Biserica ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Chișinău, la 10 de ani de la târnosire - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Biserica ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Chișinău, la 10 de ani de la târnosire

17:28, duminică, 24 noiembrie, 2019 |

În Duminica a XXIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a Samarineanului milostiv), 24 noiembrie 2019, credincioșii Parohia ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (mun. Chișinău, șos. Balcani 7), l-au întâmpinat cu deosebită dragoste și bucurie duhovnicească pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, care a oficiat un Serviciu divin praznical, cu prilejul aniversării a 10 de ani de la târnosirea bisericii cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Alături de Înaltpreasfinţia Sa, au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan, Prot. mitr. Zosima Toia, Protopop al Sectorului III Chișinău, Prot. mitr. Valeriu Potoroacă, Președinte al Judecății mitropolitane, Prot. mitr. Ioan Plămădeală, parohul bisericii ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și un sobor de preoți și diaconi.

În timpul Sfintei Liturghii, întreaga adunare drept-măritoare, a înălțat rugăciuni de laudă și de mulțumire către Bunul Dumnezeu care, cu mărinimie a învredincit această comunitate să ajungă cu bine pentru a celebra o decadă de la sfințirea edificiului eclesial.

La Vohodul mic, parohul bisericii Prot. mitr. Ioan Plămădeală, pentru activitatea rodnică spre binele și întru propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, dar și cu prilejului aniversării a 10 de ani de la sfințirea bisericii ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”a fost decorat de către Mitropolit, cu înalta distincție mitropolitană „Ordinul Recunoștinței”.

În atmosfera festivă şi măreaţă a Serviciului divin praznical, tânărul Iulian Panas, Absolvent al ATOM promoția 2016, s-a învrednicit de a fi hirotonit în treapta de diacon, pe seama Parohiei ”Sfânta Treime” din municipiul Chișinău.

La final, vorbind celor prezenți, Mitropolitul Vladimir a adresat călduroase cuvinte de felicitare cu prilejul acestui important eveniment, dând aprecieri deosebite muncii jertfelnice și realizărilor părintelui Ioan, pe tărâmul activității pastoral-misionare. În acest context, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat speranța că aceste eforturi prodigioase vor avea o îndelungată continuitate și vor fi un exemplu demn de urmat pentru toți cei care vor să slujească în Via Domnului.

***

Scurt istoric:

Decizia de a construi biserica „Naşterea Sfîntului loan Botezătorul” a fost una colectivă, iniţiativa aparţinîndu-i Protoiereului mitrofor loan Plămădeală. Aprobarea a fost primită în luna octombrie 2005.

Tot atunci a fost întemeiată şi comunitatea religioasă „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”. Prin Decretul Mitropolitului Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir a fost numit ca paroh-administrator al parohiei nou-întemeiate protoiereul mitrofor Ioan Plămădeală.

Statutul comunităţii religioase „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” a fost înregistrat la Serviciul de Stat pentru culte şi eliberat în luna noiembrie 2005 împreună cu Certificatul de înregistrare cu nr. 2112.

Apoi a urmat obţinerea Autorizaţiei de construcţie de la Primăria municipiului Chişinău.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Contact Form Powered By : XYZScripts.com