Bărbaţi fraţi, sau în căutarea unui bărbat adevărat

Am scris ceva mai devreme despre întemeierea familiei, căsătorie, despre dragostea adevărată, jertfelnică, între soţ şi soţie.

Familia este Biserica mică, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Soţul este slujitor, soţia este co-slujitoare. Slujitorul are grijă de mica sa turmă, iar turma are grijă de integritatea spirituală a slujitorului. Ideal, nu?
Astfel de familii întâmpinăm destul de des, dar, din nefericire, suntem martori şi la alte fenomene – divorţuri, avorturi, înşelări, partaje…
De ce se întâmplă toate acestea?
Sunt mai multe cauze, dar motivul principal este faptul că nu-L pun pe Hristos în inima familiei. Slujitorul încetează a mai fi slujitor, iar turma nu mai e turmă.
Un exemplu din viaţă. O cunoştinţă foarte apropiată a divorţat acum câţiva ani, a rămas cu doi copii în braţe. Acum un an s-a căsătorit, s-au cununat în biserică – a doua căsătorie se permite în semn de pocăinţă şi hotărâre de a nu mai repeta greşeala. Se permite şi din alt motiv – pentru a evita desfrânarea şi căderea în deznădejde. Este un fel de acceptare a slăbiciunii, şi din slăbiciunea omului i se mai dă o şansă.
Soţul însă nu credea în Taina Cununiei, nu vedea niciun rost în slujba Bisericii. La Spovedanie a venit impus de soţie – co-slujitoarea care are grijă de integritatea duhovnicească a slujitorului. În conştiinţa acestui soţ nu exista, totuşi, loc pentru credinţă. „O fi fiind Dumnezeu undeva, eu nu-L văd, eu muncesc, nimeni nu-mi pune în traistă”…

A trecut exact un an, au născut un copil. Dar cunoştinţa mea îmi spune că ar vrea să-şi părăsească soţul. „Pentru că nu pot aşa. Cresc trei copii micuţi şi unul mare. Dacă îl scăpi din vedere, te pomeneşti cu el beat. L-am aranjat la servici, dar nu-mi aduce banii, în schimb, cere în fiecare zi câte 15 lei de drum! Eu singură trebuie să mă gândesc şi la grădiniţă, şi la şcoală, şi la hrană, şi la servicii comunale, şi la datorii. Şi mama a avut atac de cord recent, iar tratamentul este foarte scump. Am intrat în datorii mari, dar el, chiar ştiind aceasta, în loc să aducă banii acasă îi cheltuie pe ţuică”.
„Soro”, îi spun, „e greu, te înţeleg. Dar dacă îl părăseşti, se va pomeni sub garduri, în şanţuri, iar peste ceva timp îşi va pierde şi acea rămăşiţă de Chip şi Asemănare ce o mai are. Va degrada, va muri. Îţi este grea crucea, dar du-o, te rog. Creşte patru copii în loc de trei. Du-l, măcar ca pe un sac de … rufe murdare. La spălătorie. Spală-l, iar Dumnezeu va face minunea, şi, nădăjduim, va străluci într-o zi.”

O altă istorie. Am venit la staţia de testare auto, ca să fac testarea tehnică obligatorie. Stau în automobil, îmi aştept rândul. Se apropie un tânăr: „Părinte, pot să vă întreb ceva?” „Da, sigur!” „Părinte, de ce viaţa aceasta e atât de încurcată?!” „Frate, îmi pui o întrebare grea. Pentru că totul e vremelnic, totul e marcat de atitudinea noastră, de pacea pe care o avem – sau mai bine zis, nu o avem cu Dumnezeu”. „Părinte, vă spun eu. M-am căsătorit, avem o fetiţă, are doi anişori şi jumătate. După nuntă am plecat la Moscova să fac şi eu un ban, ştiţi cum e. I-am cumpărat soţiei o maşină, să-i fie mai uşor cu fetiţa. Când-colea, mă sună mama şi-mi spune că femeia a luat fata, şi-a făcut bagajele şi a plecat cu maşina. De ce sunt femeile acestea aşa, caută numai avuţii. Aşa reiese că maşina asta ne-a despărţit”. „Frate”, îi spun, „poate este o cauză? Eu nu cred că a plecat femeia doar pentru automobilul tău. Ce e o maşină? Un boţ de fier. Azi e, mâine nu e, o dai într-un copac şi o faci metal uzat. Sunt cazuri şi cazuri. Soţia e peste hotare, soţul e acasă cu copiii. Soţul aude că soţia s-a încurcat cu cineva. Divorţează. Or invers, soţul e peste hotare, soţia creşte copiii, aude diferite lucruri despre soţ şi îl părăseşte… De ce crezi că e vorba despre automobil? La urma urmei, lasă-i acest automobil, îţi vei lua altul. Nu e cauza principală. Împacă-te cu ea, vezi care-i cauza şi repară greşeala”. „Nu, părinte, eu sunt bărbat, or cârpă? Mi-a făcut soţia aşa, nu o voi ierta. Am demnitate! Am să înmatriculez automobilul pe numele meu, nu va avea nimic!”, şi a plecat. Peste câtva timp îl întâlnesc în rândul la casa unde se achită taxele pentru înmatricularea autormobilelor, pentru testarea tehnică, etc. Îl întreb – „Ai soluţionat problema?” „Da, dacă ai bani, rezolvi”. „Da, banii rezolvă totul”, i-am zis. Rezolvă totul în lumea aceasta desfrânată şi vândută. Dar nu rezolvă nimic în materie duhovnicească. Banii nu ne împacă cu Dumnezeu, ci fac vrajbă între oameni, dacă omul slujeşte banului, iar nu lui Dumnezeu şi aproapelui…

Un roi de gânduri. De ce se întâmplă aceste lucruri?

Pentru că bărbatul nu mai e bărbat. Soţia are nevoie de un soţ bărbat în toată legea. De un om puternic. Integru duhovniceşte. De bărbat, al cărui cuvânt e cuvânt, al cărui faptă e faptă. De soţ grijuliu, de tată iubitor, de cap al familiei, la urma urmei. Iar bărbatul, dacă se face cârpă de şters mizeria de pe podea?.. Dacă bărbatul încetează a mai fi bărbat?.. Dacă nu e stăpân pe cuvântul său, dacă nu e stăpân pe pofta sa, pe trupul său?
Ne mirăm de divorţuri. Ne mirăm de avorturi. Spuneţi-mi, ce femeie sănătoasă şi-ar părăsi soţul iubitor şi grijuliu? Ce mamă şi-ar ucide pruncul, dacă tăticul o va ocroti pe ea şi pe copilaşul lor? Nici în cele mai mari greutăţi financiare omul nu ar face aşa, pentru că unde-s doi, puterea creşte. Hristos spune că unde sunt doi sau trei uniţi în numele Său, acolo şi El este între ei, în chip nevăzut. În ce context spune? „Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18, 19-20). Auzuţi? dacă doi se vor învoi între ei, în privinţa unui lucru, şi îl vor cere de la Dumnezeu. Iar dacă slujitorul nu slujeşte… Nu se învoieşte, nu se adună, nu cere, împreună cu co-slujitorul, cum poate să se păstreze turma? În contextul acestor cuvinte ale Mântuitorului, Sf. Apostol Petru Îl întreabă: „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?” Atunci Mântuitorul îi răspunde: „Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.”, adică, iartă la nesfârşit altuia. Iată ce lipseşte familiilor difuncte: rugăciunea unul pentru altul şi rugăciunea comună către Dumnezeu, şi iertarea unul faţă de altul. Dar iertarea altuia trebuie să fie însoţită de exigenţa foarte mare faţe de sine însuşi. Iartă-l pe aproapele, dar nu te ierta pe tine însuţi. Munceşte.
Soţul care nu este exigent faţă de sine însuşi, dar cere prea multe de la soţie nu e cap, e o minge lovită în colo-n-coace.
Familii perfecte nu există, dar familia e alcătuită din oameni, iar toţi oamenii sunt bolnavi duhovniceşte. Familia pentru aсeasta şi se instituie, ca bolnavii să se tămăduiască. Este una din formele tămăduirii duhovniceşti. Scopul familiei este colaborarea soţilor la vindecarea sufletelor lor căzute în boala păcatului. Vindecarea comună, nu egoistă. Vindecarea însoţită de exigenţă faţă de sine şi îngăduinţă faţă de celălalt.

Ne mirăm că a apărut feminismul. Cum să nu apară, dacă bărbatul se face muiere? Când bărbatul se face cârpă, femeia e nevoită să devină bărbat şi, totodată, încearcă să rămână femeie. Dar cât de greu e să îndeplineşti două roluri concomitent…

Pr. Constantin Cojocaru