Biserica se roagă pentru odihna sufletului Regelui Mihai I al României
22:00, marți, 5 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: condoleante, mihai I, regele mihai, regele romaniei
Am aflat cu tristeţe despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, veste care a îndoliat şi îndurerat pe toţi românii din ţară şi străinătate.
Personalitate remarcabilă în plan naţional şi internaţional, Regele Mihai I al României rămâne în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român de pretutindeni şi exemplu de curaj, înțelepciune şi devotament în slujirea patriei şi a neamului românesc în vremurile dificile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în perioada de început a regimului comunist din România.
De-a lungul întregii sale vieți în care a reprezentat cu demnitate poporul român, Majestatea Sa a fost un susţinător permanent al Bisericii Ortodoxe Române, participând adesea la slujbele din Catedrala Patriarhală, precum şi la sfinţirea Catedralei mitropolitane din Timişoara, în anul 1946, împreună cu Patriarhul Nicodim.
În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm sincere condoleanţe Casei Regale a României şi ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi şi să dăruiască alinare sufletească tuturor celor îndureraţi de trecerea sa din această viaţă.
În toate bisericile din Patriarhia Română se vor înălța rugăciuni pentru odihna sufletului Regelui Mihai.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru membrii Casei Regale şi pentru toţi cei îndoliaţi,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Casa Regală a României
Sursa: http://basilica.ro/