Binecuvântare către Pelerinajul Tinerilor, ediția a VI-a
20:32, sâmbătă, 21 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica universitatii, credinta, manastirea sireti, octavian mosin, pelerinaj, Pelerinajul Tinerilor, tineri
Fiecare om este conştient de faptul, că viaţa nu este doar un dar de la Dumnezeu, dar şi un mers, adesea plin de nevoinţă. Modelul desăvârşit al acestui mers ni-l prezintă Însuşi Iisus Hristos, care zice: ”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 1, 6).
Viaţa unui urmaş al lui Hristos, deci creştin, este plină de ispite, peste care trecem doar cu ajutorul credinţei, al nădejdii şi dragostei, de care se leagă celelalte virtuţi.
Fiecare pelerinaj, în special cel realizat pe jos, ar trebui să ne amintească de calea lui Hristos spre Golgota. Este un drum care presupune o modestă jertfă raportată la Marea Jertfă înfăptuită de Dumnezeu, Care acceptă Crucea spre iertarea păcatelor noastre.
Deşi un drum te istoveşte trupeşte, în schimb, te poate întări lăuntric. Cel, care merge cu râvnă pentru Mântuitorul, se alege şi culege alese roade sufleteşti.
Ar trebui să acceptăm truda, nevoinţa, înfrânarea, rugăciunea drept realităţi ale vieţii, care ne ajută să creştem duhovniceşte. Ferice de cel care îşi asumă aceste responsabilităţi pentru a se face părtaş vieţii veşnice.
Punem multă nădejde că Cel de Sus numără paşii noştri, care să-i îndreptăm spre limanul multrâvnit al mântuirii.
Preot Octavian Moșin
Sursa: http://octavianmosin.info/