Blagoslovire de Sus

Morții ai înviat și te-au uitat

 Urmașii celor înviați cîndva.

Călugăr sfînt, eu nu te pot uita,

 Deși privirea ta nu mi s-a dat.

Domnul Hristos te întîlnea cu vești,

Mere Măicuța Lui îți aducea

Și trei prescuri, și temnița surpa

Ca să fii liber iar și să-I slujești.

Doi îngeri într-o zi, cu mult alai,

Pînă-n cerul al nouălea te-au dus.

Iarnă era, struguri pe blid ți-au pus

La Scaunul lui Dumnezeu din Rai.

Era chiar ziua lui Iisus atunci

Și tu, copil, primeai daruri cerești

Din mîna îngerilor, să-i trezești

Pe înrobiții necuratei munci.

Înger în trup de om, Preasfinte,-ai fost.

 Prin post și rugăciune cuvioasă,

Cu ceru-ntreg te așezai la masa

 Și-n el aveai întruna adăpost.

Cu o trăsură și doi cai din zare

Domnul Hristos venea-n ograda ta.

Îngenuncheai, prinzînd a-I săruta

Picioarele, în semn de prosternare.

 Caii cei murgi erau cuminți de tot,

Stăteau și-L așteptau fără-a se duce.

Pe fruntea lor era cîte o cruce,

Taină cerească le-nflorea pe bot.

 O, te blagoslovea Domnul de Sus

 Și masă întinzînd drept mulțumire,

 În straie de călugăr,

El ți-a spus Că de la cina tainică Iisus

Vin n-a gustat, nici nafură subțire.

De-mpărăția Veșnică-ți vorbea,

Timp îndelung îl ascultai, stingher,

Și în trăsură-apoi s-a dus în cer,

 Iar tu îl tot priveai cum dispărea.

 Dintr-o icoană cu nădejde plină

 De bucurie chipu-I cuprindeai

 Și lîngă tine-n grabă ne chemai

 Să ne împărtășim dintr-o Lumină!

Traian Vasilcău