştientizează nici acum ca acestea sunt probleme grave.

Nu ştiu cum sunt alte fete, însă cred că toate avem o mare sensibilitate, deşi nu toate o recunoaştem, dar nouă nu ne face deosebită plăcere să avem relaţii. Dar, pentru că ne e teamă să nu rămânem singure, pentru că ne e teamă că nu vom mai fi plăcute de prieten, pe care suntem destul de naive să îl considerăm ca fiind singurul sprijin, unele acceptăm să facem acest pas. Îţi trebuie puţină tărie de caracter să refuzi acest lucru, dar eu cred că merită.

Cred că băieţii de pe acest site pot confirma că lor nu le plac fetele “începute”, vor ca ei să aibă plăcerea să le descopere în toate privinţele. Cu cât noi fetele cedam mai repede, cu atât scad şansele noastre să ne căsătorim – până la urmă acesta e scopul pe care îl urmărim, nu? Căsătoria. Cu cât cedam mai greu, cu atât vom fi mai “ispititoare” pentru băieţi, căci vom fi castele greu de cucerit, iar băieţilor le plac provocările.

Primele şi singurele lucruri pe care mi le-a spus vreodată tatăl meu despre băieţi au fost acestea: “Să nu te prind că cedezi, pentru că băieţii sunt nesimţiţi şi nu te vor mai lua de soţie. Se vor juca cu tine şi atât, dar vor alege tot o femeie de casă.”. Acum nu cred că toţi băieţii sunt nesimţiţi (să mă iertați!), dar dacă aceste cuvinte au venit de la un bărbat, în afară de partea cu „băieţii sunt nesimţiţi”, am considerat că trebuie să dau crezare acestor cuvinte. Şi cred că tatăl meu a avut foarte mare dreptate. Singurul sprijin pe care îl avem, fetelor, este Hristos şi nu aşa-zisul prieten care de multe ori ne şi părăseşte, pentru că nu îl interesează persoana noastră, ci patima şi egoismul lui. E foarte urât să fii tratată ca obiect şi nu ca persoană cu sentimente şi sensibilitate, aşa cum o face Hristos. El ne poate ajuta să întâlnim pe Făt Frumos cu adevărat, nu unul închipuit. Dacă băiatul nu pricepe că trebuie să nu aveţi relaţii cu el până la căsătorie, înseamnă că, bietul de el, e atât de împătimit în desfrânare încât nu va putea ţine o familie.

Până la urmă, fetelor, cu toate ne dorim o familie, dorim stabilitate, nu vrem să fim rănite. Dacă un băiat cedează la un astfel de test înseamnă că nu va fi capabil să treacă prin războiul şi chinurile căsniciei iar căsnicia, destul de probabil va eşua. Dacă mai apar şi copii, consecinţele sunt cu atât mai tragice. Numai dacă ne uitam la viaţa vedetelor, care se căsătoresc în cinci zile şi se despart în trei zile, ar trebui să ne fie exemple suficient de concludente că e mai bine să ne păstrăm fecioria până la căsătorie.

Dacă Hristos ne roagă să nu facem acest lucru e numai şi numai pentru faptul că nouă nu ne va fi bine, nu pentru că El ne pedepseşte, ci pentru că El, fiind atotştiutor, tot ce a făcut, a făcut bine. Orice altă cale duce la consecinţe foarte neplăcute pentru noi. Şi pentru că Hristos e iubire, pentru că ne e tată, nu ar putea să ne vadă suferind, i s-ar rupe inima, am mai bate nişte piroane în El. Normal că ne roagă să nu ne facem rău şi să nu ne autodistrugem. Orice părinte care ţine la copiii lui ar face asta, cu atât mai mult o face Hristos, care e dragoste desăvârşită.

Doamne, ajută! Zâmbesc, deci exist!

(Maria)