Binecuvântare în lăcaşul sfânt din Codrii Orheiului! Slujba de sfinţire a Mănăstirii Curchi
21:29, duminică, 19 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: curchi, manastirea curchi, sfintire

Binecuvântare în lăcaşul sfânt din Codrii Orheiului! Sute de oameni au participat astăzi la slujba de sfinţire a Mănăstirii Curchi, unde au fost terminate lucrările de pictare a bisericii. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de preoţi, condus de mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir.
Curtea Mănăstirii Curchi a fost astăzi neîncăpătoare. Sute de creştini din mai multe localităţi au venit la ceremonia de sfinţire a Catedralei Naşterii Maicii Domnului.
Lucrările de reparaţie a mănăstirii au început încă în anul 2002, iar astăzi s-au încheiat doar lucrările de pictare a bisericii. Stareţul mănăstirii spune că mai sunt încă multe de făcut.
Mănăstirea Curchi a fost construită cu 239 de ani în urmă şi este una din cele mai însemnate monumente ale arhitecturii basarabene. Pe teritoriul ei viețuiesc circa 30 de călugări, dar numărul lor crește pe zi ce trece.
Sursa: www.prime.md

Acum 5 ani în urmă, într-o zi senină de sâmbătă, 18 octombrie 2014, clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova și sute...
Iubiți frați și surori întru Hristos, Cu multă bucurie în suflet Vă invităm vineri, 21 septembrie 2018, să sărbătorim împreună Praznicul...
În Duminica a VIII-a după cincizecime – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove,...
Mănăstirea Curchi, istoricul așezământ monahal care servea pe timpuri drept loc de reculegere și odihnă sufletească pentru împărați, această perlă...
Iubiți frați și surori întru Hristos, Cu mare bucurie în suflet Vă invităm joi, 21 septembrie 2017, să sărbătorim împreună...
Mănăstirea Curchi, în imagini rupte din poveste Istorica Mănăstire Curchi – nestemată din coroana Maicii Domnului și leagăn al spiritualității...
Duminică, 12 februarie 2017, în Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove,...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice