Biserica Ortodoxă din Moldova califică drept nedreaptă și mioapă decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, privind scoaterea crucifixului din holul Ministerului Afacerilor Interne al RM - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Biserica Ortodoxă din Moldova califică drept nedreaptă și mioapă decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, privind scoaterea crucifixului din holul Ministerului Afacerilor Interne al RM

12:41, marți, 14 ianuarie, 2020 |

Am luat act și ne exprimăm îngrijorarea față de decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării  și Asigurarea Egalității, privind scoaterea crucifixului instalat în holul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Biserica Ortodoxă din Moldova califică drept nedreaptă și mioapă această decizie și sprijină reacțiile majorității cetățenilor Republicii Moldova în favoarea păstrării crucifixurilor în instituțiile publice. Or, prezența în spațiul public a unor simboluri fondatoare pentru civilizația creștină europeană – precum crucea – este utilă și necesară.

Crucea este reprezentată pe stema Republicii Moldova, în scutul plasat pe pieptul unei acvile  purtând în cioc o cruce de aur. Crucea a purtat-o în mâinile sale, Domnitorul Țării Moldovei Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Despre Cruce a scris versuri eterne autorul imnului național marele preot și poet Alexie Mateevici.

Crucea și icoanele sunt simboluri sacre ale Bisericii și neamului nostru, iar familiarizarea cu aceste simboluri și cunoașterea sensului lor de către cetățenii noștri fac parte, din nivelul de bază al educației, fără de care deprinderea valorilor civice elementare nu ar fi posibilă.

Istoria bimilenară a creștinismului ne-a demonstrat cât de semnificativ este acest simbol. Spațiul balcanic în care trăim noi, ne-a confirmat importanța și valoarea inestimabilă a Crucii.

Din aceste considerente, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove consideră decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității vizavi de scoaterea crucifixului de pe holul Ministerului Afacerilor Interne al Republica Moldova drept act de blasfemie și de discreditare a majorității naționale.

Totodată, îndemnăm membrii Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării  și Asigurarea Egalității să-și revizuiască decizia față de acest subiect stringent în care este vizat cultul majoritar din țara noastră.

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Sursa: https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com