Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Edineț în veșmînt de sărbătoare
15:04, duminică, 24 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, dragoste, episcop nicodim, martir, sarbatoare, slujba, stolniceni

În dimineața zilei de sîmbătă, 23 noiembrie 2013, parohul bisericii din satul Stolniceni, prot. mitr. Alexei Tanaseiciuc, blagocinul raionului Edineț, prot.mitr. Ioan Gînju, împreună cu cîteva sute de credincioși, cu un sobor de preoți și cu o părticică din moaștele Sfîtului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon care au fost aduse recent în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Edineț, au ieșit a în procesiune solemnă la intrarea în ograda bisericii, pentru a-l întîmpina pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. După care a urmat și Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
În cadrul Vohodului Mic, pentru multiplele și deosebitele merite în păstorirea dreptmăritorilor creștini pe calea mîntuirii sufletului, Ierarhul l-a decorat pe protoiereul Alexei Tanaseiciuc cu înalta distincție – Medalia „Sfîntul și Dreptul Nicodim”, iar preotul Victor Postică s-a învrednicit de Medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul III.
În cadrul serviciului divin, absolventul Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău (promoția 2010), Ion Hreanin, a fost hirotonit în treapta de diacon. Cu acest prilej, Ierarhul a adresat felicitări noului hirotonit, dorindu-i multă dragoste jertfelnică şi rîvnă sfîntă faţă de înalta slujire la care a fost chemat, oferindu-i în dar un set de liturghiere.
Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării sfîntului locaş, după care a fost oficiată slujba unui parastas la mormîntul din curtea bisericii a preotului martir Gheorghe Ivanov fost paroh al acestei biserici,după care a urmat şi un Te Deum pentru sănătatea ctitorilor şi a enoriaşilor adunaţi la rugăciune.
Alături de mulțimea credincioșilor din Stolniceni și localitățile învecinate, la acest pelerinaj și la serviciul divin a luat parte și un grup de creștini din Bucovina, Ucraina, împreună cu primarul lor care au venit cu cîteva daruri pentru Prea Sfinția Sa și pentru părintele paroh.
După slujbă, Prea Sfințitul Nicodim a adresat părintelui paroh, protoiereului Alexei, slujitorilor și mulțimii credincioșilor un cuvînt de învățătură, de mulțumire și de felicitare. Prea Sfinția Sa și-a exprimat sentimentele de aleasă bucurie duhovnicească și gratitudine pentru frumoasele și remarcabilele realizări spirituale și edilitare gospodărești ale acestei parohii în care credincioșii trăiesc profund învățătura evanghelică.
Mai mulți ctitori și binefăcători ai bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Stolniceni au fost decorați de către Ierarh cu medalii și Diplome Arhierești, iar fiecare credincios a primit în dar cîte o iconiță cu chipul Sfîntului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni










După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău